Suntem niste oameni rai carora nu le pasa

Spune Lamaie suparata fiindca traim intr-o societate in care fiecare pune binele propriu pe primul loc, iar fata de altceva nu avem decat barbarie sau in cel mai bun caz indiferenta. Fata de cainii vagabonzi care isi ranjesc coltii la noi si le raspundem cu amenintari in barba, fata de pustanii care nu au nimic in cap si exprima asta intr-o limba inexistenta, fata de politicienii care in timp ce fura imi arata obrazul ca nu ma implic in bunul mers al tarii, fata de sistemul sanitar criminal, fata de …. lista este, asa cum banuiti, infinita.

Moment in care devin cam iritata fiindca haosul este mult prea mare si daca ar fi sa ma implic personal in toate cauzele care merita, chiar si numai pentru a ma informa, nu mi-ar mai ajunge timpul sa fac nimic altceva.

Drept pentru care, parerea mea este ca lucrurile se pun gresit. Nu poti la modul realist sa te astepti ca toata lumea sa fie interesata de lucrurile pe care tu vrei sa le imbunatatesti. Eu as fi multumita daca fiecare persoana ar incerca sa imbunatateasca ceva macar intr-un singur domeniu. Adica altceva decat sa se uite si sa se lamenteze ca vai nu se poate. Si as fi mai mult decat fericita daca acesti oameni stresati de aceleasi lucruri ar gasi o modalitate de a lucra impreuna. Aceasta fiind singura sansa ca rezultatele sa fie cat de cat vizibile.

Numai ca la noi aceasta idee de activism este inexistenta. Suntem niste insulite plangacioase de care se trage in toate partile incat nu ne mai apucam de nimic. Nu ne plac locurile din jur si nici oamenii care ne inconjoara, dar nu facem nimic. Nici macar lucrul pentru care suntem platiti nu il facem prea bine, fiindca ne este cam lehamite.

Eu nu as merge atat de departe incat sa spun ca suntem niste oameni rai, sau mai exact inraiti de un sistem ticalosit, ca tot ne dam in vant dupa o limba de lemn. Mie mi se pare ca lucrurile se pot schimba daca ai rabdare si incepi tu primul sa faci ceva ca sa dai exemplu. Astfel de atitudini se pot propaga si din aproape in aproape, chit ca implica ceva mai mult timp. Nu trebuie neaparat sa vina de sus in jos.

Despre aceste lucruri si multe altele vom vorbi diseara la a 2-a intalnire Hotcity Live. Unde avem invitate persoane ce au depasit stadiul lamentarilor. Si vin sa ne explice si noua in ce mod schimbarile sunt posibile. Cum gasesti voluntarii, cum gasesti banii necesari. Si cum faci ca mesajul tau sa ajunga la cat mai multa lume. Este vorba despre Tara Duveanu care a initiat Soup Night, Dan Dumitrescu de la civika.ro, Adrian Ciubotaru cu lecturi urbane si Bogdan Theodor Olteanu de la Millenium Communications.

Este o intalnire informala si va asteptam pe toti cei interesati sa discute despre cum se produc schimbarile. Are loc la Verde Cafe incepand cu orele 19.

Tu ce anume ai vrea sa imbunatatesti?

Sunt toanta. Si asta imi ocupa tot timpul

Sunt o fiinta gingasa, care se gandeste mult la dragoste. Cel mai important lucru din univers. Cel pentru care merita sa mori. Si sa traiesti in acelasi timp. Numai cand aud cuvantul dragoste sufletul imi vibreaza asa, ca un tremurici. Si ma albesc pana in varful degetelor, ca apoi sa ma inrosesc instant.

De iubit poate oricine. Dar de iubit cu adevarat numai unii. Aceia care inteleg ca in dragoste este mult plans. Si suferinta. Si totusi nu renunta. Ca sa iubesti iti trebuie caracter. De piatra, nu din asta facut din aluat de profitor. Nu este nimic deosebit sa iubesti pe cineva frumos, destept, inteligent, care se comporta exact cum iti place, cu simtul umorului si a pantofilor si cu ochii pe oportunitati.

Oricine poate iubi asa ceva. Important este insa sa nu fi superficial. Si sa iubesti pe cineva care mai si minte. I se intampla si sa te trateze urat. Si sa uite de tine. Important este sa nu cedezi, fiindca iubirea invinge la final. Ok, poti sa plangi seara de sa se ude plapuma. Si poti si sa faci un pic de scandal in timp ce blugii sunt deja descheiati ca el sa nu aiba prea multe probleme cu sexul de impacare. Important insa, orice ar fi, este sa iubesti. Iti e tie rau acum, cum am izbucnit eu in hohote in plin mall. Dar scopul nobil merita.

Merita. Merita? O merita oare? Eu sunt gata sa dau totul. Sa nu ma gandesc toata ziua decat la el. Chit ca asta inseamna sa nu mai ajung sa stiu limba romana. Sau sa am vreun serviciu mai de doamne ajuta. Sau sa ma mut de la blocul asta confort 3. Nu ma fac pe mine chestiile materiale. Ci numai cele spirituale. Dar o merita el iubirea mea atat de profunda? Ca uite, parca ma gandesc si la altcineva. Un baiat care ma face sa zambesc. Si care ar putea fi iubit cu la fel de multa patima.

Si acum ce sa fac, sunt cam confuza, pe cine sa iubesc? Pentru ca eu vreau iubirea suprema.

Sau mai exact:

sal las sau sa raman cu el

buna;am prieten sunt cu el de 2 si 2 luni la inceput simtiam cal iubesc ori ce imi spunea numi era greu sa o fac pt el dar acu cate o data paca nu mai suport nici sa ma atiga mai ales cand vine momentul sa facem dragoste ne certam mereu pe tema asta numi place sa fac sau poate imi place dar nu simt nimik cu el mama gandit de multe ori sal las dar parca se rupe ceva in mine cand ma gandesc ca o sa trebuiasca sa stau fara el cu toatas ca ne certam mereu cand fac cu el drag.ma gandesc la un baiat care lam intalnit pe net dar nu e nimik intre mine si el doar amici el nu simte nimik pt mine cred dar nu stiu daca eu pt el simt ceva mereu ma gandesc la iel sunt foarte confunda as sta cu el si nu as sta cu prietenul as pleca in tara ca el ie spaniol si nu as pleca imi face toate poftele nu am probleme merg cand vreau in tara de asta nu ma plang dar dar nu stiu bdaca il iubesc daca o sa pot rezista tot timpul cu iel iel asculta mult de familia lui niciodata nu se sfatuieste cu mine si stam in aceias casa singurei dar mereu suna si intreaba pe alui va rog datimi un sfat nu stiu ce sa fac`pe o parte cred ca sunt si tanara am 18 anii va rog datimi un sfat multumesc

Politicul ne cotropeste

Nu pot sa zic ca mi-am dorit vreodata sa fiu un cetatean model. De exemplu unul interesat pana la ‘nebunie’ de cum merg treburile pe la noi prin urbe. Ceea ce ar insemna probabil sa citesc in permanenta stiri despre ce fac politrucii de pe la noi. Si sa retin cine si ce a declarat si asa, intr-un an doi sa verific cat de mare este distanta dintre vorba si fapta. Astfel incat acum sa aleg fara sa le mai ascult vorbele de campanie. Care nu urmaresc parca decat sa ne indobitoceasca.

Nu am fost nu cetatean model. Nu mi-am dedicat 50% din timp sa ii vad pe ei cum mint. Deh, aveam si alte lucruri de facut. Cum ar fi sa muncesc ca sa aiba ei ce bani sa cheltuie punandu-si in aplicare politicile debile. Si daca as putea, as ignora politicul cu totul. Dar nu e posibil – panourile publicitare cu promisiuni stau sa imi cada in cap la fiecare colt de strada. Si zilnic mai fac o trasnaie, mai mare decat cea precedenta, astfel incat te uiti numai ca sa calculezi adancimea prapastiei pe care o tot sapa ei cu sarg. Pentru binele nostru.

Si fiindca tot ne obliga sa ne gandim la ei, am facut pe hotcity cateva rubrici in care sa le explicam cat de tare ne enerveaza.

1. este Vocea cetatii, in care Sabina cu mult sarg le strange o data pe saptamana cele mai aberante fapte. Si noi din cand in cand ne mai indignam de ne ies spume din litere.

Hanul lui Manuc – o Romanie mai mica de lamaie

Ce au vacile si icoanele in comun cu alegerile? de mimi

2. Si nadia ne-a desenat ce vom primi de la actualii candidati la presedentie. ce se lauda de nu mai pot ca vor fi asa de darnici. Desenul acesta mi se pare genial:

Un adevarat halloween politic.

3. Va invit la un test. Sa vedeti care candidat vi se potriveste. Sunteti 70% Antonescu, sau Geoana?

Sa razi, sa plangi… nici nu mai stii. Cum se face ca aceasta criza nu cerne mai bine si in clasa politica? Fiindca pe noi, cei care producem, ne pune imediat cu botul pe labe daca nu suntem suficient de buni.

Restaurantele de cartier pe care ni le dorim

Cand vine frigul restaurantele de cartier ar trebui sa traiasca momentele lor de glorie. E mult prea urat ca un loc mai fancy din centru sa ne castige drept musterii. Am vrea sa ne acoperim nasul cu fularul si sa traversam numai o strada pentru a intra intr-un local prietenos unde miroase bine. Ca la parinti acasa, insa fara posibilele discutii lungi in care sa explicam de ce in frigiderul nostru nu este decat o rosie stinghera ramasa acolo din primavara.

Si astfel de restaurante ar putea sa apara oriunde. Poate sa fie si un apartament cu 3 camere. Sau o fosta farmacie. Cine mai sta sa se uite sa fie un conac vechi, pentru ca daca nu mananci pe locul unde a semnat Cuza acte istorice iti sta mancarea in gat? Si daca mancarea este buna si proaspata cine se mai uita daca lambriurile de la ferestre sunt exact asa cum ar trebui?

Din pacate insa restaurantele de cartier sunt putine. Si deloc atragatoare prin oferte. Fiecare sufera de vreo hiba peste care nu poti trece ca sa te mai intorci si a doua oara.

De exemplu, doua pe care le am eu in zona Dinamo, ceea ce este totusi destul de in centru, m-au dezamagit foarte tare. Este restaurantul La Mama pus pe un colt si facut intr-un fel de ghereta. Dupa mancarea de aici nu ma omor. Dar sa zicem ca este corecta, ceva mai buna decat la un fast food. Problemele care apar tin insa cel mai tare de atmosfera. E un aer de delasare care iti da impresia ca locul nu este chiar curat. Si cu o oarecare retinere te intrebi cam cum arata bucataria din spate. Exista insa un lucru si mai deranjant decat asta – lipsa sistemului de aerisire si fumul ce pare sa persiste in incapere de saptamani de zile.

In afara de asta mai este inca unul, la o distanta ceva mai mare. Care aducea cu o cantina de pe vremea lui Ceausescu. Acolo nici nu mi-a venit sa stau sa incerc mancarea. Desi imi fusese recomandata ca fiind foarte buna. Aerul inchis si mesele soioase m-au facut sa fug inainte sa mai vad despre ce este vorba.

Deci nu avem restaurante de cartier decente. Si asta este destul de trist. Nu imi dau seama ce o fi atat de complicat sa pui la cale asa ceva. Orice om care a avut de intretinut o familie s-ar putea descurca. Doua trei feluri de mancare gatita in ziua respectiva care sa fie proaspate, schimbat meniul la o zi sau doua. Tinut localul curat si bine aerisit. Fara muzica deranjanta. Si un pret decent, astfel incat sa iti permiti sa mananci des, nu sa fie un efort deosebit, ‘wow, in seara asta mergem la restaurant!’.

Sunt aproape sigura ca astfel de restaurante ar duce-o foarte bine. Oare de ce nu or exista?

Povestile de viata

Cine a invatat vreodata ceva din povestile de viata? Ma refer la cele cu P, scris in acest fel. Pentru ca din povestile personale, mai micute, nu avem ce face, din moment ce traim cu ele invatam ceva. Si chiar daca nu vrem sa invatam nimic, pentru ca ne enerveaza procesul de gandire, ceva tot se schimba in modul in care vedem lumea. Daca lumea este altfel pentru noi in urma unei povesti. Si asta este suficient. Si nu ne trebuie nimic mai mult.

Exista insa jurnalisti care inca mai cred in Povestile de viata. Povesti care ar trebui sa se comporte asemeni tragediilor antice – sa duca un dialog revelator cu cetatea despre credintele dupa care aceasta functioneaza. Sa pleci de la o asemenea intalnire cu impresia ca gata, ai reusit sa pipai sforile de care trage papusarul. Iar daca scriitura este chiar buna ai putea vedea si papucii papusarului. Pentru ca, nu-i asa, cand realitatea este atat de deosebita la ce mai este buna fictiunea?

Dar cum nu orice magar este cal nici orice nenorocire nu este tragedie. Nu are in ea un sambure de revelatie care sa te poarte mai departe si sa iti transmita ceva important pentru viata ta. Adica sa mearga dincolo de faptele strict enuntate. Si uite asa, desi stirile de la ora 5 sunt pline de nenorociri, ele nu spun nimic despre societatea noastra. Nu ai substrat universal la un nene care da cu toporul in cap la o tanti. Si nici daca faci reportaje mai ample despre o pustoaica facuta posta de 12 taranusi nu este ca si cum prin asta lumea in care traiesti ar deveni mai vizibila. Povestile de viata gadila suprafata asemeni telenovelelor, nu va mai autoamagiti ca ati crea continut care ar avea vreo valoare.

Dar sa lasam comparatiile cu tragediile. As putea pleca in schimb de la parerea ca restul oamenilor, cei doritori de Povesti de viata, toti ceilalti, mai putin eu, sunt firi sensibile. Ba chiar miloase. Si ca pe ei nu ii intereseaza ideile. Ci numai sa isi scurga umezeala din inima pe lucruri sordide. Si atunci aceste povesti au scopuri mai umile, scopuri curative. Scopul de a te simti mai bun si mai curat decat altii, care uite cum iau toporul cand tu te abtii. Povesti prin care te simti tare milos fara sa faci nimic efectiv. Deci un scop nobil.

Cred ca toti producatorii de content ar trebui sa isi consume in continuare resursele sa stranga astfel de povesti, mai mult sau mai putin sordide. Sunt sigura ca asta ii va scapa de la viitorul faliment. Yep, exact aici sta valoarea.

Orasul pantalonilor rosii

Va puteti inchipui un oras gri acoperit de ceata. Unde ciorile zboara de pe una din sutele de mii de sarme puse aiurea pe stalpi ca sa se aseze pe o alta. Nici nu este atat de complicat de vizualizat, pentru ca traim intr-un astfel de loc.

Si ca meniul sa fie complet, o burnita subtire se aseaza peste baltile ramase cu o seara inainte. Masinile profita disperate de orice viteza de peste 50 la ora aruncand cu stropi noroiosi peste pantofii de proasta calitate ai trecatorilor. Acestia uita sa mai injure, mult prea preocupati sa isi acopere nasul deja julit de vantul puternic.

Nu a fost niciodata acest oras prea frumos, dar toamna reuseste sa ascunda crampeiele de bine pe care inainte ne odihneam ochii incercand sa ignoram restul. Putea fi o arcada zvelta de casa boiereasca acoperita de iedera. Sau un set de lumanari pus pe mese de lemn in seri tarzii de vara. Ori o rochie inflorata peste genunchi dezveliti.

Toamna ia toate acestea si le pune in pod, aducand insomnii si dureri de stomac de la vin fiert si slanina. In ficare dimineata stai si iti privesti cearcanele vinetii intrebandu-le daca sa iesi din casa. Sa se surpe oare lumea daca astazi te declari cu moralul aproape de pamant? Poti sa si plangi, la o adica, daca astfel reusesti sa convingi. Poti sa plangi si fara sa incerci sa convingi pe nimeni. Numai gandindu-te in ce oras gri traiesti.

Si stand eu asa, la o trecere de pietoni, cu ochii in jos asteptand sa vad cam pana la ce inaltime a pantalonilor mi se aseaza stropii ridicati de autobuz, prin fata ochilor imi trece o pereche de pantaloni rosii. O culoare din aceea pe care nicio femeie care se respecta nu si-o pune decat in miez de vara. Numai ca stofa sangerie nu acoperea picioare de femeie care stie asemenea subtilitati. Ci picioare masculine, cocotate pe o bicicleta. Iar in partea de jos pantalonii nu aveau niste banale ghete, asa cum te-ai astepta, ci doua pungi negre de plastic.

Oi sta eu prost cu nervii, dar imaginea m-a inveselit brusc. Atat de tare pana la a spune ca nu este atat de rau. Daca poti purta pantaloni rosii fara a-i transforma intr-o secunda intr-o fresca a orasului cenusiu. Si as vrea sa rog toti barbatii, in compensatie pentru ca i-am binedispus vizual in timpul verii, sa isi puna pantaloni rosii. Iar eu promit, daca ei reusesc si sa ii plimbe prin oras fara sa-i murdareasca, ca la vara sa nu mai port sutien.

Gura pacatorului fasole mananca

Anul acesta a iesit la iveala adevarata mea natura, cea a persoanei care se multumeste cu mancaruri simple. Mai exact sunt fan fasole. Iahnie de fasole cu costita vad in fiecare zi in fata ochilor. Sau fasole batura care are in centru ceapa prajita cu un pic de suc de rosii.

Am sters de pe lista toate restaurantele straine. Nu stiu ele ce este fasolea. Si sunt mult prea sclifositi, cand papile gustative in plin frig nu au nevoie de mai mult de atat. Bine, mai au nevoie si de ceapa rosie. Pe care inca nu o sfarm in pumn, dar probabil nu mai este mult pana acolo.

Intr-un asemenea ritm de dezvoltare catre mancare taraneasca ma si vad ca va parasesc. Si o sa ma indrept catre o coliba ce se lauda cu doua straturi de vrejuri de fasole, cateva gaini si o gradina de ceapa. Rosie.

Pana sa imi iasa acest plan iau la rand toate restaurantele din Bucuresti, in cautarea mancarii de fasole perfecte. Am mancat fasole cu boabe mici ce stateau cuminti pe farfurie intr-un sos aproape transparent. Si fasole cu boabe mari, fierte mult, sfarmitandu-se in sosul dens. Fiecarei retete parca ii pot aduce ceva imbunatatiri. Iar ciorba de fasole, wow!

Si in aceasta seara tot sa mananc fasole planific. Nu stiu unde exact. Aveti vreo recomandare?

Pana atunci ma chiombesc la mancarurile cu fasole de pe dietetik. Eul meu cel nou face ravagii

UPDATE:

La White Horse au fasole cu carnati. Fasole gatita in stil romanesc, cu boabe mici si cu sos ce contine ceapa si morcovi. Carnatii seamana cu cei oltenesti. Destul de bun, numai ca nu stiu de ce, jumatate de farfurie e umpluta cu cartofi prajiti . Se gaseste pe la 200 si ceva de mii. Si nu au vin fiert.

Cand politetea e optionala

Intru in cladire, la noi la job. Din obisnuinta, salut portarul cu nasul bagat in ziar si asezat intr-un colt de hol in momentul in care trec pe langa el. Nicio miscare din partea sa, desi i-ar fi luat numai doua secunde sa dea din cap. Nu zic neaparat sa isi dreaga vocea sa imi raspunda, ca e racit.

Pe strada, in fata la Gregory’s de unde imi cumpar sandvisuri, vanzatoarea sta si fumeaza. Ea ma cunoaste bine, atat de bine incat nici macar nu ma mai chinui sa ii insir toate ingredientele pe care le vreau. Imi zambeste si ma intreaba: La fel?. La fel ii raspund eu incantata. Acum, pentru ca ma cunoaste atat de intim, gasesc ca este cu cale sa o salut, chiar daca o vad pe strada. Ea se uita la mine cu o privire impietrita si nu raspunde nimic.

De inteles inteleg ca nu era niciunul obligat sa o faca. Dar atitudinea ma depaseste.

Portarul nu era o demoazele fardata si pe tocuri pusa sa dea bine la intrare pentru vizitatorii mai largi la buzunar. Are de pazit vreo 3 etaje, de dat mancare la cainii care fugaresc trecatorii de pe strada si de mutat scaunul dintr-un colt al holului in altul. Este ales din marea masa a celor care se apropie de pensionare, sictiriti ca dupa o viata de munca nu au reusit sa isi cumpere un petec de pamant la tara sa se retraga sa creasca gaini.

Iar fata de la Gregory’s nu era in niciun fel obligata sa fie politicoasa in afara magazinului. Cine stie cate saluturi trebuia sa zica pe zi. Plicticoasa munca. Oameni si iar oameni. Si pe toti trebuie sa ii hraneasca invartind numai 10 ingrediente. Probabil viseaza la un loc de contabila unde nu mai are de dat buna ziua nimanui.

Frumoasa atitudine, daca politetea este optionala atunci mai bine se abtin. Fac pariu ca acesti oameni isi fac singuri viata un iad, inecati de regrete si incapabili sa gaseasca ceva pozitiv. Si, culmea, tocmai acest lucru ii va tine pentru totdeauna in pozitia in care sunt. Fara ca macar sa inteleaga ca o schimbare de atitudine ar fi putut insemna o iesire din situatia pe care ei o vad ingrozitor de nedreapta.

Badaranul are mereu castig de cauza

Inchipuiti-va ca sunteti undeva in public. Hai sa zicem ca in mall, pentru ca acolo se strang mase mari de oameni care nu au ce face cu viata lor. Si cineva incepe sa tipe de sa se auda pana in standul cu benzi de casetofon aratandu-va cu degetul. Iar cuvintele sunt printre cele mai alese. Dintre cele pe care nu le puteti auzi decat in engleza fara sa rositi.

Ce veti face atunci? Cel mai probabil va veti dori sa se crape vreun coltisor de gresie ca sa va lase sa va strecurati afara din incapere. Sau sa vina Superman sa se invarta de doua ori deasupra capului vostru dand timpul inapoi astfel incat sa luati la un moment dat o alta decizie. Si sa fiti in alta parte. Numai in locul cu pricina nu.

Putin probabil sa va incruntati spranceana, sa va umflati pieptul si sa incepeti sa aruncati inapoi cu materiale fecale, astfel incat celalalt sa puta mai tare decat voi. Si oricum, orice ati face, parca tot rau este. Cand dati peste cineva suficient de badaran, fara ca voi sa fiti din nastere asa nu prea vad ce strategie ar putea sa va scape.

Sa zicem ca va calcati pe inima si educatie, ca va infingeti bine pe picioare si incercati sa ii tineti piept. Este o mare greseala sa credeti ca acela isi va pune coada intre picioare. As, cu atat mai mult i se va potenta dorinta sa-si arate iscusinta. Careia cel mai probabil nu ii veti face fata. Pentru ca deja ati aruncat din start artileria voastra grea. Care pentru el este exact ca si benzina peste flacara.

Mai puteti si sa va prefaceti ca nu ati inteles. Si ca nu vi se adreseaza tot ligheanul de cuvinte. Eh, nu scapati asa de usor. Cel care injura tine mortis sa pricepeti ca despre voi este vorba, sa vada sudoarea de frica sau stres cum va invadeaza fata. Abia atunci se poate arata marinimos si sa va lase in pace. Cand toata lumea a inteles cine este stapanul pe tarla si ce poate face el cu puterea imbatabila a cuvintelor sale.

Ati putea incerca partea logica. Stati, sa lamurim problema. Daca asa spuneti, probabil asa este. Dar zau ca intentia nu exista… si tot asa, sperand ca agresivitatea se inhiba la un asemenea semn de neputinta. Va puteti imprieteni cu cel care va injura si sa ii oferiti ultimul tip de sanvis aparut la KFC, sa ii laudati pantofii si sa va exprimati vesnica admiratie. Dar fara urma de ironie ca atunci chiar ca s-a stricat jucaria.

Dupa cum vedeti, badaranul are castig de cauza, orice ai face. A fi astfel e un atu. Pentru ca inhiba din fasa tot ceea ce poate deveni deranjant in jur. Nimeni nu se pune cu badaranii.

Ma pregatesc intens pentru Hotcity Live

Astazi, la Verde Cafe, de la orele 19 are loc prima intalnire Hotcity Live, evenimente lunare menite sa puna in legatura pe cei care impartasesc o pasiune. In aceasta seara avem oaspeti pasionati de povesti. Am acoperit o paleta cat mai larga – de la desenatori si povestitori pana la publisheri.

Eu voi fi moderator. Nici teama nu imi e de cum ma descurc in aceasta pozitie si nici n-am racit pana la a-mi pierde vocea. Dar in schimb am tenisi foarte potriviti. Si ei ma vor salva.

Ne vedem diseara!