Coae, da-mi si mie…

Pe langa camasile barbatesti, despre care a aflat toata suflarea ca ma subjuga si ma lasa fara mijloacele naturale de protectie, mai este inca un lucru pe care il invidiez din toata inima la barbati. Posibilitatea de a spune ‘coae, da-mi si mie…’ . Si apoi se completeaza cu ce e nevoie, de la 100k eur, pana la o mica publicitate mascata.

Cum e magazinul de case. Care trebuie sa fi spus ‘Coae, da-mi si mie’ de au inceput sa se mire intr-un glas cat de bine merge piata de imobiliare urmatorii detinatori de…, stiti voi: zoso, visurat, arhi, alexbrie, piticu, mariussescu etc.

E, uite, asta nu prea merge venit dinspre o voce lipsita de testosteron. Fiindca se ridica limita. Si spranceana dezaprobatoare pentru o asemenea impertinenta. Fac ce fac si trebuie sa raman la privirea supusa. Si zambetul dulceag. Nu pot sa imi umplu gura de un epopeic ‘coae da-mi si mie’. Insotit de o sclipire din ochi ‘lasa ca ne intelegem noi, ca de asta avem creier’. Asa cum fac mandri posesorii de…

Tot stau si ma intreb ce am putea noi, fetele, sa facem ca sa ajungem la o asemenea infratire buna pentru toata lumea – sa ne lipim in sfarcuri? Sfarc pe sfarc se ajuta, sau cum?

Mda, nu inteleg ce este cu aceasta mentalitate de insula a fetelor. Nici macar cand le pui in topul celor mai bune si te zbati sa primeasca recunoasterea pe care o merita ele nu pot sa depaseasca bariera si sa comunice. Tot la posesorii de coae trebuie sa apelezi ca sa iasa ceva.

Buna dimineata, aratati ca existati, este primul pas!