Orasul pantalonilor rosii

Va puteti inchipui un oras gri acoperit de ceata. Unde ciorile zboara de pe una din sutele de mii de sarme puse aiurea pe stalpi ca sa se aseze pe o alta. Nici nu este atat de complicat de vizualizat, pentru ca traim intr-un astfel de loc.

Si ca meniul sa fie complet, o burnita subtire se aseaza peste baltile ramase cu o seara inainte. Masinile profita disperate de orice viteza de peste 50 la ora aruncand cu stropi noroiosi peste pantofii de proasta calitate ai trecatorilor. Acestia uita sa mai injure, mult prea preocupati sa isi acopere nasul deja julit de vantul puternic.

Nu a fost niciodata acest oras prea frumos, dar toamna reuseste sa ascunda crampeiele de bine pe care inainte ne odihneam ochii incercand sa ignoram restul. Putea fi o arcada zvelta de casa boiereasca acoperita de iedera. Sau un set de lumanari pus pe mese de lemn in seri tarzii de vara. Ori o rochie inflorata peste genunchi dezveliti.

Toamna ia toate acestea si le pune in pod, aducand insomnii si dureri de stomac de la vin fiert si slanina. In ficare dimineata stai si iti privesti cearcanele vinetii intrebandu-le daca sa iesi din casa. Sa se surpe oare lumea daca astazi te declari cu moralul aproape de pamant? Poti sa si plangi, la o adica, daca astfel reusesti sa convingi. Poti sa plangi si fara sa incerci sa convingi pe nimeni. Numai gandindu-te in ce oras gri traiesti.

Si stand eu asa, la o trecere de pietoni, cu ochii in jos asteptand sa vad cam pana la ce inaltime a pantalonilor mi se aseaza stropii ridicati de autobuz, prin fata ochilor imi trece o pereche de pantaloni rosii. O culoare din aceea pe care nicio femeie care se respecta nu si-o pune decat in miez de vara. Numai ca stofa sangerie nu acoperea picioare de femeie care stie asemenea subtilitati. Ci picioare masculine, cocotate pe o bicicleta. Iar in partea de jos pantalonii nu aveau niste banale ghete, asa cum te-ai astepta, ci doua pungi negre de plastic.

Oi sta eu prost cu nervii, dar imaginea m-a inveselit brusc. Atat de tare pana la a spune ca nu este atat de rau. Daca poti purta pantaloni rosii fara a-i transforma intr-o secunda intr-o fresca a orasului cenusiu. Si as vrea sa rog toti barbatii, in compensatie pentru ca i-am binedispus vizual in timpul verii, sa isi puna pantaloni rosii. Iar eu promit, daca ei reusesc si sa ii plimbe prin oras fara sa-i murdareasca, ca la vara sa nu mai port sutien.

Barbatii si corturile

Doua weekend-uri la Vama cu cortul mi-au demonstrat un adevar ciudat, dar incontestabil: orice barbat care iti instaleaza cortul e mai mult decat gata sa te instaleze confortabil si in viata sa. Chiar si daca este vorba numai de doua nopti.

Prima oara am presupus ca este vorba de neobisnuita gratie pe care o afisam in ducerea la implinire a sarcinii grele de a lumina calea fortosului constructor. Acesta, om serios, si cu preocupari profund sportive, a gasit ca ar putea face mai mult pentru mine. Asa ca, terminand de aparat carcasa exterioara s-a gandit si la interior. Cu multa bunavointa am platit serviciul pe care mi l-a facut ascutand prelegerile sale impotriva fumatului. Consider ca suntem chit.

Al doilea ridicator de cort era un tinerel cu mainile tremurande care aproape si-a dat duhul potrivind betele. Si acesta ar fi vrut mai mult, desi era clar ca nu il tine. Greu sa mai prestezi ceva dupa prea multa iarba. L-am rasplatit si pe el permitandu-i sa isi deguste singur fantasmele violacee.

Deci sunt 100% multumita de efectul pe care ridicarea unui cort il are asupra barbatilor. Nu am mai vazut nicaieri atata deschidere si implicare. Si nici atata duiosie masculina. Nu stiu de ce mamele noastre nu ne-au spus ca aceasta e cea mai buna modalitate de a obtine un barbat la casa lui. Si eu care consideram corturile a fi ceva incomod!

M-as duce acum cu un cort in fata la Teatrul National. Sa imi aleg barbatul vietii. Cate unul nou si atatator in fiecare zi. Sper ca nu exista o lege impotriva acestui proiect al meu. Ne vedem pe peluza.

Baietii care spala parul

Ieri am fost la coafor sa ma vopsesc, conform unei intelegeri incheiate acum doi ani cu cireasa. Poate nu stiti, ea are biroul chiar in fata mea. Vrea sau nu, sunt cam printre primele lucruri pe care le vede cand ridica ochii din computator. Nu-i vorba, ca si in cazul meu e la fel. Dar nu e acelasi lucru, pe cuvant. Ea zilnic mai uimeste ochiul nepasator cu cate ceva. Acum sunt niste margele care se potrivesc cu albastrul de la casti. Si cu pantofii. Hm.. oare cat mai are pana isi pune picioarele pe birou? Oricum, va anunt.

Dar pe moment sa ne intoarcem la ale noastre. Sana trebuia sa ma anunte cand gata, nu se mai poate, si trebuie neaparat sa ma vopsesc. Si uite, traiam eu linistita si fara vreo problema, pana m-am dus in Vama cu cortul. Ceea ce presupune un chin ceva mai mare decat dormitul cu 2 motani in pat. Asa ca, la 10 dimineata, cand deja slabisem vreo 2 kg de tranpiratie (noroc ca eram invelita cu un sac de dormit de iarna care absoarbe bine apa), probabil mi-a aparut si firul alb 101. Eu, inocenta, nu am observat nimic, prea preocupata fiind sa par demna facand pipi intr-o buda comuna a carei usa nu se inchide.

Si uite, am plecat asa, cu tacutul ucigas fir al 101-lea. Sana doarme pana la 15 in patutul ei pufos, leganata de miros prajit de peste. Viseaza ca mananca. Apoi chiar mananca o saorma. Si asa, cu toate poftele satisfacute, vine la mine pe plaja, arunca o privire si exclama plina de oroare: Nu se mai poate, trebuie sa te vopsesti!

Acum, introducerea facuta, sa ajungem si la baietii care spala parul. Pe mine m-a spalat Liviu sau Laviniu, un nume din acesta predestinat. The L era micut, foarte tanar si cu niste maini ce pareau sa se franga la orice atingere. Langa mine, o doamna blonda, aproximativ ca o vaca, plescaia de placere catre propriul L. Eu tocmai ma pregateam sa ii cer lui Liviu/Laviniu sa termine repede. Dar cum nu am gasit cuvinte mai potrivite doar m-am incruntat la el. Era foarte dragut, nu-i vorba. Dar hm… cate vaci o fi spalat? As vrea un L virgin, va rog! Liviu/Laviniu pricepe ce si cum, dar nu se sinchiseste. Si isi revarsa tot farmecul asupra mea. Doamna-vaca incepuse sa grohaie de-a dreptul la auzul cuvintelor ‘Ce culoare perfecta v-a iesit’. Sa va mai spun ca era un blond din acela spicul graului cu accente de inghetata de lamaie? Avea dreptate Marx, factorul de diviziune a muncii este pervers rau.

Ah, si da, acum am o prostie negricioasa in cap. Dar Sana zice ca e in regula. Cica e mai bine. Drept pentru care va invit sa va distrati cu Rape me.

Unde au disparut buzele?

Aseara am cunoscut un soricel. Avea un tricou cu dungi orizontale, ca si cum ar fi plecat in excursie cu clasa. O strangere de mana atat de moale incat ai fi zis ca o sa se franga la orice atingere. De ce o mai face atunci?, ca nu e ca si cum eu nu as mai fi putut sa imi ingradesc dorinta de a ne gadila degetele reciproc.

L-am studiat cu mare avant toata seara. Nu de altceva, dar eu nu am mai vazut un soricel din scoala generala. Iar atunci aveam in jurul nostru tot felul de soricei si soricele, asa ca nu ieseau prea mult in evidenta. Dar imi inchipuiam ca dispar cu timpul. Si sunt inlocuiti de lei paralei. Sau macar de maimute perverse.

Cum, nu stiti ce anume este un soricel? Ei bine, este acea persoana caruia corpul i-a jucat o festa neplacuta. Ii sta cumva stramb, de te face sa te intrebi daca nu cumva ar fi mai bine sa ii faci rost de un clopot din acela de sticla. Insa, daca te uiti mai cu atentie, totul este in regula – doua maini, doua picioare, mustatile asezate exact unde trebuie, peste…

…buzele, doamne, unde au disparut buzele?

Probabil de asta are un soricel o seriozitate atat de cadaverica. Probabil de asta ii lipseste cu totul simtul umorului. Probabil de asta ochii ii sclipesc speriati, chiar si atunci cand abordeaza subiecte ‘tari’ – afaceri, manarii, spagi, slabiciunea altora si neasemuita sa cunoastere in ale lumii. Isi ridica ochelarii pe nas, ca sa capteze atentia. Dar degeaba, buzele, sau mai exact lipsa lor, capteaza tot.

Si nu, nu, te rog, nu rade singur de glumele tale. Oh, iti dispar buzele si mai rau!

Uite, pana sa nu dau peste soricel nici nu imi dadusem seama cat de incompleti am fi fara ele. Fara buze n-ai cum sa spui fraze voluptoase. Iar de aici se duce totul de rapa. Glumele par nesarate, pozitiile de putere te fac sa razi si sa dai un bobarnac, fiecare fraza dezvaluie lipsa de imaginatie si cuvinte chinuite. Iar ochii din spatele ochelarilor par si mai mici, rai si nesiguri. Iti fac impresia ca se va razbuna pe intreaga lume pentru lipsa lor de buze.

Ferice de noi, voluptosii, va zic!

Deductie logica

Traiesc, asa ca nu mai am timp de scris. Cel putin pana nu termin cu masina, doctorii, impozitele si alte plati catre stat. Dar ca sa nu spuneti ca v-am parasit va dau niste poze sub titlul Deductie logica.

Costume de baie

+ Rochii.

=> Farmacie

Si acum, ca v-am distrat, cititi aici.

Sa va fie de bine!

Inchiriez balconul meu doritoarelor

Inchiriez balconul meu doritoarelor de privelisti sexuale. Si celor care vor sa se intoarca la natura. Pentru ca in spatele blocului meu vin carduri si carduri de barbati. Tineri si imbracati in rosu. Cu burtile supte peste muschii bine dezvoltati. Cu venele gatului iesite in evidenta de atata strigat. Cu berea in mana. Gata de distractie.

Barbati siguri pe ei, care isi cunosc locul in lume. Si sunt multumiti de el. Barbati pe care daca ii tii la tine in sufragerie nu iti vor face niciodata vreo surpriza. Vei stii mereu ce propozitie vor spune. Unde se vor scarpina. Si ce trebuie sa spui/faci ca sa nu te incomodeze. Barbati dintr-o bucata, ce mai. Iar acea bucata nu este tocmai cerebrala.

Ei bine, toti acestia, adunati de prin toate cotloanele Bucurestiului, vin in spatele blocului meu. Stau rezemati pe gard si isi spun in tonalitate de bas lucruri despre masini. Si echipa favorita. Si fete pe care le scot in oras. Sa le arate la populatie. Uneori isi mai dau o palma peste spate. Prieteneste. Vezi atunci muschii cum tresar sub tricourile dungate in alb si rosu. Si le simti rasul gros cum iti patrunde direct in stomac.

La inceput sunt calmi. Beau o bere. Fumeaza niste tutun. Mai scuipa o data in laturi, smechereste. Isi arata ultimele figuri de box invatate. Casual. Apoi numai ce ii vezi ca se intorc cu fata spre gard, ceea ce inseamna implicit cu fata spre balconul pe care stau eu fumand o tigara, si se descheie la slit. Iar apoi da, ce credeti, nu ma lasa asa sa mor de curiozitate. Si imi permit sa vad obiectul. Uneori chiar de mai multe ori. Depinde cat de mult fumez.

Cum se intuneca, lucrurile incep sa se precipite. Vin, se intorc cu fata catre gard. Se deschid la slit si sssssssssss. Apoi pleaca in fuga. Ca sa lase loc si altora. Si tot asa, pana noaptea tarziu. Sincera sa fiu acum nu mai pot privi niciun barbat de la balcon fara sa ma astept sa ii vad obiectul. De cateva ori m-am inselat, avand astfel de asteptari de la niste bieti vecini care incercau si ei sa intre in scara. Dar la urmatorii imi scoteam parleala.

Asa ca m-am hotarat: imi inchiriez balconul tuturor doritoarelor de expozitie de obiecte. Inchiriez mai ales cand este un meci pe stadionul Dinamo. Atunci garantat se vor dezvalui privirii noastre cateva zeci. Va fi party numai pentru fete. Va puteti aduce si matele daca le aveti in dotare. Daca nu, se accepta oua, rosii. Si cartofi. Dar numai daca sunt stricati.

Ce bine ca am crescut

Traim intr-o lume de barbati ignoranti. Unii care nu au reusit sa vada mai departe de familia in care au crescut si de baietii cu care au impartasit bancuri cu Bula in spatele blocului. Acolo, ei intre ei, au invatat tot felul de lucruri importante privind supravietuirea. Si au ajuns la concluzia ca lumea este exact ceea ce se vede din spatele blocului.

Apoi au crescut. Dar au purtat mereu cu ei bucatica de gard de care se sprijineau odinioara. Orice ar fi vazut aceasta era acolo ca sa priveasca numai printre sarmele sale ruginite. Si sa se mai odihneasca pe el daca oboseau. Dar mai ales ca sa il foloseasca pe post de scut indiferent ce ar fi intalnit nou. Pentru ca se stie, cel de dincolo de gard nu poate fi decat dusmanul.

Asa ca, singura lor grija a fost sa nu se inconjoare cumva de oameni rai care sa isi doreasca sa dea cumva gardul la o parte. Si sa ajunga din cauza asta la indemana indoielilor care se comporta ca niste furii sugandu-ti puterea si lasandu-te muiere, nu barbat. Asa ca, daca nimereau peste ceva care ar fi avut potential sa le sadeasca o urma de intrebare asupra indubitabilei lor extraordinare personalitati apelau la salvatorul ‘da-i in p… mea’.

Din pacate, printre particulele de fier care sustin taria gardului mult iubit se afla si conceptia patriarhala. Care contine un set de reguli destul de clare – o femeie este buna daca sta la locul ei. O femeie este buna daca vine la pachet si cu altele. O femeie este buna daca nu are pareri diferite de ale lui. O femeie este buna daca este “supusa” si alte asemenea.

Cum din pacate cam 90% dintre ei sunt asa nu prea avem nicio sansa sa nimerim peste ceva diferit. Si suntem condamnate ori sa mai suportam una alta ori sa cautam la infinit cu mintea facuta tandari ca am putut fi totusi atrase de un  asemenea specimen lipit de gardul blocului. Si numai ca sa dam ulterior peste un alt sustinator la gardului. Si tot asa.

Pana ajungem sa credem ca acel gard e de fapt o padure de copaci cu radacini bine infipte. Si pe care nu le poti scoate decat daca arzi padurea cu totul. Ramai si fara patriarhat dar si fara sustinatorul lui. Si atunci ce te faci? Mai injuri, dar numai in gand. Iti cad trasaturile fetei si te ofilesti. Ba, daca esti adaptabila, chiar incepi sa ii crezi si sa te inversunezi pe tine ca uite, nu esti asa cum ar trebui. Ca doar iti spune toata lumea ca esti defecta!

Oh, ce bine ca am crescut! Si acum le pot vedea atat de bine gardul in care s-au ingradit. Si ca le pot rade in nas. Si daca uneori ma mai intristez ca lucrurile sunt asa nici nu ma mai gandesc sa ma bag langa ei in inchisoarea gardului. Si daca asta le place, sa fie sanatosi, ca eu am in fata mea intreaga lume, fara garduri.

Coae, da-mi si mie…

Pe langa camasile barbatesti, despre care a aflat toata suflarea ca ma subjuga si ma lasa fara mijloacele naturale de protectie, mai este inca un lucru pe care il invidiez din toata inima la barbati. Posibilitatea de a spune ‘coae, da-mi si mie…’ . Si apoi se completeaza cu ce e nevoie, de la 100k eur, pana la o mica publicitate mascata.

Cum e magazinul de case. Care trebuie sa fi spus ‘Coae, da-mi si mie’ de au inceput sa se mire intr-un glas cat de bine merge piata de imobiliare urmatorii detinatori de…, stiti voi: zoso, visurat, arhi, alexbrie, piticu, mariussescu etc.

E, uite, asta nu prea merge venit dinspre o voce lipsita de testosteron. Fiindca se ridica limita. Si spranceana dezaprobatoare pentru o asemenea impertinenta. Fac ce fac si trebuie sa raman la privirea supusa. Si zambetul dulceag. Nu pot sa imi umplu gura de un epopeic ‘coae da-mi si mie’. Insotit de o sclipire din ochi ‘lasa ca ne intelegem noi, ca de asta avem creier’. Asa cum fac mandri posesorii de…

Tot stau si ma intreb ce am putea noi, fetele, sa facem ca sa ajungem la o asemenea infratire buna pentru toata lumea – sa ne lipim in sfarcuri? Sfarc pe sfarc se ajuta, sau cum?

Mda, nu inteleg ce este cu aceasta mentalitate de insula a fetelor. Nici macar cand le pui in topul celor mai bune si te zbati sa primeasca recunoasterea pe care o merita ele nu pot sa depaseasca bariera si sa comunice. Tot la posesorii de coae trebuie sa apelezi ca sa iasa ceva.

Buna dimineata, aratati ca existati, este primul pas!

Indragostita de o camasa

Trebuia sa mi se intample. Nu puteam umbla asa prin lume cu un calcai sensibil si sa nu patesc nimic. Si ieri am primit ceea ce merit. M-am indragostit de o camasa.

Stiti, din aceea din material un pic lucios si fin. Inchisa la culoare. Cu dungi subtiri ce o mai inveselesc. Cu gulerul tare. Clasica.

Camasa cu care ies seara sa discute sefi de sucursale de banci. Si avocati cu numele bagat in denumirea firmei. Camasa de petrecere corporate care da bine cu pantaloni casual lipiti de fese. Si in picioare tenisi. Dar in culori inchise, cu o urma de argintiu, ca sfidare suprema.

Camasa in care sa iti ingropi obrazul. Sa simti miros de Cavalli. Camasa de care sa te lipesti. Si sa asculti cuminte cuvinte spuse cu ton serios despre lucruri pe care nu le intelegi. Si nici nu te intereseaza. Camasa de oameni care se simt in centrul evenimentelor. Pentru care lumea este ceea ce vad ei. Si le este suficient. Camasa de oameni burghezi si sanatosi la cap.

Camasa careia eu nu ii rezist. I-as lua manecile si as pune-o sa ma imbratiseze. Cativa ani de zile.

Mi-a fost prezentata aseara intr-un bar. Scoasa din punga, cu pretul atasat. Si cu introducerea ‘pentru tine am luat-o’. Doamne, chiar asa de transparenta sunt? Da, m-as putea indragosti de acea camasa. Noroc ca eram beata, ca altfel ma comportam normal si spuneam cine stie ce aberatie de genul ‘e frumoasa, o sa iti stea bine cu ea’. Dar in conditiile date am luat-o si m-am dus la baie sa o pun pe mine. Este cu nu stiu cate numere mai mare. Dar ayiiii, cat de bine se simtea pe piele!

Deci da, nu m-am simtit niciodata mai senzuala. Cel putin nu in ultimul an. Si proprietarul de drept al minunatiei a confirmat ca pare sa fie un fel de match, desi, ma rog, unele aspecte nu sunt chiar perfecte. Dar, ce stie el?

Acum zace la mine pe canapea. Sifonata pentru ca am dormit in ea aseara. Si poate o sa o fac si in seara asta. Pana se va supara proprietarul ei si va cumpara inca una numai pentru mine. Stiti unii isi iau caini, pisici. Eu cred ca ma pot multumi cu aceasta camasa.

Am probleme cu barbatii

As vrea sa zic ca am cine stie ce probleme clasice, de genul el nu face piata sau nu a avut chef aseara sa ma scarpine pe spate. Si apoi sa ma duc la o prietena care sa dea din cap cu intelegere la indignarea mea. In timp ce de fapt nu ma asculta. Fiind coplesita de vestea ca el are un copil. Cu altcineva.

Dar din pacate nu. Nu am eu norocul asta. Eu am probleme la nivel de simt al umorului. Parca prin facultate ma mai intersectam cu cei de varsta mea. Eu radeam de ei. Si ei de mine. Incretindu-ne in acelasi timp curbura ochilor. Dar acum este groasa. Spranceana se ridica si degetul se indreapta acuzator. Cum am putut sa spun asa ceva? Si prin cap li se invart explicatiile: sunt proasta, imi bat joc de ei, sunt proasta.

Dupa care urmeaza ore, chiar si zile, in cazuri nefericite, de explicatii. Eu stiu ca tu stii ca faptul respectiv este adevarat. Si tu stii ca eu stiu acelasi lucru. Si atunci cand folosesc acest cuvant ma refer la faptul pe care tu stii ca il stiu si eu stiu ca il stii. Doar ca privit dintr-un alt unghi care pare fun. Cum, nu stiai asta? Pai daca faci urmatoarele analogii e in regula. Ajungem la ceea ce tu stii ca stii dar crezi ca eu nu mai stiu ce tu stii.

Si uite asa ne distram facand analize pe text. La nivel de scoala generala.

Cum am ajuns sa avem puncte culturale de referinta atat de diferite nu imi dau seama. Citim aceleasi carti si ziare. Ne uitam la aceleasi filme. Lucram in acelasi tip de companii. De ce trebuie sa umblu cu dictionarul la mine in permanenta? Mereu acolo, ca sa explice fiecare gest, fiecare gluma.

Sesizez vag ca este vorba de ceva legat de orgoliul lor. Pe care trebuie sa stau sa il mangai cu manusi chirurgicale. Sa il palpez si sa ii fac respiratie gura la gura ca sa ne putem calma. De zambet nici nu mai poate fi vorba. Suntem aici intr-o operatiune de salvare. Incruntati si incrancenati. Si asistati de un elicopter, ca pe mare in vreme de furtuna.