Povestile de viata

Cine a invatat vreodata ceva din povestile de viata? Ma refer la cele cu P, scris in acest fel. Pentru ca din povestile personale, mai micute, nu avem ce face, din moment ce traim cu ele invatam ceva. Si chiar daca nu vrem sa invatam nimic, pentru ca ne enerveaza procesul de gandire, ceva tot se schimba in modul in care vedem lumea. Daca lumea este altfel pentru noi in urma unei povesti. Si asta este suficient. Si nu ne trebuie nimic mai mult.

Exista insa jurnalisti care inca mai cred in Povestile de viata. Povesti care ar trebui sa se comporte asemeni tragediilor antice – sa duca un dialog revelator cu cetatea despre credintele dupa care aceasta functioneaza. Sa pleci de la o asemenea intalnire cu impresia ca gata, ai reusit sa pipai sforile de care trage papusarul. Iar daca scriitura este chiar buna ai putea vedea si papucii papusarului. Pentru ca, nu-i asa, cand realitatea este atat de deosebita la ce mai este buna fictiunea?

Dar cum nu orice magar este cal nici orice nenorocire nu este tragedie. Nu are in ea un sambure de revelatie care sa te poarte mai departe si sa iti transmita ceva important pentru viata ta. Adica sa mearga dincolo de faptele strict enuntate. Si uite asa, desi stirile de la ora 5 sunt pline de nenorociri, ele nu spun nimic despre societatea noastra. Nu ai substrat universal la un nene care da cu toporul in cap la o tanti. Si nici daca faci reportaje mai ample despre o pustoaica facuta posta de 12 taranusi nu este ca si cum prin asta lumea in care traiesti ar deveni mai vizibila. Povestile de viata gadila suprafata asemeni telenovelelor, nu va mai autoamagiti ca ati crea continut care ar avea vreo valoare.

Dar sa lasam comparatiile cu tragediile. As putea pleca in schimb de la parerea ca restul oamenilor, cei doritori de Povesti de viata, toti ceilalti, mai putin eu, sunt firi sensibile. Ba chiar miloase. Si ca pe ei nu ii intereseaza ideile. Ci numai sa isi scurga umezeala din inima pe lucruri sordide. Si atunci aceste povesti au scopuri mai umile, scopuri curative. Scopul de a te simti mai bun si mai curat decat altii, care uite cum iau toporul cand tu te abtii. Povesti prin care te simti tare milos fara sa faci nimic efectiv. Deci un scop nobil.

Cred ca toti producatorii de content ar trebui sa isi consume in continuare resursele sa stranga astfel de povesti, mai mult sau mai putin sordide. Sunt sigura ca asta ii va scapa de la viitorul faliment. Yep, exact aici sta valoarea.

Cand politetea e optionala

Intru in cladire, la noi la job. Din obisnuinta, salut portarul cu nasul bagat in ziar si asezat intr-un colt de hol in momentul in care trec pe langa el. Nicio miscare din partea sa, desi i-ar fi luat numai doua secunde sa dea din cap. Nu zic neaparat sa isi dreaga vocea sa imi raspunda, ca e racit.

Pe strada, in fata la Gregory’s de unde imi cumpar sandvisuri, vanzatoarea sta si fumeaza. Ea ma cunoaste bine, atat de bine incat nici macar nu ma mai chinui sa ii insir toate ingredientele pe care le vreau. Imi zambeste si ma intreaba: La fel?. La fel ii raspund eu incantata. Acum, pentru ca ma cunoaste atat de intim, gasesc ca este cu cale sa o salut, chiar daca o vad pe strada. Ea se uita la mine cu o privire impietrita si nu raspunde nimic.

De inteles inteleg ca nu era niciunul obligat sa o faca. Dar atitudinea ma depaseste.

Portarul nu era o demoazele fardata si pe tocuri pusa sa dea bine la intrare pentru vizitatorii mai largi la buzunar. Are de pazit vreo 3 etaje, de dat mancare la cainii care fugaresc trecatorii de pe strada si de mutat scaunul dintr-un colt al holului in altul. Este ales din marea masa a celor care se apropie de pensionare, sictiriti ca dupa o viata de munca nu au reusit sa isi cumpere un petec de pamant la tara sa se retraga sa creasca gaini.

Iar fata de la Gregory’s nu era in niciun fel obligata sa fie politicoasa in afara magazinului. Cine stie cate saluturi trebuia sa zica pe zi. Plicticoasa munca. Oameni si iar oameni. Si pe toti trebuie sa ii hraneasca invartind numai 10 ingrediente. Probabil viseaza la un loc de contabila unde nu mai are de dat buna ziua nimanui.

Frumoasa atitudine, daca politetea este optionala atunci mai bine se abtin. Fac pariu ca acesti oameni isi fac singuri viata un iad, inecati de regrete si incapabili sa gaseasca ceva pozitiv. Si, culmea, tocmai acest lucru ii va tine pentru totdeauna in pozitia in care sunt. Fara ca macar sa inteleaga ca o schimbare de atitudine ar fi putut insemna o iesire din situatia pe care ei o vad ingrozitor de nedreapta.

Lamaie m-a ghicit

Stiu ca si celalalt post a fost un test. Dar sunt fun. Statea lamaie ieri la birou intr-o stare de nemultumire. Cand i-a venit IDEEA – voiu scrie un test si ma voiu pogori asupra voastra cu adevarul.
Si s-a facut lumina:

Esti un taran urban?

Urban fara cauza

Nici ca ai fost in viata ta la tara, iar orice urma de taranism pe care ar fi putut-o avea familia ta s-a sters pana la tine. Din pacate odata cu defectele s-au dus si calitatile taranului, asa incat n-ai habar de ordine, nici in casa nici in viata ta. De bun simt nici nu poate fi vorba, esti prea ubercool ca sa mai stii macar cuvantul. Chiar si “common sense” din engleza e “mainstream”. Cuvant pe care il folosesti cu precadere. Iti recomandam o vacanta la cort, in tundra.

Testeaza si tu

Suntem prea saraci

Probabil voi credeti ca educatia este de vina pentru ceea ce se intampla in jur. Pentru lipsa de bun simt care isi ranjeste gingiile la noi din orice parte.

Si ne baga in rahat de caine cand mergem pe strada. Si in ‘ce te-as …. de te-as prinde’ cand traversam un sant ce nu se va mai termina niciodata. Sau ne obliga sa privim vajnici masculi cum fac pipi la colt de strada.

E posibil sa mai credeti si ca este prostia. O prostie atat de mare incat iti indoaie mintea. Si te lasa prada primelor reactii. Care sunt un pic nefericite.

Sau agresivitatea pe care a supt-o romanul de cand traia in paduri. Asta ar putea sa mature orice in cale. Nu ne putem concentra. Ne intuneca mintile. Si transforma totul intr-un mare dusman.

Eu in continuare cred ca nu ne-am nascut cu vreuna din aceste ‘calitati’. Ci doar suntem prea saraci. Si asta ne tine in stadiul de a fi primari. Primari in intelegerea lumii. Si unii fata de altii. Primari in acceptarea noutatii. Si in ura. Si in placere.

Suntem prea saraci sa stim cum sa spunem buna ziua fara sa ragaim. Si cum sa ne certam fara sa ragusim. Mult prea saraci sa radem in sinea noastra. Sau sa ne jucam numai din priviri. Prea saraci ca sa avem rabdare. Si sa invatam ceva.

Prea saraci, pana la urma, ca sa putem avea bun simt.

Inchiriez balconul meu doritoarelor

Inchiriez balconul meu doritoarelor de privelisti sexuale. Si celor care vor sa se intoarca la natura. Pentru ca in spatele blocului meu vin carduri si carduri de barbati. Tineri si imbracati in rosu. Cu burtile supte peste muschii bine dezvoltati. Cu venele gatului iesite in evidenta de atata strigat. Cu berea in mana. Gata de distractie.

Barbati siguri pe ei, care isi cunosc locul in lume. Si sunt multumiti de el. Barbati pe care daca ii tii la tine in sufragerie nu iti vor face niciodata vreo surpriza. Vei stii mereu ce propozitie vor spune. Unde se vor scarpina. Si ce trebuie sa spui/faci ca sa nu te incomodeze. Barbati dintr-o bucata, ce mai. Iar acea bucata nu este tocmai cerebrala.

Ei bine, toti acestia, adunati de prin toate cotloanele Bucurestiului, vin in spatele blocului meu. Stau rezemati pe gard si isi spun in tonalitate de bas lucruri despre masini. Si echipa favorita. Si fete pe care le scot in oras. Sa le arate la populatie. Uneori isi mai dau o palma peste spate. Prieteneste. Vezi atunci muschii cum tresar sub tricourile dungate in alb si rosu. Si le simti rasul gros cum iti patrunde direct in stomac.

La inceput sunt calmi. Beau o bere. Fumeaza niste tutun. Mai scuipa o data in laturi, smechereste. Isi arata ultimele figuri de box invatate. Casual. Apoi numai ce ii vezi ca se intorc cu fata spre gard, ceea ce inseamna implicit cu fata spre balconul pe care stau eu fumand o tigara, si se descheie la slit. Iar apoi da, ce credeti, nu ma lasa asa sa mor de curiozitate. Si imi permit sa vad obiectul. Uneori chiar de mai multe ori. Depinde cat de mult fumez.

Cum se intuneca, lucrurile incep sa se precipite. Vin, se intorc cu fata catre gard. Se deschid la slit si sssssssssss. Apoi pleaca in fuga. Ca sa lase loc si altora. Si tot asa, pana noaptea tarziu. Sincera sa fiu acum nu mai pot privi niciun barbat de la balcon fara sa ma astept sa ii vad obiectul. De cateva ori m-am inselat, avand astfel de asteptari de la niste bieti vecini care incercau si ei sa intre in scara. Dar la urmatorii imi scoteam parleala.

Asa ca m-am hotarat: imi inchiriez balconul tuturor doritoarelor de expozitie de obiecte. Inchiriez mai ales cand este un meci pe stadionul Dinamo. Atunci garantat se vor dezvalui privirii noastre cateva zeci. Va fi party numai pentru fete. Va puteti aduce si matele daca le aveti in dotare. Daca nu, se accepta oua, rosii. Si cartofi. Dar numai daca sunt stricati.

De ce nu mai avem incredere in bun simt?

Mie mi se pare ca pe vremuri (nu fiti rai si nu ma puneti sa definesc termenul, candva, in epoca de aur ) oamenii foloseau bunul simt ca principal instrument de orientare in lume.

Da, stiu ca ardeau vrajitoare si mureau cu miile de ciuma in timp ce faceau matanii ca sa fie izbaviti  de povara, dar cel putin nu erau ingropati in hartoage care sa le spuna cum trebuie facute lucrurile. Si pana la urma femeile alea trebuiau cumva pedepsite ca sa mai calmezi populatia. Iar cand te bantuie ciuma timpul trece mai repede daca numeri cate rugaciuni spui. Asa ca ambele actiuni trebuie sa fi fost la vremea respectiva o chestie facuta cu cap si responsabilitate.

Un pret mic de platit pentru a avea o societate functionala.

Acum nu mai avem asa mari probleme cu instinctele primare, dar am luat-o mult prea mult in directia cealalta – nu mai avem incredere in nimic din ceea ce ne vine in mod natural sa facem.

Privim cu neincredere si superior pe oricine nu are un sistem in spate – o scoala de gandire aprobata de cel putin 50 de ani si vreo cateva carti best seller citate cu evlavie de cate ori vrem sa aratam ca ‘ne pricepem’. Iar lucrurile nu se opresc aici, pentru ca de abia acum incepe intreaga nebunie. Dupa ce avem ideea vin normele care ne invata cum sa o aplicam. Si se mai scot vreo 10 mii de tomuri. Unele mai cu schepsis si mai secrete decat altele. Ceea ce iti permite sa ai un aer de initiat. Si sa nu faci nimic daca nu bifezi in cartea actiunilor acceptate.

Si asa, cu simtul nostru natural, care pune la bataie ceva experienta practica imbinata cu intuitie pentru a intelege realitatea, se sterge pe jos de catre oricine. Si nu oricum, ci cu mult dispret pentru un mod atat de ‘barbar’ de a lucra. Nici nu mai conteaza cat de inteligent este ceea ce spui / faci daca nu respecti norma care spune ca trebuie sa faci pasul 1, 2 si 3.

Am invatat de la atatea norme sa nu ne mai folosim deloc capul. Dar in schimb ascultam ca sfintenie ceea ce ne spun ceilalti despre cum ar fi lumea. De parca in loc de creier am avea un robot care inregistreaza fraze. Si apoi se apuca de facut gesturi mecanice. Si apoi pune in tabele situatii. Si trage trei concluzii anemice concepute anume ca sa arate exact ceea ce ne-au spus altii ca ar trebui sa arate.

Iar in final mergem pe la conferinte si dam comunicate de presa ca sa ne mandrim cu faptul ca lumea nu are nimic care sa ne mai mire.  Si cascam de ni se rup falcile de cat de fumate sunt toate lucrurile. Dar respingem tot ceea ce nu este ‘stiintific’.

Probabil pentru ca ni se pare ca pentru bun simt nu ar trebui sa fim platiti. Sau poate ca ne e frica sa nu fim arsi ca vrajitori/vrajitoare pe vreme de ciuma.

How low can you get?

Nici nu stiu ce imi displace mai mult la acest proiect: myexgirlfriend.ro

- ca este o idee copiata din afara…

- ca sunt poze false, furate probabil de pe hi5

- ca te indeamna sa arati tuturor ceea ce ea ti-a aratat tie (noroc ca punctul 2 este inca adevarat)

- ca pe langa promiscuitate indeamna la nesimtire: “daca nu ti-ai futut fosta prietena cum trebuie acum ai ocazia”

Ca este facut prea ingrijit ca sa fie o joaca de persoana frustrata. Deci cineva care nu este tocmai idiot crede ca va scoate bani din asta. Posibil sa se intample, doar e suficienta pornografie la mijloc. Probabil vor fi si cativa pustani care se vor simti bine sa nu spuna numai in curtea scolii ca ea este o gaura de gard.

Pe de alta parte ceva pozitiv iese si de aici. Daca ma mai bate cineva la cap cu traficul il trimit direct sa conceapa astfel de proiecte. Investitie minima, succes garantat!

Criza ne face mai comunisti

Stiu, este vreme urata. Si mai este si criza. Barbatii uita sa se mai barbiereasca. Si femeile sa doarma noaptea.

Ni se previzioneaza o lunga perioada in care vom trai prost. Atat de prost incat ni se vor schimba toate valorile. Nici gand sa mai visezi la rochii cu buline. Nu… e rusine. Nu ai auzit ca este criza? Acest interes nu arata altceva decat ca esti o fiinta superficiala. Noroc ca vine criza si iti da una peste bot sa te invete minte.

Trebuie sa te intorci la lucrurile simple. Spune, dar sincer, cand ai mirosit ultima oara o floare? Cand ai zambit unui copil? Aici este esenta vietii. Si daca ramai suficient de sarac incat sa nu mai alergi dupa excursii in strainatate si case te faci si tu om. Inveti sa apreciezi lucrurile cu adevarat importante. Ca nu totul este competitie. Si ceea ce este cu adevarat bun vine in resurse nelimitate. Si cu totii ne putem bucura de ele.

Scuzati-mi va rog sensibilitatea exagerata, dar ce punct de vedere comunist. Si ma intreb sincer daca voi, cei care spuneti asta, sunteti chiar intregi la minte. Noi inca nu avem clasa de mijloc. Si acces la educatie de calitate si oportunitati mai greu. Asa zic si eu, sa ne bucuram ca o sa li se dea in cap si astora care ar mai reusi sa schimbe marea asta de ignoranta in care ne scaldam. Sa fim toti la fel, ce mama ma-sii!

De cealalta parte a asprimii vremurilor privesc crizatii. Ei au inlocuit pacifismul tamp cu seriozitatea bataioasa. Nici gand sa se apuce de mirosit flori, ci cadavre. Jubileaza deasupra adversarului cazut care inca mai misca. Si cine este adversarul? Cum cine, toata lumea! Se ia facaletul din cui si se face bici de alungat mustele de pe… in fine, stiti voi la ce trag mustele.

Iar in tot acest timp eu sunt disperata ca nimeni nu se mai joaca. Ideile au inghetat in asteptarea unor vremuri mai bune. Orice este ori riscant ori pierdere de timp. Nici inainte nu excelam cine stie ce prin inovatie, dar acum chiar ca imi vine sa casc. Te pomenesti ca maine ma prinzi mirosind flori!

Publicul nu este chiar asa de prost

Vroiam sa vorbesc despre public pentru ca el a fost adus iar in discutie in urma lamentatiilor din ultima luna pe marginea mortii presei. Nu am de gand sa privesc partea economica a povestii. Si nici macar cea moralo-cetateneasca. Au facut-o deja altii. Am sa va vorbesc insa despre ce anume m-a deranjat pe mine.

Daca ati ratat discutiile aruncati un ochi pe urmatoarele:

Grupul celor care deplang desacralizarea.

CTP despre vanzarea sufletului pur de jurnalist.

Patapievici despre instigarea la ura pentru rating.

Sorin Tudor despre viitoare moarte a democratiei.

Petreanu despre victoria prostiei.

Fluture despre slaba calitate umana.

Manac despre incapacitatea de a discerne.

E posibil sa fi ratat cateva. De acestea imi aduc aminte pe moment. Toata lumea si-a dat cu parerea. Iar concluzia este unanima. Publicul este prost, trebuie hranit cu lingurita si pastrat la nivel elementar ca sa nu se autodistruga. Ciudat, tinand cont de faptul ca ei, da, exact ei, cei care vorbesc, sunt la randul lor acest public. Si nu par chiar idioti. Si nici cei care ii citesc nu dau dovezi de cretinism. Ca sa vezi cati oameni destepti avem in jurul nostru

Nu pot sa nu ma opresc sa ma intreb – daca aveti atat de putina incredere in ei, cei pentru care scrieti, de ce va mai obositi?

Inteleg ca este destul de deranjant sa ti se sufle piedestalul de sub picioare dupa ce te obisnuisei sa privesti lumea de sus, dar sa vedem si partea buna. Uite ca existam, daca mi se permite un noi, si putem sa ne salutam intre noi. Iar asta este posibil si datorita democratizarii informatiei aduse de internet.

Trecem printr-o oarecare anarhie informationala? Da. Ne va ucide asta? Depinde cata incredere aveti in oameni. Pana la urma toti am ales democratia fiindca puterea este atat de periculoasa daca tentam cu ea numai pe cativa. E de asteptat ca si fortele contrare din media sa se anihileze astfel incat toti sa ajungem la o pozitie safe.

Intrebarea mea este – cand o sa incepeti sa va creditati publicul?

Multumesc de intelegere

Ce fraza perversa. Si ce pozitie perversa ai cand o spui.

De fapt nu ar trebui sa o spui niciodata. Din urmatoarele motive. Logice.

Sa zicem ca faci un lucru de cacao. Si tu stii ca este asa. Ca tocmai ce ti-ai cerut scuze. Stii si totusi il faci. Pai sa iti fie rusine, eu ce sa mai zic la faza asta?

Daca am ‘intelegere’ inseamna ca tocmai ce te las sa ‘ma faci’. Si asta fiindca ma santajezi sentimental. Cu fraze lacrimoase de genul – o sa ai recunostinta mea vesnica. Si toata lumea stie ca aceste fraze sunt garbage. Ca sa nu mai zic ca reconostinta e o mare povara, fiind transformata in ceva concret mai ales de cel care poarta respectivul sentiment. Iar cel care este tinta ar vrea mai ales sa fie lasat in pace.

Sa zicem, cazul 2, ca nu faci ceva de cacao. Dar ca tie ti se pare asa. Si te dai de ceasul mortii. Si apreciezi exagerat ceva ce nu exista.

Asta inseamna ca mie imi pui o alta povara. Sa te educ. Sa iti explic ca nelinistea ta nu are ce cauta. Sa inteleg daca ceva din atitudinea mea a creat asa o spaima falsa. Sau poate esti tu asa, mai dus cu capul. Bleah, si acum ce sa ma fac cu multumirea ta? Sa te las pe campii sau sa imi pierd timpul explicandu-ti. Mai, dar ce dilema morala ti-ai gasit sa ma pui cand eu eram asa pasnica si nici prin cap nu imi trecea ce ma paste.

Evident, atunci cand o spuneam eu, fraza mi se parea plina de bun simt. Ba chiar si inteligenta. De asta o si foloseam. Destul de des. Si apoi ma miram ca celalt nu imi raspunde ‘Ba iti multumesc eu tie ca ma apreciezi si imi faci un asemenea compliment’. Dar uite, acum ca mi s-a aplicat tratamentul cu pricina am realizat cat de pervers este.

Deci voi, toti cei carora le-am spus ca le multumesc pentru intelegere, sa stiti ca imi retrag cuvintele. Nu, chiar nu va apreciez in mod deosebit pentru ce ati facut. Sunteti liberi sa nu va ‘bucurati’ de recunostinta mea cu care v-am impovarat.

Si, desigur, imi pare rau ca m-am prin asa de tarziu. Si pentru asta va multumesc de intelegere