Pluralul codescendent

O doamna de la ING m-a sunat ca sa imi spuna cat de trist este ca imi voi petrece batranetea in mizerie. Probabil ca o fi discutat cu diriginta mea din liceu, care credea ceva similar, intrucat aveam o dorinta minuscula sa invat declinari ale limbii latine.

Si cu aceasta doamna discutiile au evoluat complicat.

-         buna ziua, aveti pensia obligatorie la ing, zice vocea intepata si matura.

-         da, spun eu. Si? (vocea mea e rasfatata si sss-ita, daca vreti sa stiti)

-         trebuie sa luati o decizie responsabila

-         hm….

-         avem copii?

Ei bine, de aici convorbirea nu a mai putut fi tinuta. Pentru ca am procedat ca in liceu:

-         cam in ce fel credeti ca am putea avea copii?

Gandul de a avea copii cu o doamna in varsta care vinde pensii este extrem de deranjant. Cred ca sunteti de acord cu mine. Nu imi pot inchipui ce crize de nervi face seara. Si nici cum se uita la liste de oameni si isi spune in gand – astazi voi castiga inca 3 noi clienti. Astazi voi castiga inca 3 noi clienti. Astazi voi castiga inca 3 noi clienti.

Doamna rade manzeste:

-         Stiti este asa, un mod de exprimare.

Voce care isi arata deja infrangerea, probabil deja pregatea pixul ca sa ma incercuiasca pe foaie ca si client recalcitrant, nesimtitor si in plus, fara copii.

De doamna am scapat repede, mi-a inchis telefonul in nas, stai jos, nota 4, meriti sa mori in mizerie. Eu sunt o persoana ocupata, am liste de zeci de persoane care inghit pluralul codescendent. Persoane care au fost crescute si au trait in felul urmator:

-         haide bebita, facem si noi cacuta odata?

-         hai pustiulica, rezolvam si noi problemica asta de matematica?

-         hai frumusico, o punem si noi in seara asta?

-         hai domnita, nastem si noi odata?

-         hai stimate client, ne facem si noi o pensie?

-         hai mamaita, mai murim si noi odata?

Aceasta este o stire

Parca va si vad relaxandu-va. Aha, am citit o stire. Ceea ce inseamna ca am aflat inca ceva. Nou. Despre lume. Si nu oricum, ci ceva important pentru viata mea. Si nu doar a mea. Ci si a ta. Ceva ce noi cu totii trebuie sa stim.

Cam acestea sunt presupozitiile pe care se bazeaza orice idee de stire. Iei bucatele de realitate. Le delimitezi un spatiu, o consistenta. Si apoi le arunci in lume purtand emblema ‘grad mare de importanta’.

Si dupa acest calapod, o data bine invatat si stapanit, orice poate deveni o stire. Pentru ca stirea este recunoscuta imediat prin limbajul in care se invaluie. Si de indata ce este stapanit limbajul, oamenii vor reactiona in covarsitoare proportie pozitiv – ah uite, mi se da ceva important pentru mine.

Limbajul? Ei bine, limbajul e impersonal si cu multe date. Impersonal pentru ca nu, nici gand, nu autorul vorbeste. Ci insasi realitatea prin vocea autorului stirii. Bucatica de realitate tocmai ce s-a rupt din amalgamul de informatii cotidiene si hipnotizeaza autorul, facandu-l sa ia vocea aceea grava, de stire.

Iar apoi mai este si multitudinea de date. Cu care realitatea isi face simtita prezenta. Cifrele isi ranjesc la noi dintii grandomani. ‘Un copil a calcat intr-o furca cu 3 colti. 2 i-au intrat in 2 degete. Copilul a plans timp de 5 minute.’ Sa dam si o locatie. ‘Mama aflata in bucatarie a fugit cu sufletul la gura strabatand imediat cei 200 de pasi.’ Sa incheiem cu niste procente ‘Pana acum 10% dintre furcile din lume au provocat 80% din accidentele de la tara.’

Si gata. V-am dat ceva important. Ceva care va ajuta in viata. Si fara sa va influentez. Doar la binele vostru m-am gandit cand m-am informat in legatura cu toate aceste lucruri. Gata, acum stiti care este realitatea.

Draguta practica. Si chiar naste un fel de betie. Wow, eu sunt acela care spune care este realitatea! Ce nu spun eu ca este stire inseamna ca nu merita mentionat. Deci nu merita cunoscut. Sa ne umflam muschii pe noi de atata putere demiurgica. Atata spirit care face ordine in realitatea noastra a tuturor.

Sa faci stiri nu este nicidecum o treaba pentru spiritele dubitative. Sau neincrezatoare in valoarea lor universal recognoscibila.

De unde se vede ca este nevoie de mai mult

Analiza psihologica, doar tot suntem in luna cu pricina.

Conversatie, conversatie… Partea foarte fun despre care tin sa va povestesc, este ca aceasta conversatie nu se poate intampla oricum. Ci numai in lipsa unui interes.

De aceea este greu de crezut ca in internet, unde este atat de plin de cuvinte pe care ni le aruncam unii altora, chiar avem conversatii. Aici cam vorbim ca sa fim vazuti. Spunem doua cuvinte si apoi ne masuram numarul de reactii. Facem strategii de conversatie. Si ne laudam cu ele pe blog.

Wow, ce chestie, pe facebook am primit 15 comentarii. Si pe blog numai 3 reactii. Facebook rules in arta conversatiei. Sa fi murit blogurile, sa ne grabim sa le inmormantam?

Principalul este oricum, sa le cantam noi primii prohodul. Ca sa excelam in arta conversatiei. Si apoi cine stie cine pune link catre noi. Vai si facem un pr de nu ne mai vedem. Iar in plus, daca mai conversez un pic mangaind pe burtica pe cineva care converseaza cu mai multa lume imi mai da si mie niste persoane noi cu care sa mai conversez. Am asa o pofta neostoita.

De influenta sa zicem. Cu cat conversez mai mult cu atat pot veni cu cifre mai mari. Ca sa arat cum mi se intinde influenta unde nici cu gandul nu gandesti.

Iar apoi toata aceasta arta a conversatiei o voi vinde catre toate brandurile care vor sa se converseze si ele. Pentru ca am aratat ca pot oricum si cu oricine. Numai ca ale naibii nu vor, nu pricep, trebuie educate. Interactiune da?, nu display!

Nici nu e de mirare ca acum mi se pare ca nu mai pot purta conversatii decat cu floraresele si portarii.

Subiecte fierbinti

Spuneti sincer daca nu v-ati saturat pana acum de subiectele mele fara sare si piper. Si nu ar trebui sa trec la altele care sa va faca sa va simtiti mai aproape, sa va dea ghes sa comentati, sa iesiti din ascunzisuri, sa spuneti ca vai si voua vi se intampla la fel. Desi nu chiar atat de rau. Dar tocmai de aia puteti sa aruncati o vorba buna, de incurajare.

Dupa mai multe convorbiri cu Sana am ajuns la concluzia ca cele mai cele subiecte sunt cele despre functii, dar mai ales despre disfunctii. Si e musai daca vreau sa am cu voi o relatie stabila sa impartasesc ce si cum se intampla in cazul meu. Si poate si in cazul vostru, dar repet, niciodata atat de rau.

Eu as prefera sa va vorbesc, daca e vorba despre subiecte sensibile, de sprancenele mele. Niciodata aranjate. Si mereu in cautare de o tanti Nuti. O cautare mai filosofica, asa, pentru ca la Nuti nu are acces oricine. Si subiectul asta ar fi tocmai bun sa va trimit si cu link catre site. Ca sa radeti cu voce groasa cum am eu mai multa nevoie de cosmeticiana decat orice alta fata palida din univers. Astazi de exemplu Nuti cam dupa 30 de minute s-a plictisit sa mai tot penseze. Si m-a trimis de pe patul ei alb de tortura cu 2 randuri de sprancene despartite de o piele albicioasa nebronzata. Asa ca ajunsa acasa am mai pensat si eu inca vreo jumatate de ora la ele.

Dar hm… parca nu va simt atat de apropiati precum ar trebui. Si pana la urma va trebui sa arunc in arena artileria grea. Cum ar fi cat de complicat este sa faci caca fara zgomot intr-un veceu public cand ai diaree. Aha, v-ati ciulit urechile. Mi-a spus Sana ca asa se va intampla. Ca si la ea cel mai bine a mers articolul despre voma.

Insa eu ma gandesc sa va mai fierb un pic, asa ca diareea va veni intr-un numar viitor. Pana atunci, daca vreti sa ma imbunati si sa va vorbesc de functii si mai ales disfunctii luati de comentati. Ciao!

Ps. daca imi da cireasa linkurile va trimit si catre paginile cu pricina. De mare efect, va zic!

Curiozitati in turma

In aceasta saptamana la hotcity este Africa in prim plan. Africa. Hm… ce stiu eu despre Africa? A… nu stiu nimic. Intreb in jur. Ce curiozitate uimitoare … nici ei nu stiu mare lucru.

Ceea ce ma face sa cred ca avem in general curiozitati in turma. Atunci cand nu este vorba de o specializare, din care, de cele mai multe ori reusim sa scoatem si niste bani, ceea ce ne cam obliga sa o avem. Curiozitatea, adica.

Voi, ca niste persoane optimiste, o sa spuneti ca aceasta uniformizare a curiozitatilor inseamna ca suntem toti deosebit de culti si stim de toate despre toate. Eu am sa ma abtin sa cad in pacatul de a vedea lucrurile bune si am sa spun ca avem curiozitati in turma pentru ca suntem lenesi.

Adica ne alegem acele curiozitati pe care
-    ni le satisfacem mai usor pentru ca le mai au si altii si atunci gasim imediat informatia deja bine mestecata in gusa lor ca sa nu ne mai spetim
-    e cumva musai ca sa le avem daca vrem ca cei care ne intereseaza sa se uite la noi cu ochiul cel bun

Conformism in jur cat cuprinde. Nici nu este de mirare ca de obicei discutam cam pe margine, incurcand conceptele si in cel mai bun caz cu o intarziere fata de cei care au sesizat initial ca un lucru merita sa ne atate curiozitatea. Iar toate acestea sunt insotite de o mare oboseala si impresie ca nimic nu se mai intampla nou si interesant in jurul nostru. Deh, nu a mai venit nimeni de ceva vreme sa ne spuna ca ceva ar trebui sa ne placa!

Iar daca cineva in jur nu se inscrie in aceasta minunata linie atunci cu siguranta este o bizarerie ce trebuie sa aiba cateva probleme. Musai acel cineva se da in stamba inventand interese ciudate numai ca sa se dea interesant si sa nu se prinda nimeni ca nu are ce face de fapt cu viata sa.

Si sa nu credeti cumva ca eu as fi altfel. Numai obligata am ajuns sa am o asemenea curiozitate pentru Africa. Dar acum, ca am inceput, parca nu m-as opri. Stie cineva o carte scrisa de un autor african?, ca tare imi e lene sa caut.

Tu sau produsul tau?

Acest post e probabil interesant pentru 5 oameni. Dar cum asta reprezinta cam 10% din traficul pe care il am, ma gandesc ca este interesant pentru o mare multime. Daca mai ponderam si cu faptul ca ma intereseaza pe mine, motive sunt suficiente ca sa existe.

Despre ce va fi vorba. Daca te intereseaza sa promovezi ceva pe ce anume vei pune mai mult accentul – pe persoana ta sau pe produsul pe care persoana ta maiastra reuseste sa il scoata? Evident ca ele nu trebuie sa se excluda, dar conteaza care crezi tu ca ar trebui sa fie motorul principal capabil sa traga si restul dupa sine.

Nu intru in amanunte gen exemplu, pentru ca exista suficiente care arata ca ambele pot functiona foarte bine. Sau nu. La fel cum exista si numeroase strategii care apara una sau alta din pozitii in functie de situatie. Dar mie mi se pare ca lucrurile, daca ai libertate de alegere, sunt influentate psihologic de urmatoarele:

Cum te vezi in lume. Daca iti place sa te bagi in seama si sa gusti tot atunci mai degraba te vei promova pe tine. Iar apoi lucrul pe care il faci este minunat tocmai pentru ca este facut de tine. Aceasta este o strategie de vedeta. Mai este si strategia de savant nebun. Acesta mereu scoate produsul in fata. Iar daca prin forta imprejurarilor se ajunge sa se vorbeasca si despre el i se rup pantalonii la spate sau ceva similar.

Ce vrei sa faci in viitor. Daca produsul este numai o etapa, o faza, o intamplare, ceva la genul ‘trebuie sa fac si eu ceva ca nu pot sta degeaba’ atunci te vei promova pe tine. Daca insa ti se pare ca produsul are o viata proprie, ca va creste ca si superman, ca va bate google si coalitia majoritara deopotriva atunci probabil il vei alege pe acesta. Si il vei folosi ca pe un fel de barca care sa te transporte si pe tine.

Cat de mult te reprezinta pe tine produsul. Si asta se leaga cu punctul anterior. Pentru ca e posibil sa te vezi ca un intreg univers care are nevoie de portite de expansiune. Cum ar fi sa desenezi toata viata numai linii curbe si campuri cu flori? Oribil, pe cuvant. Nu se stie cum ajungi in situatia de a deveni capitan de nava pentru ca i-au placut cuiva margaretele tale. Drept pentru care te promovezi pe tine. Si cu produsele cum s-o intampla. Unele mai traiesc, altele mai mor.

Fericiti cei care incep de la zero. Au decizii asa simple de luat. Si nu au cum sa greseasca decat daca se mint.

Cu branza prin mall

Pana la urma toti ajungem sa facem gesturile celor mari. Nici eu nu am scapat. Asa ca l-am copiat pe nea Marin. Da, chiar acela cu prazul. Orice om care se respecta nu poate pleca de acasa nepregatit. Adica fara o papornita care sa cuprinda chestii de ultima necesitate.

Si nu, nu eu eram aceea care vroia sa dea pe dasiprimeste.ro 5 ob-uri, de s-a crucit Sana pana a ajuns filosof – “tu iti dai seama ca daca e cineva care ofera sigur exista si cineva care vrea sa primeasca. Pentru ca orice nebun are o pereche undeva.” Si apoi i s-a facut mintea funda cu gandul la ciudateniile care umbla libere printre noi.

Tot libera am umblat si eu cu papornita cu branza intr-o miercuri la mall la film. Asta pentru ca s-au indeplinit cateva conditii asupra carora eu nu am avut niciun control – incapacitatea mea de a arunca mancare (drept pentru care am cel mai gol frigider posibil, altfel la cata pofta am as face saptamanal acest sacrilegiu) + lipsa unui frigider in incinta de la job + un cadou/(buletin informativ?) de la millennium venit sub forma de branza (intr-o punga alba cu fundita verde ).

“Ce ai in punga?”, ma intreaba el. “A…, niste branza”, raspund eu incercand sa par casual, ca si cum toata ziua as purta plase cu branza dupa mine pe la intalniri. Si pun tantosa langa scaun branza “pe aici nu se trece”. Dupa care astept sa se intample nenorocirea – sa se scurga zer printre scaune, sa ajunga pe pantofii cu ciucuras ai domnului din fata, sa inceapa sa miroasa a branza si toata lumea sa se agite, sa faca spume, sa se apuce sa controleze prin papornite, sa ma descopere si sa ma puna la zid, sa arunce cu rosii si paine in mine, sa…

Pana la sfarsit m-am tot agitat daca sa ma ridic in picioare si sa recunosc tot:
“Buna, sunt Dana. Si am o plasa cu branza la mine.”
“Buna Dana”

Ps – branza foarte buna. Tks, delaco.

Demonetizarea cuvintelor

In momentul acesta, in care fiecare se chinuie sa devina un brand, ba chiar i se intampla fie ca vrea sau nu , continuam cu la fel de multa indarjire procesul de transformare a cuvintelor in niste carcase goale. Pe care credem ca le putem umple, dupa preferinta, cu orice fel de continut. Sau poate doar am eu nenorocul de a trai numai printre oameni de litere, pr, marketing and co, care mai de care mai grabiti sa scoata un ban de pe urma inmormantarii lor.

Exista cateva abordari, care cumulate nu ne mai lasa nimic din cuvinte, le sterg orice urma de potenta si, pana la urma ii lasa pe toti acestia fara obiectul muncii:

- folosirea exacerbata a cuvintelor mari. Orice fapt este o tragedie, un carnagiu, un sacrilegiu, o nelegiuire, exterminare. Nu mai avem proportii si de atata mirare nimic nu ne mai mira. Nici declaratiile exagerate inspre cretinism. Nici lipsa de substanta. Nici faptul ca uitam totul atat de repede.

- copierea fara a potenta cu propria experienta. Ti-a placut un rezultat. Il vrei. Toata lumea il vrea. Si atunci, clar, trebuie sa te grabesti sa iei la intamplare cate ceva din ceea ce este vizibil. Si sa arunci o semnatura proprie deasupra. Si apoi sa incepi sa tipi ca sa atragi atentia asupra ta, sa stie lumea ca tu l-ai facut si sa nu te fure doamne iarta-ma cineva. De parca ar fi ceva de furat acolo…

- mult prea multi se vad manipulatori. Nu mai vrem sa vorbim cu oameni. Asta este un mizilic, nu e de noi. Vrem sa vorbim cu mase se oameni. De la care nu asteptam sa ne inteleaga, ci sa ne urmareasca din prostie. Gandim in procente si masa critica. Si, evident, vrem sa fim pe primul lor. Pentru ca asta musai inseamna ca avem dreptate.

- suprematia scopului. Drumul chiar nu mai are nicio importanta. Si de asta aruncam sute de cuvinte goale. Pentru ca ceva, ceva tot s-o prinde. Si aplicam aceasta falimentara strategie de marketing chiar si in relatiile interumane, acolo unde ar trebui sa avem suficient timp si interes ca sa potentam cuvintele prin care comunicam. Azi te injur, maine te laud, e ok, e doar pr.

Din pacate, cu aceasta demonetizare a cuvintelor, totul devine mai putin lipsit de valoare – si faptele si oamenii. Mor ziarele? Well, ma intreb cat mai avem pana nu vom mai suporta niciun fel de cuvant, sub nicio forma, daca o tinem tot asa.

Re:seminar – cateva impresii

Ieri seara a fost re:seminar. Prezentarile le gasiti pe re:fresh. O descriere mai detaliata va veni luni pe hotcity la rubrica socializare 2.0 facuta de marie jeanne. Care a fost bloggerul perfect, imi dau eu seama – si-a luat notite, a facut poze, a vorbit cu toata lumea. Exact ce sfatuiau vorbitorii sa faci daca vrei sa devii un brand in online. Parca era pusa acolo ca sa dea exemplu. O placere sa o privesti.

Mie mi-a placut mult aceasta intalnire. Mi-a aratat clar ce nu fac ca sa devin o persoana cunoscuta prin prezenta online. A fost cam singura intalnire de acest gen de la care am plecat cu cateva idei concrete. E adevarat ca nici nu am fost la foarte multe. Asa ca ii transmit felicitari lui Costin si de abia astept si urmatoarele.

Si acum cateva cuvinte despre prezentari. Prima prezentare, cea a Cristinei Popov mi s-a parut destul de arida, aducandu-mi aminte de cursurile de la facultate. Dar banuiesc ca o fi utila. E bine sa iti structureze cineva informatia daca evoluezi intr-un fel de ceata a conceptelor. Am ramas totusi cu o idee – chiar daca nu vrei un brand el tot se construieste prin simpla prezenta. Aha, ok, credeam totusi ca e ceva mai dificil de atat, altfel nu ne-am mai bate capul.

Cristina de la monden.info a fost as usual – plina de energie si convinsa ca viata este o mare acadea roz lipicioasa. A spus lucruri concrete si de bun simt. Dar care nu se fac. Nici eu nu le fac. Poza cu mine ioc. CV ioc. Acelasi nick peste tot – ne mai gandim… Follow-up dupa ce cunosc un om – aproape niciodata (cu exceptia intereselor amoroase care parca imi dau un impuls spre personal branding). Deci daca chiar as vrea, Cristina mi-a spus cum. Momentan insa imi mai iau un ragaz.

M-a distrat ca era convinsa ca un brand personal se contruieste mai ales prin sinceritate. De parca toata lumea ar avea o personalitate asa de compacta si unitara ca a ei. Well, oamenii au ceva mai multe contradictii in general, asa ca si sinceritatea asta ar trebui cumva ghidata, ca sa nu zic fortata, intr-o directie.

Buddha, pe care pana acum nu il identificam vizual, m-a convins ca blogerii de succes sunt slabuti si nervosi. Si el a dat sfaturi de bun simt. De data asta despre importanta intalnirilor offline. Prezentarea lui este suficient de completa, asa ca o puteti citi ca sa va faceti o idee. Atat a repetat ca trebuie sa scrii dupa ce ai fost la un eveniment incat iata ce se intampla chiar acum. Nu ca nu as fi stiut, ca si eu eram cam amarata ca e atat de slab feedback-ul dupa girls night out. Budhha merci ca m-ai ajutat sa sparg gheata.

Dupa parerea sa punctul forte al unui blogger este socializarea. Well, eu as mai aminti cateva – ideile, cunostintele, creativitatea, energia. Eu inca mai cred ca si ursul morocanos poate avea succes. Desi nu imi vine un exemplu clar acum in minte. Insa altfel ajungem sa avem vedete de carton ca la tv, ceea ce nu cred ca vrem.

Despre zoso nu prea am ce sa spun. Nu a avut o prezentare. Raspunsurile erau date jumatate la misto, jumatate vedetism. Acum am citit la el pe blog ca intalnirea i s-a parut un esec. Ma cam depaseste aceasta atitudine. Banuiesc ca isi pastreaza personalitatea umana pentru intalnirile face to face. Dar nici nu am stat pana la sfarsit, asa ca poate ulterior lucrurile au evoluat altfel.

Prezentarea lui costin nu am vazut-o, dar inteleg ca militeaza pentru bloguri de nisa. Ceea ce face sens. Ma uimeste ca se uimeste ca nu exista bloguri de nisa. Pai nu exista pentru ca nu exista nici oameni capabili sa le scrie momentan. Cei care ar avea cunostintele castiga mai multi bani din alta parte. Probabil ca au si recunoasterea de care au nevoie in mediul lor. Internetul inca nu le aduce o plusvaloare. Iar in plus, proabil ca ar face toate greselile enumerate de ante-vorbitori. Si din aceasta cauza nu ar auzi nimeni de ei. Dar poate face Costin cu re:seminar ceva lobby in aceasta directie ca sa citim si noi continut mai de calitate.

Deci una peste alta mie mi-a placut. Si am ramas cu cateva idei practice. Mi-ar fi placut sa fie mai multe exemple concrete. Dar asta poate alta data.

Responsabilitate

Exista o vorba cu aruncarea matei de la unul la altul. Pisicul fiind acel animal care se pricepe atat de bine sa e faca sa te simti vinovat. Aproape nimeni nu rezista tonalitatii vocii lui cand plange. Iar ochii care se uita lacramosi la tine ar putea sa te faca sa cumperi si un iaht. Daca matei i-ar placea in vreun fel sa pluteasca pe apa.

Si cum aruncam pisicul in gradina altuia sa se mai ocupe si el de potentialele distrugeri/probleme pe care le poate cauza, asa aruncam si responsabilitatea.

Eu o arunc in gradina oricui citeste ce scriu. Ca de asta sunt ele fiinte capabile sa puna cap la cap niste mici semne si sa extraga de aici sensuri. Ca sa duca procesul si mai departe. Si sa judece cu propriile celule cenusii ceea ce este de judecat.

Iar ca sa nu fie dubii, folosesc cu drag si spor persoana I. Ceea ce inseamna ca la oricare alta persoana lucrurile pot sta altfel. Dupa cum alege. Si asa mata aruncata in gradina vecinului are si certificat, in care este trecuta denumirea, ca sa nu se incurce nimeni. Am responsabilitatea primei persoane, adica a mea. Si cu asta am terminat.

Asta daca nu ma apuca cine stie ce boala. Si mi se pare ca trebuie sa spun altora cum stau lucrurile. Dar si atunci totul e destul de clar, adoptand acel ton oficial: taceti voi, ca va spun eu. Pe care il au toate ziarele. Ca doar de asta dai bani pe ele. Ca sa iti spuna ce si cum. Si cu timpul astfel castigat tu sa te duci la Vama sa mananci o salata de rosii cu branza la Dinamo. Si daca cumva, printr-o intamplare nefericita, v-a stat salata in gat, inteleg sa incercati sa aruncati pisica la mine. Dar pana atunci nu.

Asa ca pana una alta, responsabilitatea este exact cat mi-o asum. Si pana unde va promit lucruri. In urma carora se intampla sa obtin niste beneficii. Nici mai mult, nici mai putin.

M-am trezit si eu dand o replica lamaiei dupa o mie de ani. Sunt ingrozitor de responsabila.