Eu nu sunt facuta din muschi si glande. Eu nu am functii corporale. Si ma reproduc mai ales prin cuvinte. Desi uneori mai reusesti sa ma atragi cu ciocolata si bauturi triplu rafinate. Catre lucruri ceva mai tangibile.
Sunt insa unii oameni care se ingroapa in corporal. E modul lor de a vedea lumea. Prin mirosuri si scurgeri. Dinauntru si dinafara. Ca sa existe si sa aiba importanta trebuie neaparat sa fie palpabil. Iar ceea ce le place ii face in primul rand sa saliveze. Si apoi orice altceva. Ceva i-a impresionat daca le-a ridicat parul de pe mana. Si i-a speriat daca le-a uscat gura. Si i-a entuziastmat daca le-a intarit sfarcurile. Si i-a amuzat daca le-a scurs lacrimi pe obraz.
Eu, dimpotriva, sunt o papusa de ceara pe care nu creste par. Nu imi suflu nasul dimineata. Si atunci cand mananc salata nu imi ramane marar intre dinti. Nu am sughitat in viata mea. Si nu, eu nu transpir nici la 35 de grade dupa ce am baut trei beri. Pe cuvant de pionier.
Se trage probabil din faptul ca am fost crescuta intr-o manastire. Numai in post si rugaciuni. Acoperita din cap pana in locul unde ar trebui sa fie degetele (dar eu nu am, fiindca sunt oarecum scarboase. Pe cuvant de pionier.) cu o panza de culoare nedefinita. Si am fost hranita numai cu fructe verzi (da, fiindca fructele prea coapte ale caror zeama ti se scurge printre degete cand le musti sunt gretoase). Si cand ieseam pe strada, lucru care mi se mai intampla si mie iarna, cand toti ceilalti aveau straturi peste straturi de lana si bumbac, cineva imi punea mana la urechi cand ei, monstrii, stranutau. Ca zgomotul sa nu imi reteze timpanul mult prea suav.
Dar nu stiu cum, maicutele astea au trecut intr-o lume mai eterica. Si m-au lasat aici. Singura. Printre toate creaturile astea carora le creste par. Si care stranuta. Si ragaie. Si fac tot felul de lucruri. Cu tot felul de glande. Iar apoi te trag de maneca asupra existentei lor. Ba te imping cu nasul in vasul in care ei au facut caca. Ba iti povestesc cum si-au epilat parul de pe burta. Atacand cu adjective. Si gesturi. Sfredelind cu imagini clar conturate.
Incontinuu pun mana la ochi, urechi, nas. Ma frec cu peria pe corp. Si dau apoi cu trei straturi de spirt sa nu devina boala transmisibila. Si stau si ma crucesc cum de ei patesc asemenea nenorociri. Fiidca mie nu mi se intampla niciodata. Pe cuvant de pionier.
Apropo, maine este ziua mea. Urati-mi ce vreti.
