Este orasul acesta o jungla?

Imaginea mi se pare puternica: omul asemeni unui animal de prada, vanator al celor mai slabi si prada al celor mai puternici decat ei. NewYorkezii spun ca viata lor cam asa ar fi, ca lumea afacerilor din centrul lor international este dura si poate ridica si dobori, ca trebuie sa stai permanent cu ‘arma’ pregatita pentru aparare sau pentru atac. Si daca nu ataci atunci vei deveni tu masa de seara a cuiva care are mai putine scrupule.

Dar la noi? Sa fie si Bucurestiul un loc al sangelui rece si al hotararii de a lovi ca sa nu fii lovit? Hm… imi este greu sa asociez aceasta imagine cu micile invarteli de pe aici. Auzi ca cineva a castigat ilegal o licitatie, ca ar fi dat o spaga. Ziarele si posturile de radio nu mai contenesc sa comenteze. Suma data? 500 Euro. Vai cat de trist! Jungla?, nici vorba, pare sa fie o joaca de gradinita cu pietricele colorate. Se pare ca suntem atat de ieftini incat pana si instinctele bataioase le cheltuim in van, doar ca sa ne luam un costum de firma. Ne invartim tantosi unii in jurul altora pentru un spectacol de doi lei.

Cu putine exceptii tendinta afaceristilor romani este sa viseze putin, daca viseaza vreodata. Nu-i vorba, mai arunca cuvinte mari, dar asta doar fiindca au vazut ca asa se procedeaza pe afara si se gandesc ca da bine. Sa ii iei insa la bani marunti privind ce inseamna acele cuvinte pentru ei si cum se transpun ele in fapte inseamna sa ii injuri. Pur si simplu nu reusesc sa vada dincolo de imediat, sa intarzie un pic micul castig de acum pentru a construi ceva cu adevarat valabil.

Daca jungla business-ului autohton este triviala pe unde putem mai putem gasi o alta?
La piata poate, unde ne tocmim cu precupeata, asa daca vrem sa ne premiem in gand pentru capacitatile noastre de negociere.
Pe strazi unde claxoanele masinilor tipa ca nebunele, unde ai de ales intre a astepta jumatate de ora la o intersectie si a merge pe linia de tramvai cu cea mai mare viteza, mai mai sa lovesti pietonul care nici el nu ar fi avut ce cauta pe acolo.
In acelasi ton ar fi si calatoriile cu mijloace de transport in comun in care daca nu te grabesti risti sa nu mai prinzi nici un loc si ai de ales intre calcaturile batranilor in fata si glumele proaste din spate.

Unde sa iti exersezi instinctele de animal rapace?
Cu prietenii sau familia pe care o poti teroriza cu pretentiile si lipsa ta de ascultare.
Cu colegii de serviciu care au nesansa de a fi in subordinea ta.
Cu clientii care se intampla sa aiba nevoie de un serviciu pe care pretinzi ca il oferi.

Nu stiu cum, dar nu reusesc sa ii vad pe romani cu adevarat bataiosi. Poate doar nesimtiti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s