Exersez sfarsitul

Stau pe margine de crapatura si ma uit in gol. Cat de adanca va fi, cat de departe se va duce celalalt capat?

Calculez cat de tare ma va durea. Si pozitia potrivita. Sa fie cu capul inainte fiindca e mai gratios sau sa las picioarele sa alunece in timp ce ma uit in alta parte?

Oamenii din jur spun ca ma impiedic cu efecte de primadona. Ca am apetit pentru dramatism. Ca impresia mea ca viitorul ar putea fi intuit si merita sa facem rauri de lacrimi de pe acum porneste dintr-o mandrie exacerbata. Pe care mai bine mi-o potolesc, ca lucrurile sa devina mai simple.

Asteptand sa se termine cutremurul exersez sfarsitul tuturor lucrurilor la care tin. Sau care imi sunt apropiate. Sau care s-a intamplat sa formeze universul actual. Si m-am atasat tare de ele, fiindca de, iti trebuie o ancora. Si pana la urma poate sa fie orice. Macar patima absolutului nu o am.

Exersez cum ar fi sa cunosc cu totul alti oameni. Si cat as jeli dupa cei actuali. Exersez sa am alte imagini cand ma trezesc dimineata. Si sa imi schimb toate obiceiurile. Si sa inmormantez lucrurile care inca rasufla linistit in jurul meu.

Incerc sa exersez si cum ar fi acele alte lucruri care sa le ia locul, dar mintea este incapatanata si se blocheaza. Asa ca dupa ce sterg tot nu ramane decat un mare gol. Si oboseala.

Si tot asa, de cateva ori pe zi. Well, macar cand cutremurul va transforma crapatura in prapastie pot zice ca am auzit deja de cateva zeci de ori cum s-au zdrobit oasele de pereti. Deci no surprise for me there. Hah.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s