Ce fraza perversa. Si ce pozitie perversa ai cand o spui.
De fapt nu ar trebui sa o spui niciodata. Din urmatoarele motive. Logice.
Sa zicem ca faci un lucru de cacao. Si tu stii ca este asa. Ca tocmai ce ti-ai cerut scuze. Stii si totusi il faci. Pai sa iti fie rusine, eu ce sa mai zic la faza asta?
Daca am ‘intelegere’ inseamna ca tocmai ce te las sa ‘ma faci’. Si asta fiindca ma santajezi sentimental. Cu fraze lacrimoase de genul – o sa ai recunostinta mea vesnica. Si toata lumea stie ca aceste fraze sunt garbage. Ca sa nu mai zic ca reconostinta e o mare povara, fiind transformata in ceva concret mai ales de cel care poarta respectivul sentiment. Iar cel care este tinta ar vrea mai ales sa fie lasat in pace.
Sa zicem, cazul 2, ca nu faci ceva de cacao. Dar ca tie ti se pare asa. Si te dai de ceasul mortii. Si apreciezi exagerat ceva ce nu exista.
Asta inseamna ca mie imi pui o alta povara. Sa te educ. Sa iti explic ca nelinistea ta nu are ce cauta. Sa inteleg daca ceva din atitudinea mea a creat asa o spaima falsa. Sau poate esti tu asa, mai dus cu capul. Bleah, si acum ce sa ma fac cu multumirea ta? Sa te las pe campii sau sa imi pierd timpul explicandu-ti. Mai, dar ce dilema morala ti-ai gasit sa ma pui cand eu eram asa pasnica si nici prin cap nu imi trecea ce ma paste.
Evident, atunci cand o spuneam eu, fraza mi se parea plina de bun simt. Ba chiar si inteligenta. De asta o si foloseam. Destul de des. Si apoi ma miram ca celalt nu imi raspunde ‘Ba iti multumesc eu tie ca ma apreciezi si imi faci un asemenea compliment’. Dar uite, acum ca mi s-a aplicat tratamentul cu pricina am realizat cat de pervers este.
Deci voi, toti cei carora le-am spus ca le multumesc pentru intelegere, sa stiti ca imi retrag cuvintele. Nu, chiar nu va apreciez in mod deosebit pentru ce ati facut. Sunteti liberi sa nu va ‘bucurati’ de recunostinta mea cu care v-am impovarat.
Si, desigur, imi pare rau ca m-am prin asa de tarziu. Si pentru asta va multumesc de intelegere 😛
calator prin oras 