Snobism sau banalitate?

Eu am ales de mult sa vorbesc numai de lucruri care sunt la nivelul meu. Va vorbesc despre merdenele. Si parul de pe corpul barbatilor din piscina. Si camasi.

Sunt nevoita sa ma opresc la banal, fiindca am fost infestata de cuvinte mari. Si tare greu mi-a trecut. Au fost ani de zile in care nu puteam sa citesc un articol de ziar fiindca toate acele cuvinte uzuale nu rezonau in nici un fel in capul meu. Pe cand in epistemologia fiintei ma simteam ca la mine acasa. Acum mai departe de categorii animaliere nu imi puteti cere sa merg.

Si ma simt bine asa. Pana cand ajung intamplator in preajma unor oameni care vorbesc despre lucuri mari, cu implicatii axiologice profunde in fiintarea ontologica a sinelui. Atunci casc ochii mari si ma gandesc ca trebuie sa fie ceva la mijloc de ei au rezistat in acel limbaj si dupa ce au trecut de adolescenta.

Ii ascult cuminte cum vorbesc in citate si folosesc doar un nume de autor ca sa faca referire la un intreg curent de gandire. Si cum se prapadesc de soarta artei moderne. Sau a fizicii cuantice. Ii ascult si in capul meu suna a gol tot ceea ce spun. Atat de tare incat ma indoiesc ca un vid intelectual asemanator cu al meu nu pluteste si in mintea lor. Indiferent ce cuvinte stralucitoare ar folosi ca sa il imbrace.

Pentru ca nimic nu e trait, ci numai disecat in categorii, privit sub lupa in cautare de detalii. In general imi pare a fi o porceala de cuvinte, cum ar spune o colega. Au o privire critica, superioara. Ei nu sunt nici consumatorii, nici subiectii, nici producatorii. Dar in schimb au impresia ca au ceva de spus despre lucrul respectiv. Ca parerea lor distanta poate avea o anumita relevanta.

Si pentru aceasta privire isi permit sa nu faca nimic. A pune un om de cultura sa munceasca este o crima impotriva umanitatii. A-i da probleme concrete sa rezolve este o dovada ca esti un ignorant care vrea sa le foloseasca resursele superioare pe nimicuri.

Bleah.

Pe de alta parte nici banalitatea calduta in care ma scald eu acum nu poate fi chiar buna. Nici nu mai stiu de cand nu m-a mai preocupat ceva abstract. Sau de cand nu m-am mai gandit la ceva care sa nu aiba implicatii directe in ceea ce ma preocupa in prezent – online, publishing. Iar cei din jurul meu nu stau nici ei mai bine, chit ca ii preocupa cromatica sau antreprenoriatul.

Chiar asa, nu putem fi decat fie snobi, fie limitati? In astfel de momente imi dau seama ca suntem o societate tare trista.

Insa litere libere vine sa imi arate ca se poate si altfel.

3 responses to “Snobism sau banalitate?

  1. da, asa am simtit si eu despre litere libere :)…in schimb, m-ai ales daca te-ai balacit in frageda tinerete in filozofie su critica literaturii se prea poate sa fii infestat pe viata cu limbajul. Eu am renunta de mult la valoarea stabilita a cuvintelor.

  2. nu mai tin minte exact. cand i-ai luat interviu parca spuneai ca nu locuieste in romania. ceea ce ar putea explica

  3. „Pentru ca nimic nu e trait” ! Nici macar snobismul si banalitatea. Tare trista societate si pentru mine…in cu totul alt moment !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s