De s-ar trai tot binele odata….

Zice lumea ca ar fi astenia de primavara. Sau in fine, cum s-o numi starea aceasta care nu ne mai permite sa ne concentram asupra lucrurilor care in mod banal se numesc a munci.

Intai este o raza de soare. Care ti se vara printre gene cand bei cafeaua dimineata. Lucru pe care il treci cu vederea. Desi tu, ca o persoana asezata, stii ca ar fi trebuit sa dai peste un peisaj gri la deschiderea ochilor. Si eventual sa iti susure in urechi o cioara ca isi striga multumirea de a trai in asa un peisaj imbietor.

Apoi este copacul incepe sa isi puna culori. Roz! De ajungi sa crezi, la cafeaua de dimineata, ca e timpul sa iti atarni si tu ceva rosu in urechi. Fiindca numai asa se poate umbla acum pe strada. O colega vine cu fusta leopard. Alta, desi nu renunta la palton trece la tocuri. Ceva e pe cale sa se intample.

Iar asta iti da asa, un fel de ameteala. Este atat de bine incat sangele trece prin vene la viteza dubla. Si faptul ca stai cu geamul deschis la job nu ajuta prea tare. Fiindca se ridica cam la 2 etaje de sol. Si da intr-un parculet ce acum se acopera de milioane de firicele verzi si vesele. Udate de 2 ori mai mult de cainii pitici insotiti de doamne grase. Si daca te mai uiti mult ai impresia ca poti ajunge acolo, in mijlocul lor, direct pe geam.

Si parca nu mai ai rabdare sa astepti. Sa vina week-endul la mare. Si mirosul de liliac. Si tricourile purtate fara nimic altceva. Si serile lungi pe terase. Si zambetul care este pe fetele tuturor la inceputul verii. Sandalele colorate, rochiile vaporoase care lasa la vedere unghii rosii. Gentile fistichii si bratele goale ale barbatilor. De atata dorinta iti amortesc degete pe tastatura. Si simti cum fiecare neuron trebuie pus sub un jet de apa rece. In speranta de a mai salva ceva din el inainte sa se arda cu totul.

Si mai sunt vai, si vacantele. Acelea care te duc in insule cu apa care isi schimba culoarea in mod gradat. Cu nisip alb care reflecta soarele astfel inca ajungi sa te bronzezi de la talpi. Si golfurile acelea cu trei umbrelute colorate. Cu stanci impanzite de flori albastre neidentificabile. Si piatetele mediteranee linistite. Si impresia ca intregul univers nu este facut decat din lucruri pe care vrei sa le gusti, mirosi, simti.

Si da, cu fiecare zi ce trece este mai rau. Vreau totul acum. Vreau totul odata. Sa nu cred ca se poate mai bine de atat. Si apoi sa ma linistesc.

Aiii…. se anunta vremuri grele.

cercei-fantezie-pictati-manual-zzz-esl0084

de aici

4 responses to “De s-ar trai tot binele odata….

  1. Cat de bine e sa nu fii in depresie. Primavara poate parea frumoasa atunci cand soarele, iarba si florile roz si albe nu sunt o gluma proasta menita sa rada in fata oamenilor cu ghinion in dragoste…

  2. nona, scrie o poezie. ca sa ai de ce rade mai tarziu cu gura pana la urechi. e testat. nu exista anotimp in care poti fi mai penibil

  3. Eh, poezii nu pot sa scriu oricat as incerca. Am scris in liceu si inainte sa le arunc le-am citit si asta mi-a fost fatal. Am avut insa o discutie in scris cu Doamne Doamne, pe care cred ca o sa o si public pe blog🙂

  4. ce frumoasa pare primavara din Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s