Imi vreau viata inapoi

O duceam prea bine. Chiar prea bine, acum ca ma uit in urma. Tocmai ce inverzisera pomii din fata blocului. Si drumul pana la job era o placere. Mai ales ca era scurt, cam 10 minute, asa. Timp in care ma hotaram cam ce anume sa aleg intre: ciocolata, tort cu ciocolata, iaurt cu ciocolata sau ecler. Yep, stiti de care.

Iar in plus, mai aveam si un job la care imi facea placere sa ajung. Fiind o combinatie imbatabila intre ce faci si ce oameni ai in jur si cum arata atmosfera in general. Iar acasa totul era numai lapte si miere, vesel si ferice, asa cum nu auziti decat in povesti cu feti frumosi dupa ce este omorata zgripturoaica.

Peste toate acestea puneti si vreo 20 de minute de stat descult intr-o iarba verde si grasuna fara nicio problema pe lume. Ei bine, atunci probabil veti intelege cum am spus cuvintele: Hai sa imi iau masina si sa mergem la mare. Ajungem in 4 ore, tocmai bine ca sa prindem apusul.

Si acestea au fost cuvintele fatidice care mi-au schimbat cu totul viata. Asa cum o cunoasteam.

Cheia invartita in masina nepornita de un an peste care se depusese moloz de constructii, ba chiar si cateva zgaraieturi ceva mai serioase, a dus la… nimic. Nimic bun.

Ma stramb la prietenul fata de care eram numai lapte si miere, v-am povestit, ii analizez capacitatile de inginerii electronice… si il sun pe tata. Tata e intelept, zice ca masina e buna. Si e pacat de ea. Doar ca nu merge. Dar ii vine el de hac cu un acumulator si niste fire smulse (ca nu imi mai mergea telecomanda si zbiera masina ca o nebuna de mi s-a dus tot zen-ul). Ura, zic eu, si il pup pe chelie.

Dar nu am scapat asa simplu – cica sa imi platesc impozit si sa imi fac verificarea obligatorie. Si asigurarea. Sa nu plec asa ca o zabauca, ca cine stie ce patesc. Eu ceva tot am invatat in atatia ani – parintii nu se contrazic. Motiv pentru care  incepe distractia:

– luni cautat un service. Din fericire e aproape, 2 strazi. Si e deschis chiar de la 8 dimineata.

– marti la 8.30 nu pot pleca din parcare, fiindca se circula din doua sensuri pe o strada pe care cu greutate trece o masina. marti 11 pornesc masina. 11.10 aflu ca imi face verificarea, dar sa imi aduc actele. 11.30 rog pe cineva sa imi scoata masina din service ca e locul mic si mi-e frica. 11.35 domnul amabil loveste un alt domn mai putin amabil. 12.00 cei doi domni s-au inteles intre ei.

– miercuri recuperez actele uitate pe la baneasa. (nu vreti sa stiti)

– joi service again. m-am invatat. ma duc direct la 11. pare sa fie un domn de treaba. imi zice ca ma rezolva imediat. 11.35 imi zice ca masina e blocata de rar. si imi da un numar sa sun sa imi fac programare.

– vineri aflu ca service-ul rar este unde si-a intarcat dracu progeniturile si sa fiu acolo la 9 dimineata fix. nu stiu daca v-am marturisit – dar eu nu prea stiu sa conduc. Motiv pentru care am stat imbufnata tot week-endul. Cu imagini apocaliptice. Despre mine si masina mea preferand incinerarea. Si cenusa dusa in Bali. Ca asa se poarta acum.

– ieri 10.30, plina atmosfera misogina. platesc un milion si ceva ca sa aflu ca trebuie sa imi schimb stingatorul ca a expirat. 10.48 mi se explica sa ma reintorc cu o aprobare de la politie, ca ei nu pot debloca ceva odata blocat. si apoi mai fac ei verificarea inca o data.

– ieri 15.20 masina e ridicata din fata blocului si dusa la afumati. lucru pe care il aflu si eu pe la 11 seara. noroc ca eram ametita, asa ca am ras.

– azi 10.00 cu cireasa (multam) la afumati. recunoaste si ea cu jumatate de gura ca nu prea avem ce cauta acolo. Ca suntem in camp cu niste caini. Si niste muncitori. Recunosc si eu. Recunosc si paznicii care se uita la noi cu mila. Pe mine una mila din ochii barbatilor ma sperie de mor. Trebuie sa stie ei ceva ce eu nu stiu de s-au induiosat asa.

– azi 11.30 la job, sudand 3 tigari odata. stiti, eu nu ma pricep la condus. am crezut ca o sa mor de vreo mie de ori. si vom fi incinerate si eu si masina. si duse apoi in Bali.

Ma privesc in oglinda. am cearcane mari. si mainile imi tremura. la job nu mai apuc sa fac nimic. acasa sunt un dezastru. Eu nu mai pot. Gata, am renuntat. Imi vreau viata inapoi.

Maine ma duc sa imi caut o alta masina. Una cu care sa traiesc zen, cum traieste si restul populatiei. Cu obiectul din dotare. Sau daca ai masina nu se mai poate trai zen?

UPDATE – am aflat ca trebuie sa umblu dupa un credit. dupa cum v-am spus.