Nu am masina. Motivul l-am explicat acum vreo 2 posturi. Dar marea nu vroiam sa o ratez. Asa ca am luat trenul. Acesta merge cu fascinanta viteza de 60 km la ora. Ceea ce iti da suficient timp sa te uiti in jur. Si sa te miri de ceea ce vezi. Mai ales daca nu ai parasit de ceva vreme centrul vechi al Bucurestiului cu case cam paraginite, e drept, dar printre ale caror geamuri ciobite inca se mai vede ceva din lumea care le popula odata. Si care, oricat de mahalagioaica si pragmatica ar fi fost, dupa scrierile vremii, e cu mult deasupra a ceea ce se intampla acum.
Barbatii tineri din trenul meu aveau parul blonzit in suvite, ca sa se potriveasca cu slapii din picioare. Asta ii facea sa arate foarte murdari. Din cauza pielii negricioase. Daca vrea sa fiu draguta. Dar mai degraba nu este numai o parere. Chiar erau murdari. Fruntea tesita lasa la iveala doi ochi ce se vor smecheri. Baietii aceia chiar credeau ca invart ‘afaceri’ cand vand in targ un telefon cat o caramida. Si le iesea suficient chiar pentru o bere la 2l.
Alti 3, mai in varsta, vorbeau cu sefu’ la telefon. Mersesera cu trenul toata noaptea. Si inca mai aveau. Si la destinatie ii astepta cineva nervos ca inca nu ajunsesera sa se apuce de munca. Vocea celui de langa mine era un pic spasita. Explica moale cum trenurile avusesera intarzieri. Si pierdusera o legatura. CFR-ul te facea sa pari neserios. Mainile erau butucanoase, camasile aveau carouri care aproape nu se mai vedeau, pantalonii de stofa te faceau pe tine sa iti treaca apele de caldura.
Femeile pareau ceva mai la locul lor. Discutau despre placinte si inmormantari. La fata nu le-am vazut, fiindca ele nu sareau din tren in gari ca sa mai traga un fum. Mi le inchipuiam grase si imbracate in negru. Cu un bat dupa usa ca sa isi bata baiatul plecat la targ numai ca sa nu munceasca. Si cu un ceaun mare cu mamaliga cu lapte pe plita. Pentru barbatul care munceste prea mult. Dar nimic nu se observa.
Romania de pe sine este in alta tara decat suntem noi. Si ea este cea mai numeroasa. Iar noi atat de des uitam ca ea intr-adevar exista. Si nu sunt numai povesti tabloide de ora 5.
Ps pt times. Desi Medgidia a disparut, gara este inca acolo.
calator prin oras 