Exista o vorba cu aruncarea matei de la unul la altul. Pisicul fiind acel animal care se pricepe atat de bine sa e faca sa te simti vinovat. Aproape nimeni nu rezista tonalitatii vocii lui cand plange. Iar ochii care se uita lacramosi la tine ar putea sa te faca sa cumperi si un iaht. Daca matei i-ar placea in vreun fel sa pluteasca pe apa.
Si cum aruncam pisicul in gradina altuia sa se mai ocupe si el de potentialele distrugeri/probleme pe care le poate cauza, asa aruncam si responsabilitatea.
Eu o arunc in gradina oricui citeste ce scriu. Ca de asta sunt ele fiinte capabile sa puna cap la cap niste mici semne si sa extraga de aici sensuri. Ca sa duca procesul si mai departe. Si sa judece cu propriile celule cenusii ceea ce este de judecat.
Iar ca sa nu fie dubii, folosesc cu drag si spor persoana I. Ceea ce inseamna ca la oricare alta persoana lucrurile pot sta altfel. Dupa cum alege. Si asa mata aruncata in gradina vecinului are si certificat, in care este trecuta denumirea, ca sa nu se incurce nimeni. Am responsabilitatea primei persoane, adica a mea. Si cu asta am terminat.
Asta daca nu ma apuca cine stie ce boala. Si mi se pare ca trebuie sa spun altora cum stau lucrurile. Dar si atunci totul e destul de clar, adoptand acel ton oficial: taceti voi, ca va spun eu. Pe care il au toate ziarele. Ca doar de asta dai bani pe ele. Ca sa iti spuna ce si cum. Si cu timpul astfel castigat tu sa te duci la Vama sa mananci o salata de rosii cu branza la Dinamo. Si daca cumva, printr-o intamplare nefericita, v-a stat salata in gat, inteleg sa incercati sa aruncati pisica la mine. Dar pana atunci nu.
Asa ca pana una alta, responsabilitatea este exact cat mi-o asum. Si pana unde va promit lucruri. In urma carora se intampla sa obtin niste beneficii. Nici mai mult, nici mai putin.
M-am trezit si eu dand o replica lamaiei dupa o mie de ani. Sunt ingrozitor de responsabila.
calator prin oras 