Cand politetea e optionala

Intru in cladire, la noi la job. Din obisnuinta, salut portarul cu nasul bagat in ziar si asezat intr-un colt de hol in momentul in care trec pe langa el. Nicio miscare din partea sa, desi i-ar fi luat numai doua secunde sa dea din cap. Nu zic neaparat sa isi dreaga vocea sa imi raspunda, ca e racit.

Pe strada, in fata la Gregory’s de unde imi cumpar sandvisuri, vanzatoarea sta si fumeaza. Ea ma cunoaste bine, atat de bine incat nici macar nu ma mai chinui sa ii insir toate ingredientele pe care le vreau. Imi zambeste si ma intreaba: La fel?. La fel ii raspund eu incantata. Acum, pentru ca ma cunoaste atat de intim, gasesc ca este cu cale sa o salut, chiar daca o vad pe strada. Ea se uita la mine cu o privire impietrita si nu raspunde nimic.

De inteles inteleg ca nu era niciunul obligat sa o faca. Dar atitudinea ma depaseste.

Portarul nu era o demoazele fardata si pe tocuri pusa sa dea bine la intrare pentru vizitatorii mai largi la buzunar. Are de pazit vreo 3 etaje, de dat mancare la cainii care fugaresc trecatorii de pe strada si de mutat scaunul dintr-un colt al holului in altul. Este ales din marea masa a celor care se apropie de pensionare, sictiriti ca dupa o viata de munca nu au reusit sa isi cumpere un petec de pamant la tara sa se retraga sa creasca gaini.

Iar fata de la Gregory’s nu era in niciun fel obligata sa fie politicoasa in afara magazinului. Cine stie cate saluturi trebuia sa zica pe zi. Plicticoasa munca. Oameni si iar oameni. Si pe toti trebuie sa ii hraneasca invartind numai 10 ingrediente. Probabil viseaza la un loc de contabila unde nu mai are de dat buna ziua nimanui.

Frumoasa atitudine, daca politetea este optionala atunci mai bine se abtin. Fac pariu ca acesti oameni isi fac singuri viata un iad, inecati de regrete si incapabili sa gaseasca ceva pozitiv. Si, culmea, tocmai acest lucru ii va tine pentru totdeauna in pozitia in care sunt. Fara ca macar sa inteleaga ca o schimbare de atitudine ar fi putut insemna o iesire din situatia pe care ei o vad ingrozitor de nedreapta.

8 responses to “Cand politetea e optionala

  1. Pur si simplu acesti oameni „au uitat” sa fie politicosi. Nu au fost niciodata politicosi si nici nu vor fi decat in cazuri in care se vor ploconi. Asta e nivelul de civilizatie al unor oameni.
    Nu-i un capat de tara. Incearca un experiment. De cate ori ii vezi da-le buna ziua cu o voce mai ridicata decat de obicei. Fa asta zile la rand pana o sa li se faca rusine lor de propria badaranie.

  2. banal. bun_simt. bina ca nu ai cazut in ‘zen’ asa cum mai-titratii isi definesc atitudinea absenta.

  3. 🙂 si eu am problema aceasta doar ca din perspectiva vanzatoarei.
    pe aici toata lumea zambeste excesiv de mult si se poarta gretos de amabil. te intreba ce faci, daca ai avut o zi buna, ce ai facut in weekend, daca ai planuri pentru diseara. toata lumea vrea sa se imprieteneasca cu tine.
    prin toata lumea ma refer la cei care iti ofera un serviciu.
    mie mi se pare groaznic pentru ca trebuie si eu sa zambesc si sa fac conversatie. deh, nu vreau sa par o psihopata. astfel ca devin ipocrita. hihi hi🙂

  4. @sorin cu portarul incerc de luni de zile si nu imi iese. poate ar trebui sa imi pun tocuri😛
    @ar fi bine sa fie zen din partea lor dar nu prea cred
    @mimi, nu te lasa, nu le raspunde😀

  5. Mie-mi raspunde portarul…de fapt, amandoi, ca sunt 2. Unul dintre ei m-a si salvat de un caine care ma latra energic. In schimb m-am hotarat sa nu-mi mai salut vecinii. Locuiesc in acelasi bloc de 22 ani si ei tot nu ma invrednicesc cu un raspuns. Trebuia sa ma dau batuta mai demult.

  6. Mie portarul mi-a raspuns la salut. Se prea poate sa nu-si fi dat inca seama ca trec zilnic pe langa el si poate la de necunoscuti poate saluta fara probleme.

  7. @nadia & @pietricel ok, ok, am inteles. sunteti voi mai cu mot😀

  8. Si eu salut pe toata lumea, mi se pare de bun simt. E o forma de respect fata de mine, in primul rand. Portarii ma cunosc toti si ma saluta cu zambetul pe bune, tanti de la aprozar imi mai spune „cu placere, papusica” (hi hi hi, ea nu stie cati ani am, crede ca am vreo 16 :P). „Buna ziua” si „multumesc” sunt cuvintele ce nu-mi lipsesc. E drept ca uneori ma mai lovesc si eu de cate o figura inexepresiva si tacuta, dar eu imi vad de saluturile mele. E pierderea lor, nu a mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s