Boala doctorilor de a te speria

Cand eram in liceu, si cam emo, ca un adevarat deschizator de drumuri ce sunt, desi cuvantul inca nu exista, un doctor mi-a spus ca am cancer osos. Mama sa lesine langa mine, scoate repede din portofel tot ce are si da medicului, drept multumire ca a depistat atat de repede ce am. Si poate scap. Cu viata. Eu dau din umeri si spun ‘aha’.

Intre timp presupusa boala se afla a nu fi existat vreodata. Eu scap de atitudinea emo. Numai doctorii nu scapa de atitudinea lor de a sadi panica in sufletele ce si-ar dori sa mai traiasca inca un pic. Cu toate organele la locul lor. Si daca se poate fara sa doara.

Ultima oara cand mi-au incercat taria de caracter a fost printr-un telefon de la o policlinica privata. Care trebuia sa imi dea rezultatele unor analize. “Va rugam sa veniti pana la noi ca sa discutati neaparat cu dl doctor. Nu v-au iesit bine.” imi spun ei. “Aha”, zic eu. Dar de data asta fara suportul emo, apelul sunand ca o sentinta rece. Fiindca nu este de bun simt sa dai o veste oribila prin telefon. Prin cap imi trec tot felul de nenorociri posibile. E greu sa nu mai fi in liceu. Ajung acolo si aflu ca este nimica. Ceva comun si tratabil numai prin doua pastile.

Sa ii iau si sa ii strang de gat? Nu pot, ca poate totusi ma salveaza mai incolo, cand voi avea probleme cu adevarat. Pana atunci se joaca cu mine ca si pisica cu soarecele. Asigurandu-se ca nu voi uita vreodata de existenta lor. Ca si cum as putea uita. Ca in fiecare luna mi se mai scurg bani din salariu ca sa fiu sigura ca ma vor baga in seama cand va fi momentul. Nu ca asta m-ar supara. Inteleg necesitatea. Ce nu inteleg este lipsa de tact.

Dupa care mi-am adus aminte ca, in facultate fiind, ii suportam pe toti cei care studiau altceva decat mine, mai putin pe studentii la medicina. Inca de prin anul 1, 2 acestia capatau un aer de aroganta greu de trecut cu vederea. Cam asa cum erau preotii pe vremea cand ateismul se pedepsea cu moartea. Iar in plus, doctorilor nu le spune nimeni ca umilinta ar fi o virtute. Asa ca instant capata atitudinea cocosului printre gaini. Nici nu mai trebuie sa faca ceva, ajunge ca sunt singurii oameni sanatosi printre atatia bolnavi. Daca mai esti si singurul care pretinzi a avea o solutie gata, esti un zeu!

Foarte obositori acesti doctori de pe la noi. Parca niciodata nu nimeresc ce ar trebui sa spuna. Ori sunt secretosi de te fac sa iti inchipui toate nenorocirile. Ori iti spun ca exista probabilitatea sa ai ce e mai rau, desi nu e mai mare decat in cazul altora care o duc bine mersi. Poate ca ar trebui sa ii trimitem pe toti la o scoala de comunicare. Sau nu o fi de vina nestiinta, ci dorinta de a mai lua niste bani, ca doar nu o sa murim de stres pe loc. Sa se prinda cineva ca se joaca asa cu noi.

2 responses to “Boala doctorilor de a te speria

  1. Unui coleg care tusea de mama focului i-au spus doctorii ca are tuberculoza. Bietul om n-a dormit pana a asteptat rezultatul la testul ala, gandindu-se ca o sa stea juma de an in sanatoriu, isi pierde jobul, anul la facultate samd. Apoi, cand n-a iesit TBC, i-au zis ca mai degraba are cancer la plamani. Pacientul intrase intr-o dispozitie sinucigasa. Pana la urma era o infectie in gat…A luat niste pastile si a trait fericit pana in zilele noastre.

  2. heiii… primul tau comentariu. sunt onorata😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s