Pentru ca tocmai ce am facut o gafa si am parut mai dark decat pana si eu sunt in stare sa consider de bun simt. Ma gandesc sa scriu ceva care sa stearga impresia. Si sa redea pe obrajii mei pentru cei din jur o sanatoasa culoare roza si o bucalata. Ca sa nu fiu luata la bani marunti si sa mi se arunce ulterior: daca nu ai nimic concret de care sa te plangi atunci fii vesela! Yep, inteleg, starea placida nu este naturala, oricat de mult ma bucur eu de ea fara niciun fel de efort.
Drept pentru care am sa atac subiectul vesel al oamenilor formei. Nu de alta, dar astazi, ca si anul trecut, aflati fata in fata eu si cu ei, ne-am imbarligat in imposibilitatea comunicarii. Si asta numai pentru ca mie forma mi se parea neimportanta si lor fara forma li se bloca mintea. Forma aceea care ar fi spus lucruri deja implicite de la un anumit nivel in sus. Si pe care eu nu mai aveam chef sa le arat cu degetul pentru ca, nu-i asa, avem lucruri mult mai importante de facut.
Si, ei bine, din aceste doua divergente, ca eu nu aveam chef sa fiu atrasa in discutii banale si ei fara punct la propozitie nu puteau trece mai departe, am pierdut nu mult, ci enorm de mult timp. Inchipuiti-va o discutie in care fiecare fraza este spusa in 10 moduri ca apoi sa se concluzioneze de catre celalalt ca oricum nu are vreo importanta. Iti iei atunci cuminte cele 10 degete cu unghii bine ascutite, sa le indesi in cavitatea globulara si apoi sa le tragi in jos. Nu ca asta ar ajuta, dar te lasa nervii si cumva trebuie sa iti poti exprima frustrarea.
E adevarat ca cel mai destept cedeaza, dar cum asa ceva nu se afla in preajma, am ramas la senzatia nelamurita ca ne aflam intr-un fel de camera cu pereti de sticla si un cercetator nebun se uita la noi intrebandu-se cat de departe putem sa ducem aceasta prostie. Nu i-as fi stricat tocmai eu placerea incercand sa ma inteleg cu omul formei. Pentru ca dupa o forma vine alta si tot asa, nu se termina nicioadata ca sa mai ajungi si dincolo de ea, la ceva un pic mai interesant.
Dar deh, placerea formei ne caracterizeaza, ca sa arunc si eu un cliseu, adica o forma acceptabila de lipsa de gandire.
calator prin oras 