In urma experientelor cu La Redoute din Romania m-am gandit sa va fac un mic ghid ca sa va descurcati mai usor atunci cand vreti sa comandati haine pentru gravide.
Deci cum se comanda de la La Redoute? Pai, deschizi situl. Te uiti pe ce modele iti plac. Te hotarasti ca vrei musai o rochie vaporoasa, tocmai buna pentru vara, pentru ca ai impresia ca iti va incaprea mai bine balonul supranumit burta in ea. Te gandesti vreo 56 de minute ce marime sa alegi. Iti intrebi colegele ce greutate au si cat poarta. Suni sora si plasezi aceeasi intrebare ‘Tu pari cam grasa, ce marime au hainele tale?’. Afli niste marimi aproximative.
Te uiti in oglinda si iti inchipui cum ai arata la +15 kilograme. Iti consulti carnetul din adolescenta ca sa vezi unde anume s-ar duce acestea mai degraba. Trebuie sa fii sincera si sa recunosti: nu iti cresc sanii oricate kilograme ai pune in plus. Se duc toate glont pe coapse. Doar la unguroaice se duc pe sani. Injuri soarta. Citesti horoscopul pentru berbeci.
“Va e teama sa nu fiti rapit(a), mai ales ca umblati imbracat(a) cu haine care valoreaza greutatea dumneavoastra in aur. Desi aveti tot timpul un spray paralizant in buzunar/geanta, nu va simtiti in siguranta si evitati locurile prea putin populate. Joi traiti un moment de panica pe o strada pustie si rece, plina de caini maidanezi.”
Au trecut deja 3 ore de la primul gand bun, hotararea de a lua o rochie, si nu ai inaintat niciun pic. Pana la urma iti faci cruce si incerci sa plasezi comanda. Stupoare, nu se intampla nimic. Stres si chin. ‘Poate nu ma vor, poate nu sunt destul de buna. Ce ma fac?’ Si asa mai departe. Pana la urma iti vine gandul salvator de a-ti crea un cont. Alegi iar produsul. Plasezi comanda. Nimic. Tunete si fulgere. Primesti email de confirmare. Dai ok. Alegi produsul. Plasezi comanda. Surpriza…. Nimic. Te loghezi. Alegi produsul. Plasezi comanda. Si apar intrebarile unde sa ti-l aduca si prin cine si cum platesti. Si tot asa pret de cateva pagini. In final toata treaba pare sa se fi facut. Ei nu te mai intreaba nimic. Ba chiar iti si multumesc.
Te trec sudori reci, realizezi ca nu ti-au spus nimic de momentul cand ajung cu rochia la tine. Iei in calcul optiunea de a raspunde la una din ofertele de pe net de a lucra de acasa, cu posibilitatea de a te imbogati nelimitat. Te hotarasti ca de astazi sa trimiti cererea de demisie. Trimiti pana la urma la suport un email nelinistit – la mine cand ajungeti? Ei, oameni draguti, in cateva ore iti dau un telefon: ‘Nu va impacientati, produsul este disponibil, asa cum anuntam si pe site. Doar ca nu in Romania. Va sunam noi cand o fi sa vi-l aducem. Dureaza, stiti, transportul si…’
Rasufli usurata, ai rezolvat partea cea mai grea. Si cum au spus ca dureaza ai timp suficient pentru urmatoarele: intri pe un site de dating, vorbesti cu vreo 6 potentiali, alegi unul, va intalniti, va placeti, faceti stiti voi ce. Va hotarati ca viata voastra este perfecta si tot ce va mai trebuie este un bebe. Va puneti pe munca. Pana la vara urmatoare, cand vine rochia comandata, sunteti tocmai la marimea necesara. Pentru ca astrele va iubesc si nu v-ar face pocinogul sa fiti mult mai grasa decat ati previzionat.
In speranta ca acest ghid v-a fost de folos va urez succes!
UPDATE: dupa 2 saptamani au venit si pantalonii. sunt cu 6 numele mai mari :(. evident nu i-am mai dat inapoi, ca nu mai avem timp sa ne distram in acest fel. ocazie cu care am aflat ca masurile pe care le-au pus ei pe site nu trebuie luate in calcul daca vrei haine pentru gravide.