Eu va spun sincer ca pana la ultimele discutii nu m-am gandit prea serios la indemnizatia de 85%. Asta pentru ca nu aveam de gand sa stau acasa mai mult de strictul minim necesar ca sa fim cu totii bine. Adica si eu si bebelusul. Pe care durata am stabilit-o dupa ce spune lumea – adica trei luni de zile.
E adevarat ca am avut o oarecare strangere de inima cand m-am gandit la asta. Pentru ca am luat o decizie asa, fara nicio baza reala. Mi se pare greu de crezut ca intelegi ce inseamna sa te ocupi de un bebelus pana nu o faci efectiv. Si parca si vedeam lumea cum o sa ma arate cu degetul si o sa ma invinuiasca pentru ca ma gandesc la cai verzi pe pereti in loc sa imi asum responsabilitatea si sa mai pun cariera pe hold pentru o perioada.
Dar dupa cum ziceam, ultimele discutii au aratat ca ohohoho… nici nu banuiam eu de ce anume pot fi invinuita de unii si de altii. Cateva argumente chiar m-au umplut de uimire. Altele m-au facut sa imi iau 120 de foi de hartie alba ca sa imi cer scuze celor pe care i-am neindreptatit cu decizia mea de a avea un copil. Ar trebui sa imi fie rusine asa:
Ca nu pricep ca daca sunt mama devin o maimuta. Si pretind aiurea ca nu poti trai fara ceea ce acum mi se pare indispensabil. Ca doar bunicii nostri nu au avut electricitate. La o adica daca situatia o cere sa ma duc la tara sa cresc rosii.
Ca nu pricep ca dintr-o persoana am devenit o povara. Care acum este aruncata de la unii la altii
– La parinti, care trebuie sa se transforme 12 din 24 in bone neplatite
– La companie, care trebuie sa ma plateasca 4 luni de zile desi eu sunt plecata (obligat-fortat si nu in urma unei negocieri dintre parti)
– La colegi, care muncesc mai mult, ca deh, lucrurile trebuie sa mearga si firma sa produca, ca nu e casa de intrajutorare
– La tatal copilului, care nu mai are de intretinut o persoana, ci 3, sau mai multe, daca nu a fost prea atent
– La intreaga natiune care plateste dari la stat, dari care imi vin mie, cea care o frec pe acasa.
Ce conteaza ca am platit si eu impozite? Sau ca am muncit ore suplimentare fara sa pretind vreo compensatie financiara. Faptele sunt fapte, atata timp cat nu mai pot contribui trebuie sa ma simt cu musca pe caciula.
Sa imi fie rusine ca nu am planificat cum trebuia aceasta situatie. In fond ce mi-ar fi fost asa de complicat sa pun bani deoparte ca sa ne intretinem eu si copilul urmatorii 7 ani fara a mai apela la nimeni? In 10 ani fara prea mare stres lucrurile s-ar fi rezolvat. Nu stiu la ce mi-o fi fost capul la 20 de ani.
Oricum, ar trebui sa fiu mandra pentru ca sunt o eroina care contribuie la viitorul tarii. Adica copilul meu va va plati voua pensiile, da? Si promit ca il fac intelectual, asa ca nu mai comentati. 😛
Si au mai fost multe alte aberatii. Daca stai sa citesti ce are de spus o populatie traita la limita saraciei te iei cu mainile de cap.
calator prin oras 
Exista momente in care e bine sa ignori pur si simplu gura lumii (a se citi prostimea). Acesta este unul dintre ele. 🙂
lasa dana, cu putin noroc, indemnizatia va fi redusa la 600lei pt toata lumea. si tu care ai muncit 10 ani si ai platit impozite si femeia care a muncit 1 an de zile pt minimul pe economie veti lua la fel. asa nu se va mai supara nimeni si toata lumea va fi fericita.
Eu nu am inteles ce te-a suparat anume:)
Cat despre intors la munca, eu m-am intors la 4 luni, pentru ca asa este legea aici unde muncesc eu (concediu de maternitate platit 100% 4 luni si atat.) Deci nu-ti face probleme, totul o sa fie ok. Dar nu ar fi stricat o luna in plus de alaptare, pentru ca de la 4 poti incepe diversificarea.
@alina modul de exprimare m-a deranjat mai exact.
In general copiii sunt un domeniu in care vor exista multe contradictii, si de cele mai multe ori inversunate.
Ce nu intelege lumea in general este ca un copil este responsabilitatea ta si indiferent de conditiile de mediu (fie ca e criza, fie ca e cenusa vulcanica) trebuie sa incerci sa ii oferi o viata cat mai buna. Acum nu inseamna sa iti dau duhul facand asta, dar macar sa incerci, nu sa te complaci in anumite situatii.