De ce nu cred in fraze motivationale

Ati ascultat vreodata un discurs motivational care sa va spuna altceva decat stiati deja? Nu ma refer la cat de inedite sunt metaforele folosite, ca in asta nu ii intrece nimeni. Ci la cunostintele pe care le aflati.

Da, stiu, nu cunostintele ne lipsesc. Ci atitudinea, care trebuie sa fie pozitiva, invingatoare si asidua asemeni picaturii chinezesti ca sa functioneze. Iar sustinatorii motivatiei noastre promit sa ne dea asta. Sa ne transforme in robotei multumiti. Totul este sa uitam ce ne trecea prin cap inainte sa luam contact cu ei. Si sa repetam numai cateva fraze care, garantat, ne vor face bine. Numai sa nu le punem la indoiala. Totul se face pe baza de credinta.

Si aici ajungem la partea enervanta a motivationalilor – ce urmaresc ei sa infiinteze este o noua religie. Bine, la o scara mai micuta. Fiindca, evident, daca si-ar propune ceva atat de maret e posibil sa dea gres si asta sa ii faca ceva mai putin fericiti. Doamne sfinte! Mecanismul este exact acelasi – crede si te vei mantui. Cu scopul pragmatic insa de a castiga cate putin de la cat mai multi. E un job, nu se pretind mesia.

Nu ma indoiesc ca atitudinea potrivita ca sa iti fie mai bine se invata. Toti patim asta de cand ne-am nascut. Altfel nu am avea nicio sansa sa traim intr-o societate. Dar se invata in timp. Si prin foarte multe exemple. Ganditi-va numai la cati ani de scoala ati facut. Cate lucruri ati incercat pana ati nimerit peste cele care pentru voi functioneaza bine. Ca sa nu mai spun despre cate momente ati avut in care desi erati in plin avant si credeati ca ceva merge bine lucrurile au luat la un moment dat o turnura nu chiar fericita.

Deci nu mesajul ma deranjeaza neaparat. Ci metoda. Si cred ca ea nu prinde decat la oameni care sunt deja setati pe acest mod motivational de gandire si tot ce cauta este inca o metafora in care sa isi imbrace propriile ganduri. Cam asa cum daca suntem rockeri cautam inca o melodie noua care sa ne transmita universul deja cunoscut. Cautam confirmarea. Nici gand de schimbare.

In final un raspuns delicios si atat de reprezentativ pentru tagma motivationalilor

„Care este scopul tău în viaţă?
Voi schimba lumea, ştiu cum şi ştiu când. Voi aduce prosperitate în viaţa fiecărui om. Procesul este la fel de simplu ca cel al dispariţiei anumitor boli: părea imposibilă eradicarea anumitor boli până în momentul când s-a inventat un vaccin (poliomelita, de exemplu) sau un medicament (penicilina). La fel şi cu sărăcia: din momentul în care se descoperă antidotul în 50-100 de ani va fi o vagă amintire istorică, cum este acum ciuma bubonică.”

De aici.