Category Archives: cum am reusit sa nu fac nimic

Cuvintele care elibereaza

Pe de-o parte sunt faptele. Pe de alta sunt cuvintele pe care ti le spui despre aceste fapte. Ai crede ca lumea in care te invarti sunt faptele, adica lumea in care traiesti tu si oamenii din jurul tau. Dar de fapt fiecare dintre noi traieste in lumea cuvintelor pe care si le spune despre fapte.

Dar sa iau un caz contret, ca prea suna abstract ce este mai sus:

Am doi copii si amandoi plang destul de mult. Cel mic plange cu buza schimonosita de durere cam o data la 2-3 zile. Cel mare plange cu ochi galesi cam o data pe saptamana. Acestea sunt faptele.

Acum vine ce imi spun eu despre fapte. Nu de mult imi spuneam ca plag din vina mea. Ca nu am facut eu ceva suficient de bine, orice ar fi fost lucrul respectiv: poate ca erau obositi si nu am sesizat suficient de repede, poate ca nu am mai avut energie sa ii distrez, poate ca ar fi trebuit sa ghicesc de ce au nevoie chiar daca ei sustineau ca vor exact contrariul.

Si plansul acesta trecea prin mine ca un pumnal in cautare de vinovat pe care sa il taie. As fi facut orice sa nu il mai aud. Dar el venea incolacit de pe picioarele mele, unde copiii stateau agatati de parca am fi in razboi si ni se prabuseste lumea. De fugit, nu ai unde. De schimbat nu prea ai ce, pentru ca totul este asa cum trebuie.

 

Si apoi vine consultantul acesta in psihologia copilului. Mare vedeta prin America. Parerea mea despre consultanti nu-i prea buna. Despre consultantii in psihologie nici nu mai vorbesc. Si il aud cum ne spune ca nu trebuie impiedicat plansul copiilor. Ba chiar trebuie provocat uneori, atunci cand simtim ca nu ne mai intelegem cu ei. Este cam singura supapa pe care o au fiindca nu au creierul suficient de dezvoltat incat sa isi controleze emotiile si nici nu stiu suficiente cuvinte incat sa isi poata povesti ce se intampla. Si toate acestea se aduna si se aduna, iar la un moment dat trebuie sa se exprime cumva. Si o fac prin plans. Este ceva ce tine de biologie si nu de morala.

Plansul este terapeutic si consolator. Plansul te elibereaza.

Probabil asa cum ma elibereaza pe mine cuvintele, uneori.

 

Anunțuri

Ne-am pus toti aceeasi uniforma

Cam oriunde ti-ai arunca ochii in jur nu se poate sa nu te izbeasca faptul ca societatea noastra este uniforma. Exista maxim 5 tipologii mari si toata lumea se chinuie sa se inghesuie in ele.

Dar parca nici tipologiile acestea nu sunt atat de diferite. Iei cantaretul funky care apare pe youtube si vezi ca are exact aceeasi expresie cu liceanul tocmai picat de la tara pentru prima oara in oras de capul lui. Se imbraca la fel. Au acceasi impresie de smecher care a pus stapanire pe lume. Unul are toale originale si altul facute in China. Identice. Si expresia ambilor o vezi mai tarziu si pe fata unei politiciene care explica la cine stie ce conferinta care ar trebui sa fie rolul femeilor in societate.

Si pentru toate aceste asemanari nu cred ca putem da vina nici pe comunism. Si nici pe televizorul care ne educa sa fim toti la fel. Ba nici chiar pe globalizarea care s-a pravalit peste noi. Putem da vina numai pe lene. Ne imbracam la fel, ne miscam la fel, vorbim la fel si uram la fel pentru ca ne este lene sa descoperim ceea ce ar fi propriu. Ce si-au batut altii capul sa zica si a gasit cativa adepti ne va gasi musai si pe noi. Daca toti tipa si injura o facem si noi. Daca stau cu fetele in pamant si nu au nicio expresie asa vom fi si noi.

Pana la urma o expresie proprie necesita o gandire proprie. Sau o experienta diferita. Sau atentie data unei mosteniri culturale. In general necesita cateva idei care nu raman la nivel declarativ, ci prind contur in lumea inconjuratoare. Si necesita si o oarecare hotarare. Tu esti acest lucru si nu un altul, oricat ar parea el de stralucitor si usor de atins. Sunt toti la fel pentru ca pentru o identitate iti trebuie ceva curaj si constanta. Si noi nu le avem.

Iar in plus, a fi diferit este cumva si rau. Prilej de multe atacuri si discutii. De la batranici catre pusti de liceu, de la iubitori de animale catre ahtiati dupa cluburi, de la intelectuali catre pustoaice in roz iubitoare de mall. Toti ar vrea ca ceilalti sa fie exact ca si ei in loc sa se bucure ca exista chiar si aceasta diversitate minima. Si ii ataca virulent de cate ori si in toate modurile posibile. Oricine nu este ca tine e ‘vrajitoarea’ ce trebuie sa fie arsa pe rug. Nu se poate sa fi uitat atacurile contra pitzi de acum un an sau doi. Toata lumea o facea.

Ei bine, lipsa acestei uniformizari este cea care te izbeste de cate ori iesi din tara. Sau te uiti pe un blog colectiv din strainatate. Acolo jucatorii de polo nu seamana cu medicii si nici detinatorii de restaurante cu jurnalistii. Au o atitudine si un intreg background care le sustine identitatea. Fara ostentatie si fara agresivitate.

Ma intreb in cati ani se va produce si la noi o asemenea schimbare de mentalitate. Si daca se va produce vreodata. Sau trebuie in continuare sa incercam sa ne amestecam cat mai mul in peisaj daca vrem sa nu avem dificultati in mentinerea intacta a propriei persoane.

De ce nu cred in fraze motivationale

Ati ascultat vreodata un discurs motivational care sa va spuna altceva decat stiati deja? Nu ma refer la cat de inedite sunt metaforele folosite, ca in asta nu ii intrece nimeni. Ci la cunostintele pe care le aflati.

Da, stiu, nu cunostintele ne lipsesc. Ci atitudinea, care trebuie sa fie pozitiva, invingatoare si asidua asemeni picaturii chinezesti ca sa functioneze. Iar sustinatorii motivatiei noastre promit sa ne dea asta. Sa ne transforme in robotei multumiti. Totul este sa uitam ce ne trecea prin cap inainte sa luam contact cu ei. Si sa repetam numai cateva fraze care, garantat, ne vor face bine. Numai sa nu le punem la indoiala. Totul se face pe baza de credinta.

Si aici ajungem la partea enervanta a motivationalilor – ce urmaresc ei sa infiinteze este o noua religie. Bine, la o scara mai micuta. Fiindca, evident, daca si-ar propune ceva atat de maret e posibil sa dea gres si asta sa ii faca ceva mai putin fericiti. Doamne sfinte! Mecanismul este exact acelasi – crede si te vei mantui. Cu scopul pragmatic insa de a castiga cate putin de la cat mai multi. E un job, nu se pretind mesia.

Nu ma indoiesc ca atitudinea potrivita ca sa iti fie mai bine se invata. Toti patim asta de cand ne-am nascut. Altfel nu am avea nicio sansa sa traim intr-o societate. Dar se invata in timp. Si prin foarte multe exemple. Ganditi-va numai la cati ani de scoala ati facut. Cate lucruri ati incercat pana ati nimerit peste cele care pentru voi functioneaza bine. Ca sa nu mai spun despre cate momente ati avut in care desi erati in plin avant si credeati ca ceva merge bine lucrurile au luat la un moment dat o turnura nu chiar fericita.

Deci nu mesajul ma deranjeaza neaparat. Ci metoda. Si cred ca ea nu prinde decat la oameni care sunt deja setati pe acest mod motivational de gandire si tot ce cauta este inca o metafora in care sa isi imbrace propriile ganduri. Cam asa cum daca suntem rockeri cautam inca o melodie noua care sa ne transmita universul deja cunoscut. Cautam confirmarea. Nici gand de schimbare.

In final un raspuns delicios si atat de reprezentativ pentru tagma motivationalilor

Care este scopul tău în viaţă?
Voi schimba lumea, ştiu cum şi ştiu când. Voi aduce prosperitate în viaţa fiecărui om. Procesul este la fel de simplu ca cel al dispariţiei anumitor boli: părea imposibilă eradicarea anumitor boli până în momentul când s-a inventat un vaccin (poliomelita, de exemplu) sau un medicament (penicilina). La fel şi cu sărăcia: din momentul în care se descoperă antidotul în 50-100 de ani va fi o vagă amintire istorică, cum este acum ciuma bubonică.

De aici.

Indemnizatia si cateva umilinte

Eu va spun sincer ca pana la ultimele discutii nu m-am gandit prea serios la indemnizatia de 85%. Asta pentru ca nu aveam de gand sa stau acasa mai mult de strictul minim necesar ca sa fim cu totii bine. Adica si eu si bebelusul. Pe care durata am stabilit-o dupa ce spune lumea – adica trei luni de zile.

E adevarat ca am avut o oarecare strangere de inima cand m-am gandit la asta. Pentru ca am luat o decizie asa, fara nicio baza reala. Mi se pare greu de crezut ca intelegi ce inseamna sa te ocupi de un bebelus pana nu o faci efectiv. Si parca si vedeam lumea cum o sa ma arate cu degetul si o sa ma invinuiasca pentru ca ma gandesc la cai verzi pe pereti in loc sa imi asum responsabilitatea si sa mai pun cariera pe hold pentru o perioada.

Dar dupa cum ziceam, ultimele discutii au aratat ca ohohoho… nici nu banuiam eu de ce anume pot fi invinuita de unii si de altii. Cateva argumente chiar m-au umplut de uimire. Altele m-au facut sa imi iau 120 de foi de hartie alba ca sa imi cer scuze celor pe care i-am neindreptatit cu decizia mea de a avea un copil. Ar trebui sa imi fie rusine asa:

Ca nu pricep ca daca sunt mama devin o maimuta. Si pretind aiurea ca nu poti trai fara ceea ce acum mi se pare indispensabil. Ca doar bunicii nostri nu au avut electricitate. La o adica daca situatia o cere sa ma duc la tara sa cresc rosii.

Ca nu pricep ca dintr-o persoana am devenit o povara. Care acum este aruncata de la unii la altii
–    La parinti, care trebuie sa se transforme 12 din 24 in bone neplatite
–    La companie, care trebuie sa ma plateasca 4 luni de zile desi eu sunt plecata (obligat-fortat si nu in urma unei negocieri dintre parti)
–    La colegi, care muncesc mai mult, ca deh, lucrurile trebuie sa mearga si firma sa produca, ca nu e casa de intrajutorare
–    La tatal copilului, care nu mai are de intretinut o persoana, ci 3, sau mai multe, daca nu a fost prea atent
–    La intreaga natiune care plateste dari la stat, dari care imi vin mie, cea care o frec pe acasa.

Ce conteaza ca am platit si eu impozite? Sau ca am muncit ore suplimentare fara sa pretind vreo compensatie financiara. Faptele sunt fapte, atata timp cat nu mai pot contribui trebuie sa ma simt cu musca pe caciula.

Sa imi fie rusine ca nu am planificat cum trebuia aceasta situatie. In fond ce mi-ar fi fost asa de complicat sa pun bani deoparte ca sa ne intretinem eu si copilul urmatorii 7 ani fara a mai apela la nimeni? In 10 ani fara prea mare stres lucrurile s-ar fi rezolvat. Nu stiu la ce mi-o fi fost capul la 20 de ani.

Oricum, ar trebui sa fiu mandra pentru ca sunt o eroina care contribuie la viitorul tarii. Adica copilul meu va va plati voua pensiile, da? Si promit ca il fac intelectual, asa ca nu mai comentati. 😛

Si au mai fost multe alte aberatii. Daca stai sa citesti ce are de spus o populatie traita la limita saraciei te iei cu mainile de cap.

Oamenii care se uita la TV

Am auzit si eu statistici care spun ca daca nu esti la tv nu existi. Ca toata Romania se uita la cele cateva canale generaliste care difuzeaza fara incetare stiri cu fotbalisti si emisiuni despre nore urate. Si ca e musai sa fii acolo daca vrei sa ai credibilitate.

Dar uite ca nu i-am crezut, cu toate statisticile lor. Fugiti domnilor de aici, le-am spus, inselati poporul cu televizorul. Sa fim seriosi, ca nu se mai uita nimeni. Cine mai are timp de emisiunile de stiri la care se inghesuie toate cadravele cu topor in cap si toti politicienii cu maro in pantaloni? Acum ori citesti o informatie scurta de 140 de caractere ori, daca nu ai ce face cu timpul, cauti pareri avizate. Si pe cat posibil in alte limbi.

Si acest discurs il tin pentru ca de ani de zile eu nu cunosc pe nimeni care sa ajunga cuminte acasa la 6.30 si primul lucru pe care sa il faca sa fie sa deschida televizorul. Iar abia apoi sa pupe cainele, sa bata nevasta si sa isi ia de pe frigider traditionala tuica de prune. Emisiunile tv nu sunt niciodata subiect de discutie. Uneori mai sunt filmele care se dau si la tv, dar cel mai adesea cu asa mare intarziere fata de anul aparitiei incat nici nu mai merita pomenit. Daca nu se intampla ceva deosebit – un cutremur care a scufundat jumatate de continent, tot guvernul care se rusineaza si isi da demisia in bloc, discursul care anunta renuntarea la orice tip de taxa si impozit si decretarea fericirii ca obligatie nationala – nimeni nu deschide tv-ul ca sa se uite cu orele. Asa cum raporteaza productii la hectar toate posturile.

Si tocmai cand eram sa strig ‘busted!’ ma prinde doamna care face curat la mine in casa. Si ma ia la intrebari privind ultima emisiune care a aparut pe piata. Ceva cu oameni singuri care isi cauta pereche. Si imi zice razand manzeste ca era o tanti de vreo 70 de ani care vroia sa se cupleze. Dar nu cu oricine, a naibii baba nebuna, ci numai cu un mos fara burta. Eu ii stric cheful explicandu-i ca cel mai probabil baba a fost platita ca sa insire toate aberatiile cu pricina. Sa fi vazut ce fata dezamagita a facut doamna cu matura!, incerca cumva sa isi apere emisiunea. Chiar si platita nu insemna ca nu exista pe lume babe nebune. E vizibil ca lumea e cu sus-n jos. Si acum a mai venit si norul asta peste noi.

Dar stirile cu doctori carora le spui sa iti faca operatie de hernie si ei iti taie prostata le-am vazut? Traim in cea mai periculoasa tara, una care te baga sanatos in spital si te scoate bolnav.

Asa ca da, le dau dreptate, astora cu televiziunea. Chiar exista oameni care ii urmaresc si cred ca numai ce apare acolo exista cu adevarat. Oamenii care dau cu matura. Si care reprezinta aproape 90% din populatia noastra.

Manifest pentru ingrijire

In ultima vreme nivea plateste cativa barbati ca sa explice cat de mult le place lor frumusetea naturala. Si cum nu suporta femeile care se infrumuseteaza excesiv. Prea se pregatesc multa vreme sa iasa din casa. Si, cat de enervant, au grija sa isi acopere eventualele imperfectiuni ale fetei astfel incat cel care le priveste sa incerce o oarecare placere estetica. Groaznice femeile astea!

Ar cam fi cazul ca Garnier sa dea replica si sa plateasca barbatii sa se uite in camera si sa spuna pe vocea aceea soptita si plina de compasiune: ‘ai grija de tine’. Asta ca sa rezolvam problema cu adevarat importanta. Si care, contrar campaniilor care se tin acum, nu este ca femeile se ingrijesc prea mult. Ci ca barbatii nu o fac deloc. Sa luam numai produsele cosmetice de la mine din baie. Cele mai cuminti posibile. Eu am asa: sapun, sapun de fata, tonic, gel de dus, sampon, balsam, ulei pentru par, crema pentru maini, crema pentru fata, crema pentru corp, 3 parfumuri. Strictul necesar, dupa cum iti va spune orice fata. Ma inscriu perfect la ce este necesar pentru o frumusetea naturala. Iar el are… gel de dus. Pe care scrie ca se poate folosi si pentru par. Atat. Si cateva pentru barbierit pe care nu le punem la socoteala fiindca nici pe cele strict feminine nu le-am pomenit.

Nu vi se pare discrepanta un pic cam mare? Or fi barbatii fiinte perfecte care nu au nevoie de nicio imbunatatire, dar de aici pana la indolenta nu mai este nicio distanta. Cum de s-a ajuns sa se creada ca barbatii pot fi oricum, ca ei tot ok arata? Nu de alta, dar erau cateva epoci mai fericite in care se pomadau si purtau tocuri. Perioade in care perucile lor aveau bucle elaborate si hainele erau croite ca sa le scoata in evidenta gambele. Ba cred ca si romanii de rand erau mult mai rafinati in ingrijire decat sunt majoritatea barbatilor din jurul nostru.

Comunismul asta i-a facut niste brute urate – este sub demnitatea lor sa aiba gust estetic sau sa si-l cultive, asa ca de cele mai multe ori sunt imbracati mai putin decat decent. Daca vad vreun barbat atent la modul in care arata automat il taxeaza ca fiind poponar si papa lapte, ca si cum in cazul lor nu ar fi de bun simt sa aiba o imagine care sa ne faca placere. Nu stiu de unde aceasta idee atat de gresita ca in cazul unui barbat aspectul fizic nu conteaza. Sau daca are vreo importanta el se refera numai la cele 4 pachetele de muschi de pe abdomen, care oricum nu se vad decat in intimitate. Asa ca orice barbat poate umbla relaxat ca si cum le-ar avea, asta in cazul in care nu burta nu este totusi prea evidenta.

Sau poate voi, barbatii, credeti ca mie imi provoaca cine stie ce orgasm sa folosesc atatea produse cosmetice si ca nu am altceva mai bun de facut cu timpul meu decat sa ma gandesc cum sa imi mai imbunatatesc infatisarea, ca sa va simtiti voi mai bine? Doar ca si asta este o forma de respect fata de altii. Si consider ca acest respect trebuie sa fie reciproc. Oare va cerem prea mult cand va spunem sa aveti grija de voi si sa incetati sa va mai dati ochii peste cap?

Poate ca va era dor

si de Andrei.

care s-a facut cea mai grasa si frumoasa matza ever

Ma gandesc ca fac astazi si apologia lui, dupa ce Musetel a devenit mare vedeta in jurnal de blanita.

Daca stii cum gandeste animalutul tau poti participa si tu, sa facem un fel de look who’s talking in patru labe. Eu de abia astept sa le citesc :).