Cum reusesti sa devii irelevant

Sa zicem ca ai un site, un blog de nisa, whatever care porneste cu piciorul drept. Si asta pentru ca ai identificat o anumita nevoie, un public care ar putea fi interesat si, pe deasupra, ai mai gasit si modalitatea de a transmite informatia intr-un mod care sa fie usor de digerat si incitant.

In primele luni esti extrem de multumit. Toate cele de mai sus nu se obtin cu usurinta. Caci multi si-au frant gatul chiar de la primul pas. Cu mare placere te uiti cum totul creste in mod natural. Mai o discutie arzatoare. Mai o recomandare de la cineva foarte bine vazut de cercul pe care vrei sa il cuceresti.  Mai o ‘exclusivitate’ care ti se da pentru ca ai capatat un oarecare aer de obiectivitate. Ba chiar te joci un pic de-a arbitrul spre deliciul publicului.

Toate bune si frumoase, pana realizezi ca nu muncesti in niciun caz mai putin decat in prima zi, cand credeai ca iti va plesni capul de atata concentrare, iar rezultatele, desi bune, nu te mai satisfac. Cresterea se intampla totusi mult prea incet si pari sa nu ajungi unde iti doresti decat peste 5 ani. Si cine are 5 ani de irosit asa?

La asta se adauga si efectul neplacut al epuizarii resurselor. De multiple feluri

– sunt resursele tale intelectuale – faci anumite glume pe care lumea deja incepe sa le astepte si nu mai reactioneaza ca la inceput; ai un anumit tip de cunostinte care se invart totusi intr-o arie restransa si cei care te-au urmarit constant ajung sa aiba impresia ca stiu deja tot ceea ce le spui

– sunt resursele de socializare – oamenii cu care interactionezi, cei care ar putea sa iti fie de folos, cei la care poti ajunge au fost deja exploatati. Si pentru niste rezultate nu foarte spectaculoase.

– resursele de curiozitate ale publicului. Care nu sunt nici ele infinite. O fi fost el distrat, amuzat, informat, incitat primele x dati. Pana cand te viziteaza si realizeaza ca nu avea neaparata nevoie sa citeasca un text si incepe doar sa scaneze titlurile. Apoi renunta la obiceiul de a mai intra zilnic, fiind o persoana tare ocupata. Iar cand vine dupa o saptamana realizeaza ca nu a pierdut nimic si fara nicio problema te poate scoate din programul pe care il are. Moment in care ai intrat pe panta irelevantei si doar o data pe luna sau cu cine stie ce ocazie speciala sa se mai uite sa vada ce si cum.

Evident ca o asemenea oboseala din partea ta si din partea publicului este dificil sa nu o sesizezi. Si incepi sa faci miscari haortice, insuficient gandite, care nu fac decat sa te infunde si mai tare.

– pui mai mult continut. Hai sa vedem cum merge si asta, ah, am aflat si de aceasta discutie hai sa o pun ca s-o gasi cineva interesant, am gasit pe unii care ar scrie gratis, ia sa le public ce imi trimit, ca nu are ce sa strice. Decat ca, evident, cititorul isi pretuieste cel mai mult timpul si nu mai are chef sa sape ca sa gaseasca ceea ce il atragea inainte.

– te erijezi intr-un fel de ‘tatal lor’, ceea ce din pacate iti cam inchide orizonturile. Ai in jur cativa paji ocupati sa iti faca osanale si sa iti ridice mingi la fileu. Le raspunzi, ca deh, nu se face sa iti lasi balta userii cei mai fideli. Si asta iti ocupa tot timpul. Ceilalti stau pe margine si ridica din umeri la o asemenea balaceala intr-o baltuta cand lumea este atat de larga. Dupa care pleaca.

Deh, e foarte greu sa nu cazi in capcana ingustimii propriului orizont. Mai ales daca ai un orgoliu usor gadilicios.

De unde se vede ca este nevoie de mai mult

Analiza psihologica, doar tot suntem in luna cu pricina.

Conversatie, conversatie… Partea foarte fun despre care tin sa va povestesc, este ca aceasta conversatie nu se poate intampla oricum. Ci numai in lipsa unui interes.

De aceea este greu de crezut ca in internet, unde este atat de plin de cuvinte pe care ni le aruncam unii altora, chiar avem conversatii. Aici cam vorbim ca sa fim vazuti. Spunem doua cuvinte si apoi ne masuram numarul de reactii. Facem strategii de conversatie. Si ne laudam cu ele pe blog.

Wow, ce chestie, pe facebook am primit 15 comentarii. Si pe blog numai 3 reactii. Facebook rules in arta conversatiei. Sa fi murit blogurile, sa ne grabim sa le inmormantam?

Principalul este oricum, sa le cantam noi primii prohodul. Ca sa excelam in arta conversatiei. Si apoi cine stie cine pune link catre noi. Vai si facem un pr de nu ne mai vedem. Iar in plus, daca mai conversez un pic mangaind pe burtica pe cineva care converseaza cu mai multa lume imi mai da si mie niste persoane noi cu care sa mai conversez. Am asa o pofta neostoita.

De influenta sa zicem. Cu cat conversez mai mult cu atat pot veni cu cifre mai mari. Ca sa arat cum mi se intinde influenta unde nici cu gandul nu gandesti.

Iar apoi toata aceasta arta a conversatiei o voi vinde catre toate brandurile care vor sa se converseze si ele. Pentru ca am aratat ca pot oricum si cu oricine. Numai ca ale naibii nu vor, nu pricep, trebuie educate. Interactiune da?, nu display!

Nici nu e de mirare ca acum mi se pare ca nu mai pot purta conversatii decat cu floraresele si portarii.

Subiecte fierbinti

Spuneti sincer daca nu v-ati saturat pana acum de subiectele mele fara sare si piper. Si nu ar trebui sa trec la altele care sa va faca sa va simtiti mai aproape, sa va dea ghes sa comentati, sa iesiti din ascunzisuri, sa spuneti ca vai si voua vi se intampla la fel. Desi nu chiar atat de rau. Dar tocmai de aia puteti sa aruncati o vorba buna, de incurajare.

Dupa mai multe convorbiri cu Sana am ajuns la concluzia ca cele mai cele subiecte sunt cele despre functii, dar mai ales despre disfunctii. Si e musai daca vreau sa am cu voi o relatie stabila sa impartasesc ce si cum se intampla in cazul meu. Si poate si in cazul vostru, dar repet, niciodata atat de rau.

Eu as prefera sa va vorbesc, daca e vorba despre subiecte sensibile, de sprancenele mele. Niciodata aranjate. Si mereu in cautare de o tanti Nuti. O cautare mai filosofica, asa, pentru ca la Nuti nu are acces oricine. Si subiectul asta ar fi tocmai bun sa va trimit si cu link catre site. Ca sa radeti cu voce groasa cum am eu mai multa nevoie de cosmeticiana decat orice alta fata palida din univers. Astazi de exemplu Nuti cam dupa 30 de minute s-a plictisit sa mai tot penseze. Si m-a trimis de pe patul ei alb de tortura cu 2 randuri de sprancene despartite de o piele albicioasa nebronzata. Asa ca ajunsa acasa am mai pensat si eu inca vreo jumatate de ora la ele.

Dar hm… parca nu va simt atat de apropiati precum ar trebui. Si pana la urma va trebui sa arunc in arena artileria grea. Cum ar fi cat de complicat este sa faci caca fara zgomot intr-un veceu public cand ai diaree. Aha, v-ati ciulit urechile. Mi-a spus Sana ca asa se va intampla. Ca si la ea cel mai bine a mers articolul despre voma.

Insa eu ma gandesc sa va mai fierb un pic, asa ca diareea va veni intr-un numar viitor. Pana atunci, daca vreti sa ma imbunati si sa va vorbesc de functii si mai ales disfunctii luati de comentati. Ciao!

Ps. daca imi da cireasa linkurile va trimit si catre paginile cu pricina. De mare efect, va zic!

Tu sau produsul tau?

Acest post e probabil interesant pentru 5 oameni. Dar cum asta reprezinta cam 10% din traficul pe care il am, ma gandesc ca este interesant pentru o mare multime. Daca mai ponderam si cu faptul ca ma intereseaza pe mine, motive sunt suficiente ca sa existe.

Despre ce va fi vorba. Daca te intereseaza sa promovezi ceva pe ce anume vei pune mai mult accentul – pe persoana ta sau pe produsul pe care persoana ta maiastra reuseste sa il scoata? Evident ca ele nu trebuie sa se excluda, dar conteaza care crezi tu ca ar trebui sa fie motorul principal capabil sa traga si restul dupa sine.

Nu intru in amanunte gen exemplu, pentru ca exista suficiente care arata ca ambele pot functiona foarte bine. Sau nu. La fel cum exista si numeroase strategii care apara una sau alta din pozitii in functie de situatie. Dar mie mi se pare ca lucrurile, daca ai libertate de alegere, sunt influentate psihologic de urmatoarele:

Cum te vezi in lume. Daca iti place sa te bagi in seama si sa gusti tot atunci mai degraba te vei promova pe tine. Iar apoi lucrul pe care il faci este minunat tocmai pentru ca este facut de tine. Aceasta este o strategie de vedeta. Mai este si strategia de savant nebun. Acesta mereu scoate produsul in fata. Iar daca prin forta imprejurarilor se ajunge sa se vorbeasca si despre el i se rup pantalonii la spate sau ceva similar.

Ce vrei sa faci in viitor. Daca produsul este numai o etapa, o faza, o intamplare, ceva la genul ‘trebuie sa fac si eu ceva ca nu pot sta degeaba’ atunci te vei promova pe tine. Daca insa ti se pare ca produsul are o viata proprie, ca va creste ca si superman, ca va bate google si coalitia majoritara deopotriva atunci probabil il vei alege pe acesta. Si il vei folosi ca pe un fel de barca care sa te transporte si pe tine.

Cat de mult te reprezinta pe tine produsul. Si asta se leaga cu punctul anterior. Pentru ca e posibil sa te vezi ca un intreg univers care are nevoie de portite de expansiune. Cum ar fi sa desenezi toata viata numai linii curbe si campuri cu flori? Oribil, pe cuvant. Nu se stie cum ajungi in situatia de a deveni capitan de nava pentru ca i-au placut cuiva margaretele tale. Drept pentru care te promovezi pe tine. Si cu produsele cum s-o intampla. Unele mai traiesc, altele mai mor.

Fericiti cei care incep de la zero. Au decizii asa simple de luat. Si nu au cum sa greseasca decat daca se mint.

Spuneti drept… pe cine mai cititi?

Cu ingrijorare observ ca nu am mai dat in ultima vreme – cam de mult, vreo 6 luni, asa – peste un blog care sa ma incante peste masura. Asa cum mi s-a intamplat cand i-am descoperit pe fluture si petreanu pe la care treceam fara nicio asteptare a unui castig.

Adica fara sa ma astept la o informatie utila pentru mine pentru ca lucrez in industria de internet. Si fara sa ma intereseze neaparat subiectele abordate. Doar asa, pentru prospetimea viziunii. Si pentru ‘normalitatea’ de care dadeau dovada.

Ba, chiar mai mult, nici blogurile pe care le citeam inainte cu multa placere nu le mai citesc. Ca si cum, dupa vreo 30 de articole stiu deja ce au de spus. Si nimic din cuvintele cu grija adunate de ei nu ma mai poate impresiona si misca. Odata ce am mancat o ciocolata gata, stiu cum sunt, imi plac de mor, dar nu mai imi trebuie. Experienta este deja avuta.

Iar o astfel de atitudine nu o observ numai la mine. Ci si in jur. Pagina de cafea nu o mai facem in jurul blogurilor de suflet, fiind mult prea obositi sa le tinem si pe ale noastre pe linia de plutire.

Ceea ce in sine este destul de trist. Pentru ca eu nu sunt o foarte mare adepta a informatiilor. Adica in fine, le inghit ca pe un job mai degraba. Si daca m-as putea lipsi de ele cu mare placere as face-o. Si atunci ramane intrebarea careia nu reusesc sa ii dau raspunsul – cum reusesti sa mentii vii blogurile de viziune? Sa te astepti la o permanenta reinterpretare este absurd. Sa speri ca vor fi candva timpuri mai bune cand vei avea mai multa rabdare e pacat. Asa cum a fost pacat si sa lasi cartile ca sa te uiti la tv.

In fine, sunt amarata si ca nu mai pot citi nicio carte de murakami. Dupa ce am citit 3 mi se pare ca le stiu pe toate. Asa ca daca stiti vreun remediu la déjà vu spuneti-mi-l pls.

Re:seminar – cateva impresii

Ieri seara a fost re:seminar. Prezentarile le gasiti pe re:fresh. O descriere mai detaliata va veni luni pe hotcity la rubrica socializare 2.0 facuta de marie jeanne. Care a fost bloggerul perfect, imi dau eu seama – si-a luat notite, a facut poze, a vorbit cu toata lumea. Exact ce sfatuiau vorbitorii sa faci daca vrei sa devii un brand in online. Parca era pusa acolo ca sa dea exemplu. O placere sa o privesti.

Mie mi-a placut mult aceasta intalnire. Mi-a aratat clar ce nu fac ca sa devin o persoana cunoscuta prin prezenta online. A fost cam singura intalnire de acest gen de la care am plecat cu cateva idei concrete. E adevarat ca nici nu am fost la foarte multe. Asa ca ii transmit felicitari lui Costin si de abia astept si urmatoarele.

Si acum cateva cuvinte despre prezentari. Prima prezentare, cea a Cristinei Popov mi s-a parut destul de arida, aducandu-mi aminte de cursurile de la facultate. Dar banuiesc ca o fi utila. E bine sa iti structureze cineva informatia daca evoluezi intr-un fel de ceata a conceptelor. Am ramas totusi cu o idee – chiar daca nu vrei un brand el tot se construieste prin simpla prezenta. Aha, ok, credeam totusi ca e ceva mai dificil de atat, altfel nu ne-am mai bate capul.

Cristina de la monden.info a fost as usual – plina de energie si convinsa ca viata este o mare acadea roz lipicioasa. A spus lucruri concrete si de bun simt. Dar care nu se fac. Nici eu nu le fac. Poza cu mine ioc. CV ioc. Acelasi nick peste tot – ne mai gandim… Follow-up dupa ce cunosc un om – aproape niciodata (cu exceptia intereselor amoroase care parca imi dau un impuls spre personal branding). Deci daca chiar as vrea, Cristina mi-a spus cum. Momentan insa imi mai iau un ragaz.

M-a distrat ca era convinsa ca un brand personal se contruieste mai ales prin sinceritate. De parca toata lumea ar avea o personalitate asa de compacta si unitara ca a ei. Well, oamenii au ceva mai multe contradictii in general, asa ca si sinceritatea asta ar trebui cumva ghidata, ca sa nu zic fortata, intr-o directie.

Buddha, pe care pana acum nu il identificam vizual, m-a convins ca blogerii de succes sunt slabuti si nervosi. Si el a dat sfaturi de bun simt. De data asta despre importanta intalnirilor offline. Prezentarea lui este suficient de completa, asa ca o puteti citi ca sa va faceti o idee. Atat a repetat ca trebuie sa scrii dupa ce ai fost la un eveniment incat iata ce se intampla chiar acum. Nu ca nu as fi stiut, ca si eu eram cam amarata ca e atat de slab feedback-ul dupa girls night out. Budhha merci ca m-ai ajutat sa sparg gheata.

Dupa parerea sa punctul forte al unui blogger este socializarea. Well, eu as mai aminti cateva – ideile, cunostintele, creativitatea, energia. Eu inca mai cred ca si ursul morocanos poate avea succes. Desi nu imi vine un exemplu clar acum in minte. Insa altfel ajungem sa avem vedete de carton ca la tv, ceea ce nu cred ca vrem.

Despre zoso nu prea am ce sa spun. Nu a avut o prezentare. Raspunsurile erau date jumatate la misto, jumatate vedetism. Acum am citit la el pe blog ca intalnirea i s-a parut un esec. Ma cam depaseste aceasta atitudine. Banuiesc ca isi pastreaza personalitatea umana pentru intalnirile face to face. Dar nici nu am stat pana la sfarsit, asa ca poate ulterior lucrurile au evoluat altfel.

Prezentarea lui costin nu am vazut-o, dar inteleg ca militeaza pentru bloguri de nisa. Ceea ce face sens. Ma uimeste ca se uimeste ca nu exista bloguri de nisa. Pai nu exista pentru ca nu exista nici oameni capabili sa le scrie momentan. Cei care ar avea cunostintele castiga mai multi bani din alta parte. Probabil ca au si recunoasterea de care au nevoie in mediul lor. Internetul inca nu le aduce o plusvaloare. Iar in plus, proabil ca ar face toate greselile enumerate de ante-vorbitori. Si din aceasta cauza nu ar auzi nimeni de ei. Dar poate face Costin cu re:seminar ceva lobby in aceasta directie ca sa citim si noi continut mai de calitate.

Deci una peste alta mie mi-a placut. Si am ramas cu cateva idei practice. Mi-ar fi placut sa fie mai multe exemple concrete. Dar asta poate alta data.

Responsabilitate

Exista o vorba cu aruncarea matei de la unul la altul. Pisicul fiind acel animal care se pricepe atat de bine sa e faca sa te simti vinovat. Aproape nimeni nu rezista tonalitatii vocii lui cand plange. Iar ochii care se uita lacramosi la tine ar putea sa te faca sa cumperi si un iaht. Daca matei i-ar placea in vreun fel sa pluteasca pe apa.

Si cum aruncam pisicul in gradina altuia sa se mai ocupe si el de potentialele distrugeri/probleme pe care le poate cauza, asa aruncam si responsabilitatea.

Eu o arunc in gradina oricui citeste ce scriu. Ca de asta sunt ele fiinte capabile sa puna cap la cap niste mici semne si sa extraga de aici sensuri. Ca sa duca procesul si mai departe. Si sa judece cu propriile celule cenusii ceea ce este de judecat.

Iar ca sa nu fie dubii, folosesc cu drag si spor persoana I. Ceea ce inseamna ca la oricare alta persoana lucrurile pot sta altfel. Dupa cum alege. Si asa mata aruncata in gradina vecinului are si certificat, in care este trecuta denumirea, ca sa nu se incurce nimeni. Am responsabilitatea primei persoane, adica a mea. Si cu asta am terminat.

Asta daca nu ma apuca cine stie ce boala. Si mi se pare ca trebuie sa spun altora cum stau lucrurile. Dar si atunci totul e destul de clar, adoptand acel ton oficial: taceti voi, ca va spun eu. Pe care il au toate ziarele. Ca doar de asta dai bani pe ele. Ca sa iti spuna ce si cum. Si cu timpul astfel castigat tu sa te duci la Vama sa mananci o salata de rosii cu branza la Dinamo. Si daca cumva, printr-o intamplare nefericita, v-a stat salata in gat, inteleg sa incercati sa aruncati pisica la mine. Dar pana atunci nu.

Asa ca pana una alta, responsabilitatea este exact cat mi-o asum. Si pana unde va promit lucruri. In urma carora se intampla sa obtin niste beneficii. Nici mai mult, nici mai putin.

M-am trezit si eu dand o replica lamaiei dupa o mie de ani. Sunt ingrozitor de responsabila.

Suntem niste toparlani

Pe vremea lui Proust o mare dovada de rafinament era sa nu spui ce gandesti, ca sa nu ii deranjezi pe ceilalti cu judecatile tale. Drept pentru care se adunau in mici cercuri exclusiviste ca sa isi impartaseasca parerile. Cat se poate de similare. Despre cum au mai inflorit copacii. Si cum a cazut o pietricica de pe casa din strada X. Si cum a fugit Adele cu gradinarul in loc sa faca doar prostii cu el, ca orice doamna educata.

Ei, si pe vremea aceea sa afli astfel de pareri era un mare semn de incredere. Pentru ca altfel lumea tacea chitic si dadea din cap cu bunavointa cand vroia sa comunice ceva. Fluturand un pic batista ca sa indeparteze mirosul de toparlan. Astfel de pareri se treceau cu grija din generatie in generatie. Pentru a ajuta la separarea claselor mai elevate de celelalte. Si datorita lor imediat puteai sa identifici cand cineva facea parte din clasa toparlanilor. Cam cum putem noi acum sa spunem ca cineva este taran, daca il vedem cu pantaloni scurti si ciorapi flausati trei sferturi.

Si statea saracul Proust si tot analiza fluturari de batiste. Ca sa prinda gandul nespus. Si sa intre si el intr-un cerc mai de doamne ajuta. Le urmarea pe strada, le ghicea din miscari de decoltee la opera, facea romane din anunturi searbede de ziare mondene. Isi lua barbuta in mana si se intreba domol cam cat de homosexual sa fie ca sa mai urce si el un pic pe scara sociala. Munca grea si de mare finete, nu-i vorba.

Asa ca am tot dreptul sa ma intreb cum mai putem noi acum sa ne dam mai rafinati decat altii. Pentru ca uite, acum avem bloguri. Fiecare cate unul. Ba, cei mai harnici au si cate doua trei. Ca sa il compenseze pe vecinul de la doi care nu are net pe scaunul din fata cladirii pe care o pazeste. Si drept urmare nu poate avea si el blog, cum au toti muritorii.

Si aceste bloguri sunt pline de pareri. Si dezvaluiri. Si judecati despre faptele altora. Tipate cat mai tare, sa se inlature orice urma de mister. Si ne masuram potenta in numarul de comentarii. In care de fapt altii isi dau cu parea despre parerea noastra.

La asa ceva mai de mult ar fi lesinat orice batista cu initialele brodate. Drept pentru care nu imi mai ramane decat sa cred ca suntem cu totii niste toparlani. Eu mai putin, ca nu ma comenteaza nimeni :P.

Scary

Sunt atatea moduri de a scrie prost incat pana si faptul de a scrie decent devine ceva aproape imposibil.

Cu aceasta impresie amara am ramas in week-end dupa ce am citit cam aproximativ 200 de bloguri. Desigur, din blogosfera feminina. Ca sa mai updatez lista celor care au gasit ca demersul nostru pe hotcity este util.

In continuare sunt uimita cat de bine suna numele blogurilor de fete. Cat de multe pot sa promita prin doua-trei cuvinte. Cum ai impresia ca daca le vei tasta numele vei descoperi un univers care se formeaza din linii pe care tu nu le-ai fi vazut niciodata. Iar acum ai un spray care iti lumineaza unghiuri si culori invizibile cu ochiul liber.

Numai ca… doamne cat de plate pot sa fie unele, ca si cum si-ar fi consumat intreaga personalitate numai in nume si apoi au ramas cu… un mare gol.

Stiti cat de repede iti dai seama ca nu vei mai calca a doua oara pe un blog? Ajung cateva priviri peste vreo 3 texte in care gandul nu se poate agata in nimic. Si parcurgi pana la sfarsit si iti dai seama ca nici macar nu iti mai amintesti despre ce anume este vorba.

Dar si mai grav, repetitia temei sau a unghiului de abordare de la un blog la altul. Nu credeam ca putem fi atat de robotizati. Da, chiar si atunci cand ne credem mai revolutionari si suntem mai incantati pentru ca atacam mai cu spor valorile traditionale. Iar asta face lucrurile si mai incredibil de triste.

Sa va mai spun ca persoanele respective nici macar nu sesizau ce greseli de abordare faceau? Probabil ca isi reciteau textele ulterior si se incantau de imaginea vazuta, asa cum capeti un sentiment de confort cand te uiti intamplator intr-o oglinda.

Decat asta mi-as fi dorit orice altceva – incercari esuate, texte care nu duc nicaieri, descrierea celor mai banale lucruri posibile. Orice altceva decat aceasta scarpinare instinctiva prin alfabet.

Nu imi doresc decat sa simtiti spaima atunci cand aveti foaia alba in fata si scrieti primele cuvinte. Sa nu le puteti tasta. Sa va macine cateva zile inainte de a indrazni sa luati pixul sau laptopul. Sa aruncati cu ele in pereti. Si apoi sa mergeti sa plangeti in baie. Sa intrebati 10 persoane cum au reactionat cand v-au parcurs, sa visati noaptea urat, sa cititi manuale despre cum se scrie. Si sa le declarati niste idiotenii. Si apoi sa mai incercati inca o data.

Scrisul e munca, nu scarpinat, asa ca la treaba cu voi!

Ta dam…! sunt blogerita

fita, mita…

Trebuie sa fiu din moment ce am votat la roblogfest de mi s-au inrosit degetele. Si am si tricou cu numele blogului whaaaaa…..

Deci clar, nu mai exista dubii. Sunt si eu blogger acum.

Si in seara asta party all time long :). Cei 3 cititori care nu ma cunosc si ajung pe acolo se pot zgai la mine pe piept sa ma identifice. Si ii las sa scrie ce vor si unde vor ei pe tricou. Contra un white russian.

See you there

UPDATE: cum a fost va povesteste sabina pe hotcity, eu fiind lovita din motive care nu se pot face mai publice decat sunt.