Pozitiv cu orice pret

Cea mai mare parte a oamenilor nici nu se prind ca fac o balansare gratioasa intre penibil si plictisitor. Atat de bine le iese miscarea incat ea nici macar nu se vede. Dupa cum se stie, ochiul si mintea sunt atrase de strident.

Adesea plictisitorul este sinonim cu bunul simt. Adica are rol de corectie, te tine in loc tocmai cand esti pe cale sa spui/sa faci o mare gogomanie. Care insa ar fi atras tot felul de adepti sau din contra si astfel, conform unui sistem interesant de gandire pe care l-am capatat mai recent, ar fi incetat sa mai fie o prostie fara sens. Pentru ca este bagata in seama. Iar tot ce a fost bagat in seama inseamna ca a meritat sa fie spus.

Cam asa stau lucrurile si cu sintagma – fii pozitiv cu orice pret. Sintagma pe care americanii o arunca in noi cu mare placere. O data pentru ca duce la rezultate ceva mai palpabile decat indoieste-te de toate. Si inca o data pentru ca s-au prins ca este extrem de usor de vandut, ea sunand suspect de strident in urechile oricarui european care se trage din filosoful din butoi. Pentru care pozitivi sunt numai cei saraci cu duhul si incapabili sa vada ‘complexitatea’ problemei pe care pana si Pristanda cu doua la primarie, doua la prefectura o sesiza.

Gandirea pozitiva nu a fost un circ de la inceput. Ba chiar incerca sa aduca ceva bun simt in discutiile devenite deja manierism gaunos. Cu bunul simt insa nu faci nimic. Sau mai exact bani. Motiv pentru care si el s-a scuturat cum a putut de orice nuantare si a ajuns – nu cumva sa te prinda dracu ca te gandesti la ceva negativ! Ca vine spre tine. Asa cum vine si necuratul daca ai nesimtirea sa il invoci.

Si in jurul acestei spaime din Evul Mediu a adunat tot felul de lucruri de bun simt – nu alerga dupa doi iepuri deodata, vizualizeaza ce iti doresti, curajul te ajuta sa invingi si le-a dus pana la extrem. Cat cei care le asculta sa aiba impresia ca aud ceva deosebit de nou. Si sa plateasca mai cu spor toata spoiala sperand ca revelatia le va schimba in mod deosebit viata. Adica revelatia ca trebuie sa se mai abtina sa gandeasca liber, sau sa faca asocieri asa, dupa cum ii duce creierul. Ca cine stie in ce saracie lucie ii lasa asta. Mai bine sa gandeasca numai floricele si sa fuga de orice greutate ca de dracu, ca vor fi sigur oameni mai impliniti si bogati.

V-am spus ca americanii sunt o natie speciala?

Traim intr-o tara normala

… doar ca din cand in cand cadem in patima exodului catre beculete. Cum exista un prilej, cum atarnam ceva colorat, sclipicios si mare. Sa se vada. Iar la o asa frumusete vin toti capii de familie in daciile vechi de 10 ani, impreuna cu bunicii si progeniturile sa se minuneze.

Cu cat este primarul mai gospodar, cu atat sunt mai reusite aranjamentele si populatia venita sa le admire mai numeroasa. Adevar incontestabil pentru responsabilul cu parcul Iore, care acum arata ca un deseu de beculete pe care nimeni altcineva din aceasta lume nu le-a vrut. Sunt puse pe jos sub forma de reni din staniol care se aprind, in copaci sunt atarnati mosi craciuni striviti de o scara de beculete. De fapt nu exista chestie verticala, fie stalp, creanga sau mot de cabanuta care sa nu aiba macar o stea.

Iar in centru troneaza mare fantana fantanilor, cea multicolorata in verde praz si mov si rosu si portocaliu. In jurul ei se strange toata suflarea care incape. Mai stau si pe margini, printre rasadurile noroioase. Poporul casca gura la ea strans unul in altul, bucuros ca natura este atat de ingrijita incat nici nu se mai vede. Toata lumea vinde pufuleti si guma, baloane si seminte. Pare sa fie un miting, nici loc sa arunci un ac, daramite sa plimbi un caine.

Se vede treaba ca primarul s-a preocupat. Cel putin de aceasta parte a parcului. Pentru ca cealalta a fost lasata la indemana naturii. Mai exact a cainilor ce se aud din tufisurile intunecoase. Mi s-a explicat ca acolo, in Salajan, stau muncitori. Adica acele persoane nerafinate care nu stiu sa aprecieze un beculet bine plasat si o iarba cosita. Dar o data pe an este 1 decembrie, asa ca vin si ei sa isi incante sufletul la fantana fantanilor, cu toata familia, si bunicul si prichindelul si vecinul de la 2…

Asa se intampla cand primarele este gospodar.

O cireada de oamenii simpli

Poate ati crede ca oamenii simpli sunt antonimul oamenilor complicati. Adica cei care au o mana arsa si una intreaga, un ochi verde si altul albastru, sunt bancheri insa preocupati de latina, nu au terminat 8 clase dar se lauda cu o cultura enciclopedica etc.

Oamenii simpli sunt insa toti cei care nu au microfonul la un moment dat. Ceea ce inseamna ca fac parte dintr-o cireada de fiinte lipsita de mari capacitati intelectuale sau cunostinte. Motiv pentru care stau pe scaune si asculta cu gura cascata, nereusind sa discearna decat 12% din bogatia mesajului trimis de omul cu microfonul.

Acesta se uita in ochii lor umbriti de prostie genetica si isi ajusteaza discursul simplificandu-l pana la a incorpora numai o urma de idee ‘voi, oamenii simpli, nu aveti acces / nu stiti / sunteti fraieriti / aveti asteptari gresite / ar trebui sa multumiti’. Adica indemnuri, nu dezbateri. Acelea fiind mult prea complicate pentru niste creiere simple.

De la vorbit la microfon nimeni nu se da inlaturi. Asa ca suntem pe rand oameni simpli fata de scriitorul care lanseaza o carte, fata de cineva care expune cum a creat un #tag pe care l-au folosit 20 de oameni, fata de compania de cablu sau blonda platuroasa ce si-a filmat iubitul in timp ce se scarpina la . Suntem oameni simpli pentru autoritati si vedete, pentru vorbitori de ocazie si reprezentanti de companii, pentru bodiguarzii metrorex sau creativi din publicitate.

Formam pentru ei o cireada amorfa cu o directie impusa din afara. De catre ei, oamenii cu microfoane. Nu stim sa vorbim, doar facem muuu cand ne doare. Nu ai ce sa ne ceri. Si nici ce sa ne reprosezi. Totul e sa nu iesim din rand, ca sa creem probleme aiurea.

Nici nu e de mirare ca asta este nivelul discursului de la noi, daca toti cei care vorbesc nu vad in jur decat oameni simpli. Nicidecum egali sau parteneri. Daca ma mai numeste cineva om simplu de ziua de azi cred ca imi strang suratele bovine si ii bag microfonul pe gat.

Povestile de viata

Cine a invatat vreodata ceva din povestile de viata? Ma refer la cele cu P, scris in acest fel. Pentru ca din povestile personale, mai micute, nu avem ce face, din moment ce traim cu ele invatam ceva. Si chiar daca nu vrem sa invatam nimic, pentru ca ne enerveaza procesul de gandire, ceva tot se schimba in modul in care vedem lumea. Daca lumea este altfel pentru noi in urma unei povesti. Si asta este suficient. Si nu ne trebuie nimic mai mult.

Exista insa jurnalisti care inca mai cred in Povestile de viata. Povesti care ar trebui sa se comporte asemeni tragediilor antice – sa duca un dialog revelator cu cetatea despre credintele dupa care aceasta functioneaza. Sa pleci de la o asemenea intalnire cu impresia ca gata, ai reusit sa pipai sforile de care trage papusarul. Iar daca scriitura este chiar buna ai putea vedea si papucii papusarului. Pentru ca, nu-i asa, cand realitatea este atat de deosebita la ce mai este buna fictiunea?

Dar cum nu orice magar este cal nici orice nenorocire nu este tragedie. Nu are in ea un sambure de revelatie care sa te poarte mai departe si sa iti transmita ceva important pentru viata ta. Adica sa mearga dincolo de faptele strict enuntate. Si uite asa, desi stirile de la ora 5 sunt pline de nenorociri, ele nu spun nimic despre societatea noastra. Nu ai substrat universal la un nene care da cu toporul in cap la o tanti. Si nici daca faci reportaje mai ample despre o pustoaica facuta posta de 12 taranusi nu este ca si cum prin asta lumea in care traiesti ar deveni mai vizibila. Povestile de viata gadila suprafata asemeni telenovelelor, nu va mai autoamagiti ca ati crea continut care ar avea vreo valoare.

Dar sa lasam comparatiile cu tragediile. As putea pleca in schimb de la parerea ca restul oamenilor, cei doritori de Povesti de viata, toti ceilalti, mai putin eu, sunt firi sensibile. Ba chiar miloase. Si ca pe ei nu ii intereseaza ideile. Ci numai sa isi scurga umezeala din inima pe lucruri sordide. Si atunci aceste povesti au scopuri mai umile, scopuri curative. Scopul de a te simti mai bun si mai curat decat altii, care uite cum iau toporul cand tu te abtii. Povesti prin care te simti tare milos fara sa faci nimic efectiv. Deci un scop nobil.

Cred ca toti producatorii de content ar trebui sa isi consume in continuare resursele sa stranga astfel de povesti, mai mult sau mai putin sordide. Sunt sigura ca asta ii va scapa de la viitorul faliment. Yep, exact aici sta valoarea.

Cand politetea e optionala

Intru in cladire, la noi la job. Din obisnuinta, salut portarul cu nasul bagat in ziar si asezat intr-un colt de hol in momentul in care trec pe langa el. Nicio miscare din partea sa, desi i-ar fi luat numai doua secunde sa dea din cap. Nu zic neaparat sa isi dreaga vocea sa imi raspunda, ca e racit.

Pe strada, in fata la Gregory’s de unde imi cumpar sandvisuri, vanzatoarea sta si fumeaza. Ea ma cunoaste bine, atat de bine incat nici macar nu ma mai chinui sa ii insir toate ingredientele pe care le vreau. Imi zambeste si ma intreaba: La fel?. La fel ii raspund eu incantata. Acum, pentru ca ma cunoaste atat de intim, gasesc ca este cu cale sa o salut, chiar daca o vad pe strada. Ea se uita la mine cu o privire impietrita si nu raspunde nimic.

De inteles inteleg ca nu era niciunul obligat sa o faca. Dar atitudinea ma depaseste.

Portarul nu era o demoazele fardata si pe tocuri pusa sa dea bine la intrare pentru vizitatorii mai largi la buzunar. Are de pazit vreo 3 etaje, de dat mancare la cainii care fugaresc trecatorii de pe strada si de mutat scaunul dintr-un colt al holului in altul. Este ales din marea masa a celor care se apropie de pensionare, sictiriti ca dupa o viata de munca nu au reusit sa isi cumpere un petec de pamant la tara sa se retraga sa creasca gaini.

Iar fata de la Gregory’s nu era in niciun fel obligata sa fie politicoasa in afara magazinului. Cine stie cate saluturi trebuia sa zica pe zi. Plicticoasa munca. Oameni si iar oameni. Si pe toti trebuie sa ii hraneasca invartind numai 10 ingrediente. Probabil viseaza la un loc de contabila unde nu mai are de dat buna ziua nimanui.

Frumoasa atitudine, daca politetea este optionala atunci mai bine se abtin. Fac pariu ca acesti oameni isi fac singuri viata un iad, inecati de regrete si incapabili sa gaseasca ceva pozitiv. Si, culmea, tocmai acest lucru ii va tine pentru totdeauna in pozitia in care sunt. Fara ca macar sa inteleaga ca o schimbare de atitudine ar fi putut insemna o iesire din situatia pe care ei o vad ingrozitor de nedreapta.

Lamaie m-a ghicit

Stiu ca si celalalt post a fost un test. Dar sunt fun. Statea lamaie ieri la birou intr-o stare de nemultumire. Cand i-a venit IDEEA – voiu scrie un test si ma voiu pogori asupra voastra cu adevarul.
Si s-a facut lumina:

Esti un taran urban?

Urban fara cauza

Nici ca ai fost in viata ta la tara, iar orice urma de taranism pe care ar fi putut-o avea familia ta s-a sters pana la tine. Din pacate odata cu defectele s-au dus si calitatile taranului, asa incat n-ai habar de ordine, nici in casa nici in viata ta. De bun simt nici nu poate fi vorba, esti prea ubercool ca sa mai stii macar cuvantul. Chiar si „common sense” din engleza e „mainstream”. Cuvant pe care il folosesti cu precadere. Iti recomandam o vacanta la cort, in tundra.

Testeaza si tu

Suntem prea saraci

Probabil voi credeti ca educatia este de vina pentru ceea ce se intampla in jur. Pentru lipsa de bun simt care isi ranjeste gingiile la noi din orice parte.

Si ne baga in rahat de caine cand mergem pe strada. Si in ‘ce te-as …. de te-as prinde’ cand traversam un sant ce nu se va mai termina niciodata. Sau ne obliga sa privim vajnici masculi cum fac pipi la colt de strada.

E posibil sa mai credeti si ca este prostia. O prostie atat de mare incat iti indoaie mintea. Si te lasa prada primelor reactii. Care sunt un pic nefericite.

Sau agresivitatea pe care a supt-o romanul de cand traia in paduri. Asta ar putea sa mature orice in cale. Nu ne putem concentra. Ne intuneca mintile. Si transforma totul intr-un mare dusman.

Eu in continuare cred ca nu ne-am nascut cu vreuna din aceste ‘calitati’. Ci doar suntem prea saraci. Si asta ne tine in stadiul de a fi primari. Primari in intelegerea lumii. Si unii fata de altii. Primari in acceptarea noutatii. Si in ura. Si in placere.

Suntem prea saraci sa stim cum sa spunem buna ziua fara sa ragaim. Si cum sa ne certam fara sa ragusim. Mult prea saraci sa radem in sinea noastra. Sau sa ne jucam numai din priviri. Prea saraci ca sa avem rabdare. Si sa invatam ceva.

Prea saraci, pana la urma, ca sa putem avea bun simt.

Inchiriez balconul meu doritoarelor

Inchiriez balconul meu doritoarelor de privelisti sexuale. Si celor care vor sa se intoarca la natura. Pentru ca in spatele blocului meu vin carduri si carduri de barbati. Tineri si imbracati in rosu. Cu burtile supte peste muschii bine dezvoltati. Cu venele gatului iesite in evidenta de atata strigat. Cu berea in mana. Gata de distractie.

Barbati siguri pe ei, care isi cunosc locul in lume. Si sunt multumiti de el. Barbati pe care daca ii tii la tine in sufragerie nu iti vor face niciodata vreo surpriza. Vei stii mereu ce propozitie vor spune. Unde se vor scarpina. Si ce trebuie sa spui/faci ca sa nu te incomodeze. Barbati dintr-o bucata, ce mai. Iar acea bucata nu este tocmai cerebrala.

Ei bine, toti acestia, adunati de prin toate cotloanele Bucurestiului, vin in spatele blocului meu. Stau rezemati pe gard si isi spun in tonalitate de bas lucruri despre masini. Si echipa favorita. Si fete pe care le scot in oras. Sa le arate la populatie. Uneori isi mai dau o palma peste spate. Prieteneste. Vezi atunci muschii cum tresar sub tricourile dungate in alb si rosu. Si le simti rasul gros cum iti patrunde direct in stomac.

La inceput sunt calmi. Beau o bere. Fumeaza niste tutun. Mai scuipa o data in laturi, smechereste. Isi arata ultimele figuri de box invatate. Casual. Apoi numai ce ii vezi ca se intorc cu fata spre gard, ceea ce inseamna implicit cu fata spre balconul pe care stau eu fumand o tigara, si se descheie la slit. Iar apoi da, ce credeti, nu ma lasa asa sa mor de curiozitate. Si imi permit sa vad obiectul. Uneori chiar de mai multe ori. Depinde cat de mult fumez.

Cum se intuneca, lucrurile incep sa se precipite. Vin, se intorc cu fata catre gard. Se deschid la slit si sssssssssss. Apoi pleaca in fuga. Ca sa lase loc si altora. Si tot asa, pana noaptea tarziu. Sincera sa fiu acum nu mai pot privi niciun barbat de la balcon fara sa ma astept sa ii vad obiectul. De cateva ori m-am inselat, avand astfel de asteptari de la niste bieti vecini care incercau si ei sa intre in scara. Dar la urmatorii imi scoteam parleala.

Asa ca m-am hotarat: imi inchiriez balconul tuturor doritoarelor de expozitie de obiecte. Inchiriez mai ales cand este un meci pe stadionul Dinamo. Atunci garantat se vor dezvalui privirii noastre cateva zeci. Va fi party numai pentru fete. Va puteti aduce si matele daca le aveti in dotare. Daca nu, se accepta oua, rosii. Si cartofi. Dar numai daca sunt stricati.

De ce nu mai avem incredere in bun simt?

Mie mi se pare ca pe vremuri (nu fiti rai si nu ma puneti sa definesc termenul, candva, in epoca de aur 🙂 ) oamenii foloseau bunul simt ca principal instrument de orientare in lume.

Da, stiu ca ardeau vrajitoare si mureau cu miile de ciuma in timp ce faceau matanii ca sa fie izbaviti  de povara, dar cel putin nu erau ingropati in hartoage care sa le spuna cum trebuie facute lucrurile. Si pana la urma femeile alea trebuiau cumva pedepsite ca sa mai calmezi populatia. Iar cand te bantuie ciuma timpul trece mai repede daca numeri cate rugaciuni spui. Asa ca ambele actiuni trebuie sa fi fost la vremea respectiva o chestie facuta cu cap si responsabilitate.

Un pret mic de platit pentru a avea o societate functionala.

Acum nu mai avem asa mari probleme cu instinctele primare, dar am luat-o mult prea mult in directia cealalta – nu mai avem incredere in nimic din ceea ce ne vine in mod natural sa facem.

Privim cu neincredere si superior pe oricine nu are un sistem in spate – o scoala de gandire aprobata de cel putin 50 de ani si vreo cateva carti best seller citate cu evlavie de cate ori vrem sa aratam ca ‘ne pricepem’. Iar lucrurile nu se opresc aici, pentru ca de abia acum incepe intreaga nebunie. Dupa ce avem ideea vin normele care ne invata cum sa o aplicam. Si se mai scot vreo 10 mii de tomuri. Unele mai cu schepsis si mai secrete decat altele. Ceea ce iti permite sa ai un aer de initiat. Si sa nu faci nimic daca nu bifezi in cartea actiunilor acceptate.

Si asa, cu simtul nostru natural, care pune la bataie ceva experienta practica imbinata cu intuitie pentru a intelege realitatea, se sterge pe jos de catre oricine. Si nu oricum, ci cu mult dispret pentru un mod atat de ‘barbar’ de a lucra. Nici nu mai conteaza cat de inteligent este ceea ce spui / faci daca nu respecti norma care spune ca trebuie sa faci pasul 1, 2 si 3.

Am invatat de la atatea norme sa nu ne mai folosim deloc capul. Dar in schimb ascultam ca sfintenie ceea ce ne spun ceilalti despre cum ar fi lumea. De parca in loc de creier am avea un robot care inregistreaza fraze. Si apoi se apuca de facut gesturi mecanice. Si apoi pune in tabele situatii. Si trage trei concluzii anemice concepute anume ca sa arate exact ceea ce ne-au spus altii ca ar trebui sa arate.

Iar in final mergem pe la conferinte si dam comunicate de presa ca sa ne mandrim cu faptul ca lumea nu are nimic care sa ne mai mire.  Si cascam de ni se rup falcile de cat de fumate sunt toate lucrurile. Dar respingem tot ceea ce nu este ‘stiintific’.

Probabil pentru ca ni se pare ca pentru bun simt nu ar trebui sa fim platiti. Sau poate ca ne e frica sa nu fim arsi ca vrajitori/vrajitoare pe vreme de ciuma.

How low can you get?

Nici nu stiu ce imi displace mai mult la acest proiect: myexgirlfriend.ro

– ca este o idee copiata din afara…

– ca sunt poze false, furate probabil de pe hi5

– ca te indeamna sa arati tuturor ceea ce ea ti-a aratat tie (noroc ca punctul 2 este inca adevarat)

– ca pe langa promiscuitate indeamna la nesimtire: „daca nu ti-ai futut fosta prietena cum trebuie acum ai ocazia”

Ca este facut prea ingrijit ca sa fie o joaca de persoana frustrata. Deci cineva care nu este tocmai idiot crede ca va scoate bani din asta. Posibil sa se intample, doar e suficienta pornografie la mijloc. Probabil vor fi si cativa pustani care se vor simti bine sa nu spuna numai in curtea scolii ca ea este o gaura de gard.

Pe de alta parte ceva pozitiv iese si de aici. Daca ma mai bate cineva la cap cu traficul il trimit direct sa conceapa astfel de proiecte. Investitie minima, succes garantat!