Cat de tare (nu) ma iubesc

Am auzit si eu, ca voi toti, ca este tare bine sa te iubesti. Iar din aceasta iubire in viata ta vor curge numai lapte si miere. Pentru ca daca tu te iubesti si ceilalti o vor face mai cu spor. Si daca cumva vor gresi si nu vor cadea in admiratie, atunci nu-I bai, inseamna ca mare lucru nu este de capul lor si nimic nu este pierdut.

Iar aceasta iubire nu trebuie sa fie oricum ca sa functioneze. Ci trebuie sa fii tu mai presus de orice si oricine. Nu neaparat sa le dai in cap. Decat daca altfel nu este chip. Dar cu asta nu trebuie sa iti framanti mintea, ca te va invata legea selectiei naturale atunci cand va fi cazul. Trebuie insa sa depui ceva munca pentru a mari iubirea de sine in urmatoarele sectoare:

Ceea ce imi place sau ma reprezinta pe mine este fantastic. The best of the best. Si le crème de la  crème. Lucru pozitiv, fiindca altfel am cadea in pacatul invidiei si am face riduri de mahnire. Asa, prea putin o sa ne dorim ce au altii si o sa ne multumim sa ne mai aruncam un ochi admirativ si pupacios in fiecare vitrina de magazin care o sa ne iasa in cale. Atitudine care iese foarte multor oameni. Intreaba pe cine vrei tu mai sanatos la minte si o sa iti spuna ca este pe cea mai de dorit pozitie.  Iar daca din cand in cand mai crede contrariul se duce la psiholog ca sa il lecuiasca.

Merit mult. Mult. Si mai mult. Pentru ca exist. Daca ceea ce am eu este fantastic e cumva de la sine inteles ca ceilalti pot avea o particica din mine, fie ea atentie sau vreun talent anume, doar daca dau mult din ei. Foarte mult. Cu talentul de a vedea lucrurile asa nu se nasc foarte multi. Dar se perfectioneaza pe parcursul vietii. Iar daca nu se descurca singuri incep sa umble si in gasti, astfel incat sa obtina aceastea ceea ce nu poate individul. Asta daca aveati nevoie de o explicatie pentru breslele de mestesugari din Evul Mediu.

Din pacate atata iubire e adesea o dovada de o oarecare ingustime a intelegerii posibilitatilor. Care sunt multiple. Si nici nu este necesar neaparat sa se excluda reciproc, doar noi o facem pentru ca ne plac topurile. Si nu concepem sa fie doi pe primul loc. Asa ca daca eu sunt crestin, este musai ca tu, hindusule, esti inferior. Ca altfel vai si amar, nu m-as mai putea iubi atat de tare.

Si din aceasta cauza adesea oamenii care se iubesc la nemurire, la fel de mult ma si plictisesc. Desi un lucru pozitiv tot exista – sunt mai curati si frumos parfumati decat cei care au o parere execrabila despre ei. Iar in plus sunt veseli si se gudura pe langa tine in scopul de a obtine o oarecare confirmare a motivului pentru care se iubesc de mor. Ca sa nu mai zic ca in general cele mai bune decizii le iei atunci cand iti urmaresti propriile interese si nu cine stie ce ideal abstract.

Asa ca sa ne iubim de nu mai putem. Dar cu moderatie. Tu cum stai cu iubirea de sine? Participa la leapsa lansata de hotcity.

Dau mai departe fostelor noastre colege de la internship, DayDreamer, iYli si Ada.

Sa sarbatorim femeile

Ieri, 1 martie, zici ca a dat un fel de boala in toate redactiile de mari ziare online si offline. Noroc ca nu am deschis si TV-ul, ca altfel probabil ma culcam cu o durere imbatabila de cap.

Inca de acum cateva zile ceasul desteptator a sunat in redactii tipand ‘Doamne, doamne vai si amar. O sa fie primavara, prima zi anul acesta. E musai sa vorbim astazi despre femei, ca naiba stie de ce se asociaza. Si de azi pana pe opt nu avem scapare. Trebuie sa pomenim ceva de ele pentru ca altfel toata lumea zice ca suntem niste porci misogini. Dar ce dracu stiri sa scoti dintr-o muiere?’

‘Sefu’ stiu eu o statistica cu cate dintre ele primesc cate o scatoalca acasa. Adica una din aia de raportat la politie. Ca in rest daca nu raman slute sunt tute si nu sufla un cuvant, le iau ca vitele. Ar iesi de un headline din asta.’

‘Ba mie mi se pare momentul propice sa lansam un site pentru ele. Si numai pentru ele. Dar nu cu rujuri si alte balarii care plac femeilor. Sa fie un site serios si inteligent, ca alea de se fac special pentru barbati. Nu o sa ne coste mult, ca fetele iubesc sa vorbeasca de-a-mboulea’.

‘Stiu si eu niste statistici. Cica sunt discriminate, platite mai putin. Iar in plus nu pot avea nici viata personala daca vor sa fie in functii de conducere. Sa scriem despre asta sefu, sa le facem un cadou frumos de ziua lor.’

Redactorii sefi au ascultat si apoi s-au declarat multumiti. ‘Da ba, asa se procedeaza daca trebuie sa scriem ceva bine despre femei, futu-i mama ei de primavara!’

PS. Nu sunt singura care a observat ca este ceva in neregula. In scurt timp, saptamana viitoare, monitoring media va veni cu date concrete cu privire la modul in care sunt vazute femeile in minunata noastra massmedia.

Atat am primit atat prestez

Probabil ca daca ti-a ramas ceva idealism te intrebi si tu cum este posibil ca persoane bine cunoscute si platite de 7 ori mai mult decat altele sa ajunga sa faca niste produse de care si tu te-ai jena. Si asta fara a te pretinde a fi un super specialist. Asa cum este cazul lor.

Am intalnit destul de multe astfel de persoane incat sa consider ca este vorba de un comportament generalizat. De la asa zisi consilieri pana la scribi mai de soi, ti se va intampla sa ti se inmaneze un articol sau o solutie dezastruoasa, dar cu pretentia ca ai primit exact ceea ce meriti.

Grija lor nu este sa faca cel mai bun lucru de care sunt capabili. Ci cum sa castige cat mai mult cu cat mai putin efort. Sau mai exact cu efortul pe care ei il considera corect. Am vazut jurnalisti vechi si adulati cum trimit comunicate de presa pe post de articol fara ca macar sa li se inroseasca un pic obrazul de jena.

Iar asta se intampla pentru ca sunt foarte solicitati. Au facut la un moment dat ceva bine si li s-a dus buhul. Cand cineva isi doreste un serviciu de un anumit tip se gandeste automat la ei. Fiind cei mai vizibili si la indemana. Si vai, ce dragut din partea lor, desi sunt niste persoane asa de ocupate si faimoase nu te-au refuzat. Poti multumit sa consideri treaba ca si facuta.

Sau mai exact nu. Daca nu negociezi la sange ce anume vor face te poti trezi cu una din cele mai mari tepe. Ei au acceptat, au cerut un pret, dar timpul ia-l de unde nu-i. Fiindca asa cum te-au acceptat pe tine ii accepta si pe toti ceilalti. Asa ca isi calculeaza ceea ce inteleg ei prin pretul corect, iti dau 5 minute pentru ceea ce in mod normal le-ar lua 2 ore. Fiindca daca sunt unii care platesc inseamna ca atat merita.

Si uite asa o duc minunat dintr-o glorie veche pentru ca daca iei la bani marunti ce fac acum vei descoperi numai banalitati, in cel mai bun caz. Iar comportamentul este atat de intalnit incat aproape nu iti mai vine sa apelezi la niciunul. Tu iti controlezi la sange ‘vedetele’ cu care se intampla sa lucrezi?

Exista, desi n-ar trebui povestit

Pe la 17 ani, cand inca nu pricepusem ca ceea ce ne indeamna sa avem relatii este o banala necesitate sexuala, stateam eu asa si ma uitam la mine.

Ce ti-ar mai lipsi tie mai Dana? Ca uite, peretii din casa sunt toti ai tai, sa faci ce vrei cu ei. Ai scris cam asa, de o culegere de exercitii de gramatica. Sa fii sanatoasa, ca se vopseste. Pisica ti-am luat, dar nu ai avut grija de ea si a fugit. De hranit nu ai ce te plange. Iti dam si bilete de autobuz sa te duci la scoala. Ca apoi sa ai de unde chiuli.

Dana de la 17 ani o ducea bine. Dar era cam plictisita. Si ce s-a gandit ea? Ia sa imi trag eu un prieten.

Dar nu vroia asa, orice prieten. Vroia unul special. Si cum, dupa cum v-am spus deja ca special nu avea legatura cu sexul, ceea ce ar fi facut alegerea un pic mai usoara, prietenul acesta trebuia sa stea chiar in blocul de vizavi. Mai inspre scarile din dreapta si suficient de sus ca ea, Dana, sa il vada noaptea cum se fataie prin casa. Si i-ar mai fi placut sa vorbeasca cu el prin biletele aruncate pe geam. Ok, si prin pietricele daca nu se poate altfel. Blocurile erau insa la o distanta cam mare :(. Dar isi inchipuia Dana ca va fi dragostea atat de mare incat vor inventa un sistem de comunicare prin lumini.

Eh, si a stat Dana si a visat la acest eden al relatiilor mult si bine. Pana ce soarta i-a scos in fata un baiat roscovan si pipernicit a carui locuinta indeplinea cerintele. Va dati seama, era mana destinului!

Baiatul roscovan era atat de plictisitor incat Dana se scurgea de ametita pe peretii mazgaliti din camera, pe bancile parcului de langa liceu, pe strada, cu lingura in mana asezata corespunzator la masa. Insa nu se lasa, pentru ca ea stia exact ce vroia. Ca sa il convinga pe baiatul roscovan sa se joace cu ea cu luminile Dana i-a demonstrat ca inca era foarte agila la cataratul in copaci, l-a luat cu ea la banchetul (doamne sfinte ce prostie) de sfarsit de liceu, ba chiar s-a gandit sa ii faca o lista de carti pe care ar trebui neaparat sa le citeasca, poate asa gasesc ceva de discutat.

Insa in niciun caz nu i-a spus ca ea vrea un banal joc de lumini. Intrucat nu trebuie sa ceri niciodata ce vrei, dupa cum scrie in codul feminin. Baiatul roscovan a suportat. Si iar a suportat sa nu priceapa ce i se cere. Doar ca Dana s-a hotarat la un moment dat ca nu ii mai trebuie asa relatie la distanta. Si a pus punct.

Relatiile tale la distanta cum au mers? Participa la leapsa hotcity si poti castiga o camera portabila logitech.

Suntem niste oameni rai carora nu le pasa

Spune Lamaie suparata fiindca traim intr-o societate in care fiecare pune binele propriu pe primul loc, iar fata de altceva nu avem decat barbarie sau in cel mai bun caz indiferenta. Fata de cainii vagabonzi care isi ranjesc coltii la noi si le raspundem cu amenintari in barba, fata de pustanii care nu au nimic in cap si exprima asta intr-o limba inexistenta, fata de politicienii care in timp ce fura imi arata obrazul ca nu ma implic in bunul mers al tarii, fata de sistemul sanitar criminal, fata de …. lista este, asa cum banuiti, infinita.

Moment in care devin cam iritata fiindca haosul este mult prea mare si daca ar fi sa ma implic personal in toate cauzele care merita, chiar si numai pentru a ma informa, nu mi-ar mai ajunge timpul sa fac nimic altceva.

Drept pentru care, parerea mea este ca lucrurile se pun gresit. Nu poti la modul realist sa te astepti ca toata lumea sa fie interesata de lucrurile pe care tu vrei sa le imbunatatesti. Eu as fi multumita daca fiecare persoana ar incerca sa imbunatateasca ceva macar intr-un singur domeniu. Adica altceva decat sa se uite si sa se lamenteze ca vai nu se poate. Si as fi mai mult decat fericita daca acesti oameni stresati de aceleasi lucruri ar gasi o modalitate de a lucra impreuna. Aceasta fiind singura sansa ca rezultatele sa fie cat de cat vizibile.

Numai ca la noi aceasta idee de activism este inexistenta. Suntem niste insulite plangacioase de care se trage in toate partile incat nu ne mai apucam de nimic. Nu ne plac locurile din jur si nici oamenii care ne inconjoara, dar nu facem nimic. Nici macar lucrul pentru care suntem platiti nu il facem prea bine, fiindca ne este cam lehamite.

Eu nu as merge atat de departe incat sa spun ca suntem niste oameni rai, sau mai exact inraiti de un sistem ticalosit, ca tot ne dam in vant dupa o limba de lemn. Mie mi se pare ca lucrurile se pot schimba daca ai rabdare si incepi tu primul sa faci ceva ca sa dai exemplu. Astfel de atitudini se pot propaga si din aproape in aproape, chit ca implica ceva mai mult timp. Nu trebuie neaparat sa vina de sus in jos.

Despre aceste lucruri si multe altele vom vorbi diseara la a 2-a intalnire Hotcity Live. Unde avem invitate persoane ce au depasit stadiul lamentarilor. Si vin sa ne explice si noua in ce mod schimbarile sunt posibile. Cum gasesti voluntarii, cum gasesti banii necesari. Si cum faci ca mesajul tau sa ajunga la cat mai multa lume. Este vorba despre Tara Duveanu care a initiat Soup Night, Dan Dumitrescu de la civika.ro, Adrian Ciubotaru cu lecturi urbane si Bogdan Theodor Olteanu de la Millenium Communications.

Este o intalnire informala si va asteptam pe toti cei interesati sa discute despre cum se produc schimbarile. Are loc la Verde Cafe incepand cu orele 19.

Tu ce anume ai vrea sa imbunatatesti?

Sunt toanta. Si asta imi ocupa tot timpul

Sunt o fiinta gingasa, care se gandeste mult la dragoste. Cel mai important lucru din univers. Cel pentru care merita sa mori. Si sa traiesti in acelasi timp. Numai cand aud cuvantul dragoste sufletul imi vibreaza asa, ca un tremurici. Si ma albesc pana in varful degetelor, ca apoi sa ma inrosesc instant.

De iubit poate oricine. Dar de iubit cu adevarat numai unii. Aceia care inteleg ca in dragoste este mult plans. Si suferinta. Si totusi nu renunta. Ca sa iubesti iti trebuie caracter. De piatra, nu din asta facut din aluat de profitor. Nu este nimic deosebit sa iubesti pe cineva frumos, destept, inteligent, care se comporta exact cum iti place, cu simtul umorului si a pantofilor si cu ochii pe oportunitati.

Oricine poate iubi asa ceva. Important este insa sa nu fi superficial. Si sa iubesti pe cineva care mai si minte. I se intampla si sa te trateze urat. Si sa uite de tine. Important este sa nu cedezi, fiindca iubirea invinge la final. Ok, poti sa plangi seara de sa se ude plapuma. Si poti si sa faci un pic de scandal in timp ce blugii sunt deja descheiati ca el sa nu aiba prea multe probleme cu sexul de impacare. Important insa, orice ar fi, este sa iubesti. Iti e tie rau acum, cum am izbucnit eu in hohote in plin mall. Dar scopul nobil merita.

Merita. Merita? O merita oare? Eu sunt gata sa dau totul. Sa nu ma gandesc toata ziua decat la el. Chit ca asta inseamna sa nu mai ajung sa stiu limba romana. Sau sa am vreun serviciu mai de doamne ajuta. Sau sa ma mut de la blocul asta confort 3. Nu ma fac pe mine chestiile materiale. Ci numai cele spirituale. Dar o merita el iubirea mea atat de profunda? Ca uite, parca ma gandesc si la altcineva. Un baiat care ma face sa zambesc. Si care ar putea fi iubit cu la fel de multa patima.

Si acum ce sa fac, sunt cam confuza, pe cine sa iubesc? Pentru ca eu vreau iubirea suprema.

Sau mai exact:

sal las sau sa raman cu el

buna;am prieten sunt cu el de 2 si 2 luni la inceput simtiam cal iubesc ori ce imi spunea numi era greu sa o fac pt el dar acu cate o data paca nu mai suport nici sa ma atiga mai ales cand vine momentul sa facem dragoste ne certam mereu pe tema asta numi place sa fac sau poate imi place dar nu simt nimik cu el mama gandit de multe ori sal las dar parca se rupe ceva in mine cand ma gandesc ca o sa trebuiasca sa stau fara el cu toatas ca ne certam mereu cand fac cu el drag.ma gandesc la un baiat care lam intalnit pe net dar nu e nimik intre mine si el doar amici el nu simte nimik pt mine cred dar nu stiu daca eu pt el simt ceva mereu ma gandesc la iel sunt foarte confunda as sta cu el si nu as sta cu prietenul as pleca in tara ca el ie spaniol si nu as pleca imi face toate poftele nu am probleme merg cand vreau in tara de asta nu ma plang dar dar nu stiu bdaca il iubesc daca o sa pot rezista tot timpul cu iel iel asculta mult de familia lui niciodata nu se sfatuieste cu mine si stam in aceias casa singurei dar mereu suna si intreaba pe alui va rog datimi un sfat nu stiu ce sa fac`pe o parte cred ca sunt si tanara am 18 anii va rog datimi un sfat multumesc

Badaranul are mereu castig de cauza

Inchipuiti-va ca sunteti undeva in public. Hai sa zicem ca in mall, pentru ca acolo se strang mase mari de oameni care nu au ce face cu viata lor. Si cineva incepe sa tipe de sa se auda pana in standul cu benzi de casetofon aratandu-va cu degetul. Iar cuvintele sunt printre cele mai alese. Dintre cele pe care nu le puteti auzi decat in engleza fara sa rositi.

Ce veti face atunci? Cel mai probabil va veti dori sa se crape vreun coltisor de gresie ca sa va lase sa va strecurati afara din incapere. Sau sa vina Superman sa se invarta de doua ori deasupra capului vostru dand timpul inapoi astfel incat sa luati la un moment dat o alta decizie. Si sa fiti in alta parte. Numai in locul cu pricina nu.

Putin probabil sa va incruntati spranceana, sa va umflati pieptul si sa incepeti sa aruncati inapoi cu materiale fecale, astfel incat celalalt sa puta mai tare decat voi. Si oricum, orice ati face, parca tot rau este. Cand dati peste cineva suficient de badaran, fara ca voi sa fiti din nastere asa nu prea vad ce strategie ar putea sa va scape.

Sa zicem ca va calcati pe inima si educatie, ca va infingeti bine pe picioare si incercati sa ii tineti piept. Este o mare greseala sa credeti ca acela isi va pune coada intre picioare. As, cu atat mai mult i se va potenta dorinta sa-si arate iscusinta. Careia cel mai probabil nu ii veti face fata. Pentru ca deja ati aruncat din start artileria voastra grea. Care pentru el este exact ca si benzina peste flacara.

Mai puteti si sa va prefaceti ca nu ati inteles. Si ca nu vi se adreseaza tot ligheanul de cuvinte. Eh, nu scapati asa de usor. Cel care injura tine mortis sa pricepeti ca despre voi este vorba, sa vada sudoarea de frica sau stres cum va invadeaza fata. Abia atunci se poate arata marinimos si sa va lase in pace. Cand toata lumea a inteles cine este stapanul pe tarla si ce poate face el cu puterea imbatabila a cuvintelor sale.

Ati putea incerca partea logica. Stati, sa lamurim problema. Daca asa spuneti, probabil asa este. Dar zau ca intentia nu exista… si tot asa, sperand ca agresivitatea se inhiba la un asemenea semn de neputinta. Va puteti imprieteni cu cel care va injura si sa ii oferiti ultimul tip de sanvis aparut la KFC, sa ii laudati pantofii si sa va exprimati vesnica admiratie. Dar fara urma de ironie ca atunci chiar ca s-a stricat jucaria.

Dupa cum vedeti, badaranul are castig de cauza, orice ai face. A fi astfel e un atu. Pentru ca inhiba din fasa tot ceea ce poate deveni deranjant in jur. Nimeni nu se pune cu badaranii.

Pluralul condescendent

O doamna de la ING m-a sunat ca sa imi spuna cat de trist este ca imi voi petrece batranetea in mizerie. Probabil ca o fi discutat cu diriginta mea din liceu, care credea ceva similar, intrucat aveam o dorinta minuscula sa invat declinari ale limbii latine.

Si cu aceasta doamna discutiile au evoluat complicat.

–         buna ziua, aveti pensia obligatorie la ing, zice vocea intepata si matura.

–         da, spun eu. Si? (vocea mea e rasfatata si sss-ita, daca vreti sa stiti)

–         trebuie sa luati o decizie responsabila

–         hm….

–         avem copii?

Ei bine, de aici convorbirea nu a mai putut fi tinuta. Pentru ca am procedat ca in liceu:

–         cam in ce fel credeti ca am putea avea copii?

Gandul de a avea copii cu o doamna in varsta care vinde pensii este extrem de deranjant. Cred ca sunteti de acord cu mine. Nu imi pot inchipui ce crize de nervi face seara. Si nici cum se uita la liste de oameni si isi spune in gand – astazi voi castiga inca 3 noi clienti. Astazi voi castiga inca 3 noi clienti. Astazi voi castiga inca 3 noi clienti.

Doamna rade manzeste:

–         Stiti este asa, un mod de exprimare.

Voce care isi arata deja infrangerea, probabil pregatea pixul ca sa ma incercuiasca pe foaie ca si client recalcitrant, nesimtitor si in plus, fara copii.

De doamna am scapat repede, mi-a inchis telefonul in nas, stai jos, nota 4, meriti sa mori in mizerie. Eu sunt o persoana ocupata, am liste de zeci de persoane care inghit pluralul condescendent. Persoane care au fost crescute si au trait in felul urmator:

–         haide bebita, facem si noi cacuta odata?

–         hai pustiulica, rezolvam si noi problemica asta de matematica?

–         hai frumusico, o punem si noi in seara asta?

–         hai domnita, nastem si noi odata?

–         hai stimate clientel, ne facem si noi o pensie?

–         hai mamaita, mai murim si noi odata?

Critica cat cuprinde

In ultima vreme tot vad reactii negative la critica. Si nu numai la altii, ci si la mine. Asa ca ma gandesc ca ar fi un prilej sa vorbim despre asta. Mai ales ca este vorba despre momente in care critica respectiva nu a fost luata in seama. Desi probabil ar fi trebuit. Si atunci nu a dus la nimic bun. Doar a nascut momente tensionate sau declaratii plangacioase.

Sa vedem de ce:
Impresia ca trebuie sa il validam pe acela care ne critica. Este vorba despre un mecanism de genul – tu, cel care ma critici ce ai facut, cu ce te lauzi de iti permiti sa vii sa iti dai cu parerea despre MINE? Evident, nimeni nu prea poate pune un portofoliu extraordinar, ca atunci cel caruia i se adreseaza cuvintele ar considera din start ca este ajutat si nu criticat. Mda, adica un mod nesanatos de a ocoli argumentele, care ar putea fi totusi pertinente.

Impresia ca cel care ne critica ar trebui sa ne vrea neaparat binele ca sa il bagam in seama. Asta seamana cumva cu pozitia amoroasa – da-mi o palma, dar macar sa fie din dragoste. O critica poate veni si de pe pozitii adverse, si din indiferenta sau dezamagire sau plictiseala. Este mare lucru ca o primesti, de obicei lumea nici macar nu arunca un ochi, ce sa mai vorbim de a impartasi o impresie.

Incapacitatea de a discerne intre critici. Complet de acord ca daca ai sta cu urechea aplecata incontinuu la ce spune unul sau altul nu ai mai fi capabil de nimic. Si atunci trebuie sa alegi cumva cand si pe cine asculti. Dar pe de alta parte e absurd sa te enervezi pentru ca primesti pareri negative cand ai cerut feedback.

Auto-suficienta. Probabil ca daca nu te crezi cel mai frumos si mai destept nu mai faci nimic. Multa lume functioneaza in acest fel. De unde si tendinta de a crede ca cei care te critica sunt niste moluste care nu ar avea dreptul sa vorbeasca. Pe de alta parte, a asculta numai amici care mai au probabil si unele interese in a te tine happy nu e chiar cea mai buna solutie.

Pe mine la critica ma cam enerveaza si lasa fara mijloace de aparare urmatoarele:
–    critica in gol: “Ma distreaza sa te pun in dificultate, dar altfel n-am niciun fel de idee cum s-ar face”
–    critica in turma = un haha-it in mase fara argumentatie numai ca e fun sa simti ca apartii unui grup
–    lipsa ei = “adevarul e ca nu prea imi place, dar nu iti spun ca nu am chef sa te supar”

Iar in loc de concluzie – mereu exista o justificare, dar asta nu ajuta pe nimeni cu nimic.

Despre tocuri si printese

Pentru ca astazi a fost a doua excursie, dupa sfatul medicilor, pe tocuri, ma gandesc sa va impartasesc cateva impresii. Asta inainte de a deveni si eu o printesa si sa mi se para ca intreaga atitudine este normala. Vorbim despre atitudinea ‘pe tocuri’.

Ei, primul semn al atitudinii de printesa este rictusul din coltul gurii. Fata este acoperita de un fel de masca ce stie sa duca colturile gurii numai in jos. Acum cateva zile, ca o profana, asemeni voua, credeam ca ceea ce-i citim pe fata este numai o dovada de prostie crasa. De care nu poate scapa de prea multa auto-suficienta. Saracele printese, cata nedreptate. Va spun eu, rictusul cu pricina nu este dat de importanta. Ci este unul de durere. Printesa noastra este o eroina. Fiecare pas este o decizie urmata de suportarea tuturor consecintelor sale – sa pun piciorul in groapa din fata sau sa fac pasul un pic mai mare riscand sa imi crap fusta? Arght… a durut mai tare decat am crezut… si nu mai am decat 7893 de pasi pana ajung sa stau jos. Iar cand o fac trebuie sa par perfecta. Lasati, durerea este un fleac pentru mine!

Si, ei bine, in tot acest proces de auto-incurajare mai apare si galeria: scrasnete de roti care fac sangele sa inghete (printesa nu se poate misca repede ca sa se salveze, asa ca ultimele puteri sunt pastrate pentru o injuratura buna), incurajari ‘vrei sa te racoresc cu un blow-job?’, oferte ‘doua sandale la pret de una, special pentru fete cu doua picioare!’

Fata printesei devine si mai imobila. Incearca sa isi pastreze demnitatea ca orice soldat aflat in toiul bataliei. Sa isi impinga rezistenta pana dincolo de limite. Din pacate insa este un razboi tacut. O printesa nu poate marturisi prin ce trece. Nu isi va lua nicio medalie la sfarsit, ba chiar…

– Scuza-ma ca am intarziat, m-au omorat tocurile astea.

– Asta numesti tu tocuri? uita-te si tu la fetele alea.

Privirea se opreste pe vreo 3 printese care ciripesc mimand fericirea si lipsa de griji de la o inaltime artificiala de +7. Printesele sunt niste soldati duri, va spun, stiu cum sa isi omoare adversarul.