Gura pacatorului fasole mananca

Anul acesta a iesit la iveala adevarata mea natura, cea a persoanei care se multumeste cu mancaruri simple. Mai exact sunt fan fasole. Iahnie de fasole cu costita vad in fiecare zi in fata ochilor. Sau fasole batura care are in centru ceapa prajita cu un pic de suc de rosii.

Am sters de pe lista toate restaurantele straine. Nu stiu ele ce este fasolea. Si sunt mult prea sclifositi, cand papile gustative in plin frig nu au nevoie de mai mult de atat. Bine, mai au nevoie si de ceapa rosie. Pe care inca nu o sfarm in pumn, dar probabil nu mai este mult pana acolo.

Intr-un asemenea ritm de dezvoltare catre mancare taraneasca ma si vad ca va parasesc. Si o sa ma indrept catre o coliba ce se lauda cu doua straturi de vrejuri de fasole, cateva gaini si o gradina de ceapa. Rosie.

Pana sa imi iasa acest plan iau la rand toate restaurantele din Bucuresti, in cautarea mancarii de fasole perfecte. Am mancat fasole cu boabe mici ce stateau cuminti pe farfurie intr-un sos aproape transparent. Si fasole cu boabe mari, fierte mult, sfarmitandu-se in sosul dens. Fiecarei retete parca ii pot aduce ceva imbunatatiri. Iar ciorba de fasole, wow!

Si in aceasta seara tot sa mananc fasole planific. Nu stiu unde exact. Aveti vreo recomandare?

Pana atunci ma chiombesc la mancarurile cu fasole de pe dietetik. Eul meu cel nou face ravagii 😀

UPDATE:

La White Horse au fasole cu carnati. Fasole gatita in stil romanesc, cu boabe mici si cu sos ce contine ceapa si morcovi. Carnatii seamana cu cei oltenesti. Destul de bun, numai ca nu stiu de ce, jumatate de farfurie e umpluta cu cartofi prajiti :(. Se gaseste pe la 200 si ceva de mii. Si nu au vin fiert.

Barbatii si corturile

Doua weekend-uri la Vama cu cortul mi-au demonstrat un adevar ciudat, dar incontestabil: orice barbat care iti instaleaza cortul e mai mult decat gata sa te instaleze confortabil si in viata sa. Chiar si daca este vorba numai de doua nopti.

Prima oara am presupus ca este vorba de neobisnuita gratie pe care o afisam in ducerea la implinire a sarcinii grele de a lumina calea fortosului constructor. Acesta, om serios, si cu preocupari profund sportive, a gasit ca ar putea face mai mult pentru mine. Asa ca, terminand de aparat carcasa exterioara s-a gandit si la interior. Cu multa bunavointa am platit serviciul pe care mi l-a facut ascutand prelegerile sale impotriva fumatului. Consider ca suntem chit.

Al doilea ridicator de cort era un tinerel cu mainile tremurande care aproape si-a dat duhul potrivind betele. Si acesta ar fi vrut mai mult, desi era clar ca nu il tine. Greu sa mai prestezi ceva dupa prea multa iarba. L-am rasplatit si pe el permitandu-i sa isi deguste singur fantasmele violacee.

Deci sunt 100% multumita de efectul pe care ridicarea unui cort il are asupra barbatilor. Nu am mai vazut nicaieri atata deschidere si implicare. Si nici atata duiosie masculina. Nu stiu de ce mamele noastre nu ne-au spus ca aceasta e cea mai buna modalitate de a obtine un barbat la casa lui. Si eu care consideram corturile a fi ceva incomod!

M-as duce acum cu un cort in fata la Teatrul National. Sa imi aleg barbatul vietii. Cate unul nou si atatator in fiecare zi. Sper ca nu exista o lege impotriva acestui proiect al meu. Ne vedem pe peluza.

Luati va rog corporalul asta de pe mine

Eu nu sunt facuta din muschi si glande. Eu nu am functii corporale. Si ma reproduc mai ales prin cuvinte. Desi uneori mai reusesti sa ma atragi cu ciocolata si bauturi triplu rafinate. Catre lucruri ceva mai tangibile.

Sunt insa unii oameni care se ingroapa in corporal. E modul lor de a vedea lumea. Prin mirosuri si scurgeri. Dinauntru si dinafara. Ca sa existe si sa aiba importanta trebuie neaparat sa fie palpabil. Iar ceea ce le place ii face in primul rand sa saliveze. Si apoi orice altceva. Ceva i-a impresionat daca le-a ridicat parul de pe mana. Si i-a speriat daca le-a uscat gura. Si i-a entuziastmat daca le-a intarit sfarcurile. Si i-a amuzat daca le-a scurs lacrimi pe obraz.

Eu, dimpotriva, sunt o papusa de ceara pe care nu creste par. Nu imi suflu nasul dimineata. Si atunci cand mananc salata nu imi ramane marar intre dinti. Nu am sughitat in viata mea. Si nu, eu nu transpir nici la 35 de grade dupa ce am baut trei beri. Pe cuvant de pionier.

Se trage probabil din faptul ca am fost crescuta intr-o manastire. Numai in post si rugaciuni. Acoperita din cap pana in locul unde ar trebui sa fie degetele (dar eu nu am, fiindca sunt oarecum scarboase. Pe cuvant de pionier.) cu o panza de culoare nedefinita. Si am fost hranita numai cu fructe verzi (da, fiindca fructele prea coapte ale caror zeama ti se scurge printre degete cand le musti sunt gretoase). Si cand ieseam pe strada, lucru care mi se mai intampla si mie iarna, cand toti ceilalti aveau straturi peste straturi de lana si bumbac, cineva imi punea mana la urechi cand ei, monstrii, stranutau. Ca zgomotul sa nu imi reteze timpanul mult prea suav.

Dar nu stiu cum, maicutele astea au trecut intr-o lume mai eterica. Si m-au lasat aici. Singura. Printre toate creaturile astea carora le creste par. Si care stranuta. Si ragaie. Si fac tot felul de lucruri. Cu tot felul de glande. Iar apoi te trag de maneca asupra existentei lor. Ba te imping cu nasul in vasul in care ei au facut caca. Ba iti povestesc cum si-au epilat parul de pe burta. Atacand cu adjective. Si gesturi. Sfredelind cu imagini clar conturate.

Incontinuu pun mana la ochi, urechi, nas. Ma frec cu peria pe corp. Si dau apoi cu trei straturi de spirt sa nu devina boala transmisibila. Si stau si ma crucesc cum de ei patesc asemenea nenorociri. Fiidca mie nu mi se intampla niciodata. Pe cuvant de pionier.

Apropo, maine este ziua mea. Urati-mi ce vreti.

Indragostita de o camasa

Trebuia sa mi se intample. Nu puteam umbla asa prin lume cu un calcai sensibil si sa nu patesc nimic. Si ieri am primit ceea ce merit. M-am indragostit de o camasa.

Stiti, din aceea din material un pic lucios si fin. Inchisa la culoare. Cu dungi subtiri ce o mai inveselesc. Cu gulerul tare. Clasica.

Camasa cu care ies seara sa discute sefi de sucursale de banci. Si avocati cu numele bagat in denumirea firmei. Camasa de petrecere corporate care da bine cu pantaloni casual lipiti de fese. Si in picioare tenisi. Dar in culori inchise, cu o urma de argintiu, ca sfidare suprema.

Camasa in care sa iti ingropi obrazul. Sa simti miros de Cavalli. Camasa de care sa te lipesti. Si sa asculti cuminte cuvinte spuse cu ton serios despre lucruri pe care nu le intelegi. Si nici nu te intereseaza. Camasa de oameni care se simt in centrul evenimentelor. Pentru care lumea este ceea ce vad ei. Si le este suficient. Camasa de oameni burghezi si sanatosi la cap.

Camasa careia eu nu ii rezist. I-as lua manecile si as pune-o sa ma imbratiseze. Cativa ani de zile.

Mi-a fost prezentata aseara intr-un bar. Scoasa din punga, cu pretul atasat. Si cu introducerea ‘pentru tine am luat-o’. Doamne, chiar asa de transparenta sunt? Da, m-as putea indragosti de acea camasa. Noroc ca eram beata, ca altfel ma comportam normal si spuneam cine stie ce aberatie de genul ‘e frumoasa, o sa iti stea bine cu ea’. Dar in conditiile date am luat-o si m-am dus la baie sa o pun pe mine. Este cu nu stiu cate numere mai mare. Dar ayiiii, cat de bine se simtea pe piele!

Deci da, nu m-am simtit niciodata mai senzuala. Cel putin nu in ultimul an. Si proprietarul de drept al minunatiei a confirmat ca pare sa fie un fel de match, desi, ma rog, unele aspecte nu sunt chiar perfecte. Dar, ce stie el?

Acum zace la mine pe canapea. Sifonata pentru ca am dormit in ea aseara. Si poate o sa o fac si in seara asta. Pana se va supara proprietarul ei si va cumpara inca una numai pentru mine. Stiti unii isi iau caini, pisici. Eu cred ca ma pot multumi cu aceasta camasa.