Nu le inteleg si pace. Nu pricep de ce trebuie sa fie totul atat de sumbru. Si actiunea sa se petreaca ataaaaat de incet. Cum poti sa ai timp de 3 minute acelasi cadru si absolut nimic sa nu se intample in el? Probabil era un moment de tensiune maxima, imi veti spune voi. Si e posibil sa o simt si eu daca nu ar fi fost urmarea unui alt cadru static similar de lung in care nu se intampla nimic. Mai, mai da-o naibii. O faci asa, dar atunci arati numai doua ore din viata cuiva. Nu cateva zile, din care alegi numai din dragoste pentru privitor exact momentele in care personajul sta.
Dar ce ma mira cel mai tare este ca acei oameni nu vorbesc. Aproape deloc. Vorbesc minimul necesar, atat cat sa intelegi care sunt relatiile intre ei. In rest parca sunt morti. Nu ar face o gluma doamne fereste. Nu au spirit. Nu au personalitati. Sunt personaje facute din carton si concepute numai ca sa transmita o anumita idee. Parca te-ai uita la o schema de film si nu la un film.
Iar pe langa faptul ca nu vorbesc personajele nici nu simt. Si daca e cazul sa simta ceva nu o arata prin actiune, expresia fetei sau orice altceva. Nu, o fac ca in orice scriere proasta. Spun: sunt suparat, sunt ingandurat, sunt… in pana mea ce sens mai are atunci sa faci un film? Dai niste cartonase la intrarea in sala cu rezumatul si ai terminat povestea!
Iar cand vorbesc pai sa te tii atunci! Cad in niste filosofii sau in locuri comune despre ce inseamna romanism de ti se taie. Parca era mai bine cand taceau. Atunci erau numai plictisitori, nu anapoda, ca si cum tocmai ce au invatat sa vorbeasca si spun cuvinte numai ca sa isi obisnuiasca limba. De obicei vorbesc mai inspre finalul filmului, asa. Si ne explica care este substratul metafizic al filmului. Sa nu fim cumva tampiti si sa vedem genericul fara sa ni se plimbe prin cap niste grave intrebari de existenta.
Am fost atat de dezamagita de Politist Adjectiv incat nu cred ca mai am curaj sa ma uit prea curand la un film romanesc. Fie el cu oricate premii si pagini laudative. Am renuntat la teatru dupa ani intregi de incercari esuate si smuls parul din cap in sala. Cred ca pot renunta si la filme. Sau sa ma apuc eu sa le scriu niste scenarii, ca nu se mai poate.
calator prin oras 