Online publishing

Cei interesati pot aplica pentru un program de internship la hotcity.ro

Cum te verifici?

Este vara, ce mi-o fi venit sa abordez un asemenea subiect?Acum probabil nu iti mai vine sa verifici decat cati intorc capul dupa tine pe plaja. Dar cum nu am mai scris de mult sa zicem ca merge si asta.

Deci, cum verifici cat de bun esti? Asta pentru ca tot sunt in jur suficienti care isi fac din lauda de sine un fel de second job. Si nu mai poti sa mergi pe strada de atatia oameni care poarta in loc de cap panouri publicitare. In spatele carora insa mesajul este vag, inspre nul.

Pe mine nu panoul lor publicitar ma deranjeaza, ci faptul ca daca ai in jur atatea panouri cresc sansele sa devii si tu unul. Si se face asa, dintr-o data ca nu mai stii sa vorbesti daca nu folosesti adjective referitoare la propria persoana. Sau ma rog, daca esti ceva mai finut, adjective referitoare la persoana care te lauda pe tine. Ca, prin ricoseu, sa vina tot catre tine. Tot ceea ce ai de zis de bine despre lume.

Deci nu te verifici prin comparatie cu cei din industrie. Fiindca momentan e un pic bolnava. Verificarea prin comparatie cu tine e ca si cum ai juca tenis singur. Esti cat de bun vrei sa fii, cum ti le pasezi sa iti fie mai la indemana si tot asa. Verificarea cu cei din afara duce la lucruri hilare. Tu te uiti la ei ce resurse au?, Si ce piata?, sunt intrebari pe care le auzi mereu in jur. Dupa care mai trag o clona, fiindca noi nu avem bani sa esuam/reusim pe limba noastra.

Asa ca trebuie sa imi caut competitia. Sa o pup de fericire cand o vad. Si apoi in lupta dreapta sa ne incercam. Unde esti?

2 articole despre branduri si online

Pe care le-am publicat pe hotcity.ro. Si de care sunt un pic mandra. Asa ca nu as vrea sa le ratati 😛

Global nu mai este cool.

Urmariti de logo-uri.

combateti-ma

Propozitia 2 – Ce nu reprezinta solutia

Spus intr-un mod funny aici

So – user generated content, vedetele, vesnicele subiecte ‘fierbinti’, scandalizarea and so on sunt doar colacul de salvare dezumflat.

Altfel ar fi asa de simplu – facem sectiune de mamici cu poze cu vedete si declaratii incendiare „Bubicul meu a invatat sa spuna ga-ga”. Si ne-am scos, pentru ca orice om are nevoie de un model validat social. Si orice femeie va deveni la un moment dat mama. Si orice site trebuie sa vorbeasca la maturitate despre biberoane 😀

E ordinea fireasca a lucrurilor, ce sa o mai dam cotita…

Propozitia 1 – back to basic

V-am spus ca am uitat propozitiile esentiale.

Ma rog, ma exprimam eufemistic. Adevarul este ca fostele propozitii esentiale nu se mai pliaza asa de bine pe realitate. Si daca pana si eu, care sunt totusi atat de absenta, am observat, inseamna ca la ceilalti, oamenii care obisnuiesc sa traiasca, lucrurile stau mult mai grav.

Si care este ‘realitatea’ acum? Hm… o oarecare neliniste. Impresia ca lucrurile sunt incontrolabile. Frica de regresie. O parere negativa despre natura umana. Si despre pofte. Si ce suntem capabili sa facem ca sa ni le implinim. Nevoia de ‘asezare’. Si de valori reale. Tangibile. Si naturale, fara briz-brizuri.

Ok… si la toate acestea se adauga tendinta actuala a media de a exacerba jocul. Dezvoltari, extensii, strategii de marketing care se bazeaza pe joc. Jocuri de cuvinte. Jocuri de asociere. Jocuri cu imagini goale ale unor cadane. Ceea ce nu e neaparat rau. Pentru ca e atractiv sa cunosti lumea prin joc. Mai ales cand in jur lucrurile sunt asa de dull.

Numai ca ce a fost a fost. Si ce e prea mult e prea mult. Iar nelinistea cam macina placerea de a te juca.

Asa ca daca vreau sa ofer continut relevant – you know, to touch the soul – trebuie regandita intreaga strategie. Fiindca acum nu mai poti ajunge acolo unde vrei prin vechile abordari. Sa mai starnesti o curiozitate. Sa te mai joci de-a ‘uite ce am eu. Sic!’ Si alte asemenea.

Oamenii s-au intors la probleme primare. De reintelegere. Si regandire. Si noi dupa ei. Sa vedem ce o iesi de aici.

Revin cu propozitia 2.

Clisee – cam cat la suta?

Cand eram mai mica ma distra sa folosesc clisee.

Nu e chiar asa de simplu pe cat se pare. In primul rand iti trebuie ceva simt de observatie ca sa le intuiesti. Adica punctele comune la care ‘masele’ reactioneaza similar. Si apoi nu e chiar asa la indemana sa le prezinti corect. Cu tonul care trebuie. Astfel incat ceilalti sa se indentifice cu el. Si sa li se pare ca, doamne, in sfarsit exista cineva care i-a inteles. Desi tie ti se pare cam banal. Ca sa nu spui penibil.

Ei bine, era ca o jucarie noua. Alergam dupa clisee. Unele care sa nu fie insa folosite pana la epuizare. Pentru ca imediat ce realizezi ca esti intr-un cliseu parca nu mai ai nevoie de el. Sau daca erau folosite, pentru ca de, instinctele primare nu sunt chiar asa de multe. Sa le dau o noua forma de exprimare. Sa le imbrac intr-o forma ceva mai noua. Insa imediat recognoscibila. Cu cat mai repede cu atat mai bine.

Imi masuram rezultatele prin cantitate. Fiindca pe aceea o urmaream. Daca nu se intampla sa reactioneze multa lume insemna ca gresisem. Ca nu cazusem peste un cliseu. Ca interpretasem faptele eronat, alegand un particular in loc de general. Si ar fi trebuit sa mai caut.Era funny. Pentru ca de fapt nu stii niciodata daca ceva va fi acceptat, imbratisat in masa. Nu exista reteta. Si nici siguranta. Daca ti-a iesit una nu inseamna ca la fel se va intampla si cu urmatoarea. Si nici ca daca nu merge o sa iti dai seama de ce. Si poti sa repari.

Cliseele sunt un challenge. Si nu le contest gradul de dificultate. Si nici nu contest efortul celor, foarte multi, care s-au aruncat acum in aceasta cursa. Cu ganduri de demiurgi. Doar ca eu m-am plictisit de acest joc. Si cliseele nu ma mai atrag. Le vad si dau in mana a lehamite. Le vad in proportie mai mica. Fiindca nu le mai caut. Sa o mai faca si altii.

Numai ca la clisee nu poti renunta cu totul. Asta daca vrei sa mai existe totusi o urma de conversatie. Trebuie sa mai pastrezi locuri comune. Si punti de legatura. Cam cat insa? Care este o fi cel mai mic procent la care ramai totusi inteligibil si nu tipi singur in pustiu?

La 4 dimineata

Lumea se vede mai calma. Este timp pentru cam orice iti trece prin cap. Facut in ritm de vacanta. Cu ochii pierduti pe pereti in visare. Sa apuci sa faci lucrurile intr-un mod care sa te multumeasca si pe tine. Trecand prin toate etapele.

De la cautare, la idee, la speranta, la stres, facut ceva si pus deoparte, mancat o banana, scris o litera, citit inca 15000 scrise de altii, mai schimbat o litera, o forma finala si inca una, pus la vedere, stat cu inima chircita. Si, in final, realizarea ca este vorba despre o mica farama. Si ca ar mai fi inca vreo 20.000. Spuse cu aceeasi incrancenare. Ca si cum ar fi unicat.

Eu nici dupa atatia ani de online nu reusesc sa fac lucrurile pentru trafic/recunoastere/pozitionare etc. Desi stiu cateva lucruri si subiecte care ar prinde. Si moduri de abordare. Iar daca mi se intampla sa o fac fiecare critica este o subliniere a faptului ca nu a iesit bine pentru ca nu ‘am simtit’ lucrul respectiv. Si atunci mi-au scapat detalii. Sau poate abordarea nu a fost chiar cea mai fericita. Sau poate nu am mers suficient de departe. Sau am spus prea multe nelasand loc pentru joaca. Sau… de fapt exista atatea moduri in care poate esua o incercare incat nu are sens sa incerc sa le amintesc aici.

Din aceasta cauza ma mira atat de tare consultantii. Cei care vin si spun – trebuie sa faci asta ca sa ai succes. Iar cel care ‘trebuie’ sa faca nu simte lucrul respectiv. Mai implementeaza mecanic, mai copiaza pe altii. Consultantul isi mai rupe 5 minute pretioase si mai schimba o virgula. Desi el stie ca ar trebui schimbat tot textul. Numai ca asta e greu de explicat. Ar trebui sa o faca cu propriile maini. Si el nu are timp. Fiindca este consultat.

Si cu cat este mai consultant, cu atat este mai departe de actul producerii. Si cu atat devine mai de carton, mai siliconat. Un specialist in vorbire. Un automat de indicat vina conform unor norme ce tind sa ignore particularul. Vina altora, desigur. Intr-un mod logic si corect, dar la fel de artificial.

In ultima vreme consultantii si cunoscatorii au aparut mai peste tot in online. Specialisti in problemele altora. Orice probleme, de orice natura. Ei pot veni sa spuna cum se face. Si ne umplem de rezultate banale si monotone. De lucruri facute pentru ca trebuiesc facute.

La 4 dimineata mie imi e tare mila de consultanti. Si i-as trimite pe toti in vacanta fortata. Sa se mai gandeasca.

Ninespices frange inimi

Astazi pe hotcity am primit un comentariu f simpatic

„Buna ziua,

As dori sa va intreb cat ar costa un website ca al dvs? Sunt interesat sa fac un website pentru romanii din afara granitelor (din Anglia) dar nu am cunostinte prea solide de programamre web. Website-ul exista deja dar nu-s foarte multumit de functionalitate si de cum arata.
Am dat intamplator peste acest website si imi place foarte mult designul (poate titlurile ar trebui un pic mai mari) si mi-ar placea sa am un design similar pentru ce vreau eu sa fac (bineinteles, cu alte combinatii de culori).

Cu stima,

Zimbrul”

Baieti cat imi dati comision daca va dau clientul?

How low can you get?

Nici nu stiu ce imi displace mai mult la acest proiect: myexgirlfriend.ro

– ca este o idee copiata din afara…

– ca sunt poze false, furate probabil de pe hi5

– ca te indeamna sa arati tuturor ceea ce ea ti-a aratat tie (noroc ca punctul 2 este inca adevarat)

– ca pe langa promiscuitate indeamna la nesimtire: „daca nu ti-ai futut fosta prietena cum trebuie acum ai ocazia”

Ca este facut prea ingrijit ca sa fie o joaca de persoana frustrata. Deci cineva care nu este tocmai idiot crede ca va scoate bani din asta. Posibil sa se intample, doar e suficienta pornografie la mijloc. Probabil vor fi si cativa pustani care se vor simti bine sa nu spuna numai in curtea scolii ca ea este o gaura de gard.

Pe de alta parte ceva pozitiv iese si de aici. Daca ma mai bate cineva la cap cu traficul il trimit direct sa conceapa astfel de proiecte. Investitie minima, succes garantat!

Cat de mare trebuie sa fii?

Acum cativa ani cand aveam un site de vreo 200.000 useri/saptamana si ma chinuiam sa fac tot felul de proiecte speciale ca sa fie si ei rasfatati de firmele/persoanele doritoare de publicitate aproape nimeni nu se uita la noi.

Internet? Cine sunteti voi si ce vreti? Nu, nu ne intereseaza, nu vrem sa va dam interviuri, nu vrem sa va folosim ca platforma de comunicare, nu vrem sa stim ca existati. Noi vrem sa platim pana falimentam la reviste care au lunar 20.000. Nu se stie ce bunicuta ajunge sa tapeteze cu reclama noastra dulapul de linguri din bucatarie. Sau ce pustan isi face un avion si il arunca pe geamul de la balcon. Printul care penetreaza ubicuu.

Si asa toate ideile noastre bune se pierdeau in neant. Ne luptam in acea vreme cu morile de vant. Oare inca 50.000 de useri sa ii faca mai receptivi? Haideti, comunicati pe net, ca investitia e minima. Va dam noi ideea, va facem proiectul. Numai bagati-i si pe astia in seama, ca uite, exista. Ar trebui sa va intereseze. Deci 50.000 nu va misca din inertie? Atunci poate inca 200.000…

Dar asta a fost atunci. Batalia se dadea pentru trafic in speranta ca niste cifre cat mai mari le vor trapunge ochii si le vor misca vreo molecula in creier. Acum internetul a devenit ubicuu.

Si atunci de ce sa mai faci porcarii din astea? Cand numai cu un text poti crea o miscare. Sau poti obtine dialogul cu persoane pe care le stimezi. Sau poti in mod neintruziv sa pui in legatura brandurile cu publicul. Sau poti pune in legatura oameni cu gusturi comune.

Pe Seceleanu l-ai putea intelege.  El e antreprenor. Adica la fel de bine ar putea face si nasturi, daca ar fi mai rentabil. Pe cei care concep siturile nu ii mai inteleg. Ce conteaza ca au un milion de unici daca tot ceea ce fac este sa vorbeasca despre sex si astrologie? Ah, probabil sunt si ei niste angajati fara imaginatie si alte scopuri decat acela de a ajunge cat mai repede acasa. Si ar putea si ei foarte bine sa se apuce de nasturi ca tot aia este. Si nu vorbesc numai de kudika aici. Ca nici celelalte nu sunt mai breze. Atitudine sa luam banii si sa fugim, gen.

Cat de mare trebuie sa fii? Well, nu mai conteaza cat de mare. Ci cat de bun. Poti sa ai si numai un blog cu 100 de vizitatori ca sa fii relevant si sa iti atingi un scop pe care ti l-ai propus. Si anii urmatori ne vor demonstra cu varf si indesat. Eu am pariat pe asta. Voi pe ce pariati? Din cate vad pe manelism.