Atat am primit atat prestez

Probabil ca daca ti-a ramas ceva idealism te intrebi si tu cum este posibil ca persoane bine cunoscute si platite de 7 ori mai mult decat altele sa ajunga sa faca niste produse de care si tu te-ai jena. Si asta fara a te pretinde a fi un super specialist. Asa cum este cazul lor.

Am intalnit destul de multe astfel de persoane incat sa consider ca este vorba de un comportament generalizat. De la asa zisi consilieri pana la scribi mai de soi, ti se va intampla sa ti se inmaneze un articol sau o solutie dezastruoasa, dar cu pretentia ca ai primit exact ceea ce meriti.

Grija lor nu este sa faca cel mai bun lucru de care sunt capabili. Ci cum sa castige cat mai mult cu cat mai putin efort. Sau mai exact cu efortul pe care ei il considera corect. Am vazut jurnalisti vechi si adulati cum trimit comunicate de presa pe post de articol fara ca macar sa li se inroseasca un pic obrazul de jena.

Iar asta se intampla pentru ca sunt foarte solicitati. Au facut la un moment dat ceva bine si li s-a dus buhul. Cand cineva isi doreste un serviciu de un anumit tip se gandeste automat la ei. Fiind cei mai vizibili si la indemana. Si vai, ce dragut din partea lor, desi sunt niste persoane asa de ocupate si faimoase nu te-au refuzat. Poti multumit sa consideri treaba ca si facuta.

Sau mai exact nu. Daca nu negociezi la sange ce anume vor face te poti trezi cu una din cele mai mari tepe. Ei au acceptat, au cerut un pret, dar timpul ia-l de unde nu-i. Fiindca asa cum te-au acceptat pe tine ii accepta si pe toti ceilalti. Asa ca isi calculeaza ceea ce inteleg ei prin pretul corect, iti dau 5 minute pentru ceea ce in mod normal le-ar lua 2 ore. Fiindca daca sunt unii care platesc inseamna ca atat merita.

Si uite asa o duc minunat dintr-o glorie veche pentru ca daca iei la bani marunti ce fac acum vei descoperi numai banalitati, in cel mai bun caz. Iar comportamentul este atat de intalnit incat aproape nu iti mai vine sa apelezi la niciunul. Tu iti controlezi la sange ‘vedetele’ cu care se intampla sa lucrezi?

Nu inteleg filmele romanesti

Nu le inteleg si pace. Nu pricep de ce trebuie sa fie totul atat de sumbru. Si actiunea sa se petreaca ataaaaat de incet. Cum poti sa ai timp de 3 minute acelasi cadru si absolut nimic sa nu se intample in el? Probabil era un moment de tensiune maxima, imi veti spune voi. Si e posibil sa o simt si eu daca nu ar fi fost urmarea unui alt cadru static similar de lung in care nu se intampla nimic. Mai, mai da-o naibii. O faci asa, dar atunci arati numai doua ore din viata cuiva. Nu cateva zile, din care alegi numai din dragoste pentru privitor exact momentele in care personajul sta.

Dar ce ma mira cel mai tare este ca acei oameni nu vorbesc. Aproape deloc. Vorbesc minimul necesar, atat cat sa intelegi care sunt relatiile intre ei. In rest parca sunt morti. Nu ar face o gluma doamne fereste. Nu au spirit. Nu au personalitati. Sunt personaje facute din carton si concepute numai ca sa transmita o anumita idee. Parca te-ai uita la o schema de film si nu la un film.

Iar pe langa faptul ca nu vorbesc personajele nici nu simt. Si daca e cazul sa simta ceva nu o arata prin actiune, expresia fetei sau orice altceva. Nu, o fac ca in orice scriere proasta. Spun: sunt suparat, sunt ingandurat, sunt… in pana mea ce sens mai are atunci sa faci un film? Dai niste cartonase la intrarea in sala cu rezumatul si ai terminat povestea!

Iar cand vorbesc pai sa te tii atunci! Cad in niste filosofii sau in locuri comune despre ce inseamna romanism de ti se taie. Parca era mai bine cand taceau. Atunci erau numai plictisitori, nu anapoda, ca si cum tocmai ce au invatat sa vorbeasca si spun cuvinte numai ca sa isi obisnuiasca limba. De obicei vorbesc mai inspre finalul filmului, asa. Si ne explica care este substratul metafizic al filmului. Sa nu fim cumva tampiti si sa vedem genericul fara sa ni se plimbe prin cap niste grave intrebari de existenta.

Am fost atat de dezamagita de Politist Adjectiv incat nu cred ca mai am curaj sa ma uit prea curand la un film romanesc. Fie el cu oricate premii si pagini laudative. Am renuntat la teatru dupa ani intregi de incercari esuate si smuls parul din cap in sala. Cred ca pot renunta si la filme. Sau sa ma apuc eu sa le scriu niste scenarii, ca nu se mai poate.

80 / 20 bullshit

In mare regula 80 / 20 suna cam asa: 20% din efortul depus ne aduce 80% din succesul avut. Si daca ne-am concentra numai pe acei 20% pe care ii facem bine atunci am putea una din doua, fie sa muncim la fel de mult, dar sa avem de 5 ori mai mult succes, fie sa ne pastram succesul de acum muncind numai 20% din timp.

Altii cica practica cu succes aceasta regula si le iese de minune. Mie imi suna insa a metoda ieftina menita numai sa mai atraga pe la conferinte fraieri (adica vreau sa zic oameni ce doresc sa creasca profesional). Dupa 20 de ani de munca tampa si-au dat seama la ce pot renunta si acum sunt niste milionari fericiti.

Nu stiu cum va suna voua asta, dar pe mine ma duce cu gandul mai degraba la o mare lene. Ce sa mai incerc ceva nou daca deja stiu ce merge si ce nu? Voi repeta de 1000 de ori pe zi ceea ce merge si m-am scos! Aparent cu cat te gandesti mai mult la succes si actionezi mai putin cu atat iesi mai tare in castig. Si partea buna este ca aceasta munca de a te gandi nu trebuie sa o faci decat o data. Si apoi sa te tii de ceea ce ai aflat. De acum pana la adanci batraneti.

Ok, exagerez. Atat de tembeli nu au cum sa fie cei cu regula 80 / 20. Poate mai nuanteaza un pic. Nu stiu, ca nu am avut rabdare sa citesc tomul de cateva sute de pagini care imi explica cum sa imi fac viata ca sa devin mai eficienta. Dar oricum eu nu cred ca eficienta ne omoara. Sau mai degraba ca daca ne gandim numai la ea omoram cam tot altceva. As vrea sa cred ca imaginatia. Si creativitatea. Si intuitia. Sunt ceva mai mari producatoare valoare decat eficienta. Cel putin in ceea ce ma intereseaza pe mine sa fac.

Si daca asculti de aceasta degula 80 / 20 unde se duce posibilitatea ta de a gresi? Sau de a visa la ceva ce nu pare sa aiba legatura cu realitatea. Sau de a porni ceva care nu stii in ce fel va putea sa aduca si o rasplata materiala.

Mi se pare ca am suficiente lucruri la care sa ma gandesc fara sa ma chinui sa ajung un fel de robot. Si asta pentru inaltarea mea spirituala. Se pare ca nimeni nu mai are incredere in bunul simt. Nop, acesta nu mai este capabil sa iti spuna cand ceva nu merita facut. Trebuie sa te bazezi pe reguli schematice care sa te traga de maneca si sa iti sopteasca misterios la ureche: nu incalca regula 80 / 20.

Ninespices frange inimi

Astazi pe hotcity am primit un comentariu f simpatic

„Buna ziua,

As dori sa va intreb cat ar costa un website ca al dvs? Sunt interesat sa fac un website pentru romanii din afara granitelor (din Anglia) dar nu am cunostinte prea solide de programamre web. Website-ul exista deja dar nu-s foarte multumit de functionalitate si de cum arata.
Am dat intamplator peste acest website si imi place foarte mult designul (poate titlurile ar trebui un pic mai mari) si mi-ar placea sa am un design similar pentru ce vreau eu sa fac (bineinteles, cu alte combinatii de culori).

Cu stima,

Zimbrul”

Baieti cat imi dati comision daca va dau clientul?

Sa vorbim din carti

Partea buna la carti este ca te feresc de pacatul gandirii. Sunt scrise special ca sa nu mai pierzi tu timpul analizand ce se intampla. Iei cartea, memorezi ce spune autorul, doar ai invatat la scoala cum se face, si apoi niciun gand sa nu iti mai umbreasca mintea pura.

Ca sa nu mai vorbim, doamne fereste, de riscul de a te insela, pe care ti-l asumi de cate ori gandesti singur.  Asa ca, indiferent despre ce o fi vorba e bine mereu sa faci apel la o autoritate. Mai ales cand este vorba de domenii esentiale – ce iti doresti tu de la viata, oare e mai importanta dragostea sau jobul, sa iti inseli prietenul sau nu, sa ceri marire de salariu, sa cresti in ochii sefului. Lucruri unde nu ai voie sa gresesti.

Cartile mai au si greutate in argumentatie. Este asa pentru ca x a scris asta. Si apoi ai incheiat discutia. Celalalt cu siguranta nu mai are ce sa replice. Fiindca el nu este famous. Intai sa fie si apoi mai vorbiti.

Iar cei care se stramba cand te vad vorbind numai in citate sa stii ca sunt numai niste inculti. Daca ar fi citit la fel de mult ca si tine ar fi inteles cata inteligenta proprie se ascunde in spatele citatului. Pana la urma l-ai ales tocmai pe asta, desi mai stiai si altele. Sic!

Un text bun este unul in care tie iti apartin numai cuvintele de legatura. Lasa autorii sa se mire prin textele tale. Si sa isi raspunda unii altora, ca doar de asta sunt celebri. Si mai ales publicati! Nu au cum sa se insele. Si daca s-au inselat vina este in totalitate a lor. Si a celor care le-au tiparit. Si a celor care le-au pus in librarii si ti le-au vandut.

In plus, faci si un lucru marinimos. Majoritatea autorilor sunt morti. Si se stie ca mortii trebuie pomeniti.

As face un top al blogurilor care vorbesc numai in citate dar inca mai sper ca oamenii aia isi vor da seama singuri cat sunt de penibili si vor incepe sa isi foloseasca neuronii si la altceva decat memorat fraze.