O cireada de oamenii simpli

Poate ati crede ca oamenii simpli sunt antonimul oamenilor complicati. Adica cei care au o mana arsa si una intreaga, un ochi verde si altul albastru, sunt bancheri insa preocupati de latina, nu au terminat 8 clase dar se lauda cu o cultura enciclopedica etc.

Oamenii simpli sunt insa toti cei care nu au microfonul la un moment dat. Ceea ce inseamna ca fac parte dintr-o cireada de fiinte lipsita de mari capacitati intelectuale sau cunostinte. Motiv pentru care stau pe scaune si asculta cu gura cascata, nereusind sa discearna decat 12% din bogatia mesajului trimis de omul cu microfonul.

Acesta se uita in ochii lor umbriti de prostie genetica si isi ajusteaza discursul simplificandu-l pana la a incorpora numai o urma de idee ‘voi, oamenii simpli, nu aveti acces / nu stiti / sunteti fraieriti / aveti asteptari gresite / ar trebui sa multumiti’. Adica indemnuri, nu dezbateri. Acelea fiind mult prea complicate pentru niste creiere simple.

De la vorbit la microfon nimeni nu se da inlaturi. Asa ca suntem pe rand oameni simpli fata de scriitorul care lanseaza o carte, fata de cineva care expune cum a creat un #tag pe care l-au folosit 20 de oameni, fata de compania de cablu sau blonda platuroasa ce si-a filmat iubitul in timp ce se scarpina la . Suntem oameni simpli pentru autoritati si vedete, pentru vorbitori de ocazie si reprezentanti de companii, pentru bodiguarzii metrorex sau creativi din publicitate.

Formam pentru ei o cireada amorfa cu o directie impusa din afara. De catre ei, oamenii cu microfoane. Nu stim sa vorbim, doar facem muuu cand ne doare. Nu ai ce sa ne ceri. Si nici ce sa ne reprosezi. Totul e sa nu iesim din rand, ca sa creem probleme aiurea.

Nici nu e de mirare ca asta este nivelul discursului de la noi, daca toti cei care vorbesc nu vad in jur decat oameni simpli. Nicidecum egali sau parteneri. Daca ma mai numeste cineva om simplu de ziua de azi cred ca imi strang suratele bovine si ii bag microfonul pe gat.

Suntem prea saraci

Probabil voi credeti ca educatia este de vina pentru ceea ce se intampla in jur. Pentru lipsa de bun simt care isi ranjeste gingiile la noi din orice parte.

Si ne baga in rahat de caine cand mergem pe strada. Si in ‘ce te-as …. de te-as prinde’ cand traversam un sant ce nu se va mai termina niciodata. Sau ne obliga sa privim vajnici masculi cum fac pipi la colt de strada.

E posibil sa mai credeti si ca este prostia. O prostie atat de mare incat iti indoaie mintea. Si te lasa prada primelor reactii. Care sunt un pic nefericite.

Sau agresivitatea pe care a supt-o romanul de cand traia in paduri. Asta ar putea sa mature orice in cale. Nu ne putem concentra. Ne intuneca mintile. Si transforma totul intr-un mare dusman.

Eu in continuare cred ca nu ne-am nascut cu vreuna din aceste ‘calitati’. Ci doar suntem prea saraci. Si asta ne tine in stadiul de a fi primari. Primari in intelegerea lumii. Si unii fata de altii. Primari in acceptarea noutatii. Si in ura. Si in placere.

Suntem prea saraci sa stim cum sa spunem buna ziua fara sa ragaim. Si cum sa ne certam fara sa ragusim. Mult prea saraci sa radem in sinea noastra. Sau sa ne jucam numai din priviri. Prea saraci ca sa avem rabdare. Si sa invatam ceva.

Prea saraci, pana la urma, ca sa putem avea bun simt.

Tocmai te-am jignit. Cum de nu simti?

Adesea spun cuvintele fiindca suna mult prea bine ca sa le pastrez numai pentru mine. Desi stiu ca ele fac rau. Si da, da, nu e frumos sa te legi in acest fel de oameni. Parca poti sa stii ce or fi patit de au facut o asemenea greseala. De ce au fost atat de slabi. Poate nu au fost bine imbracati in copilarie. Sau nu fac suficient sex si nu se pot concentra. Sau tocmai ce le este foame si le zboara gandul la un big mac.

Daca avem justificari pentru crime serioase, ar trebui sa avem o cat de mica intelegere si pentru cei care se dovedesc prosti. Mai ales ca prostia este o chestie de moment si perspectiva.  Sa ii iertam. Sa ne facem ca nu am observat ca tocmai ce le-a zburat porumbelul printre dinti.

Aiurea. Eu nu dau dovada de o asemenea intelegere. Pe loc ma furnica cerul gurii si ma racaie o pana pe laringe. Si rautatea porneste printre regrete. Mai ca nu ma inrosesc de o asemenea lipsa de stapanire de sine. Jugulara intinsa imi face insa pe loc pofta de sange.

Dar daca tot am spus-o, rautatea, si dupa mintea mea suntem amandoi plini de globule din cap pana in picioare, ma astept ca cel care o aude sa se infioare de nervi pana in cel mai ascutit varf de par pe care il are. Sa il gadile in nara stanga de sa ii vina sa-mi stranute mucozitati in fata, sa ii deranjeze pumnul strans trimitandu-l la mine in stomac sau sa ii electrizeze perciunii de sa se infoaie de agresiune.

Unii insa nici nu sesizeaza ce li se intampla, ba chiar, exista cazuri inexplicabile de oameni care totusi se tin pe picioare si stiu cum se numesc, care imi mai si multumesc ca am fost draguta. Imi vine atunci sa ii iau de mana, sa ii duc acasa si sa ii hranesc numai cu creier, sa ii indop cu vitamine si sa ii ascult in fiecare seara, sa vad daca au invatat cele 3 cuvinte din dex pe care le aveau ca tema. Si peste trei ani sa mai incercam o data.

Nu tin neaparat la cine stie ce rafinamente, dar de cele legate de comunicare cu greu ma despart. Cum sa ne mai distram daca nu sunt intelese aluziile, ironiile?