Cat de tare (nu) ma iubesc

Am auzit si eu, ca voi toti, ca este tare bine sa te iubesti. Iar din aceasta iubire in viata ta vor curge numai lapte si miere. Pentru ca daca tu te iubesti si ceilalti o vor face mai cu spor. Si daca cumva vor gresi si nu vor cadea in admiratie, atunci nu-I bai, inseamna ca mare lucru nu este de capul lor si nimic nu este pierdut.

Iar aceasta iubire nu trebuie sa fie oricum ca sa functioneze. Ci trebuie sa fii tu mai presus de orice si oricine. Nu neaparat sa le dai in cap. Decat daca altfel nu este chip. Dar cu asta nu trebuie sa iti framanti mintea, ca te va invata legea selectiei naturale atunci cand va fi cazul. Trebuie insa sa depui ceva munca pentru a mari iubirea de sine in urmatoarele sectoare:

Ceea ce imi place sau ma reprezinta pe mine este fantastic. The best of the best. Si le crème de la  crème. Lucru pozitiv, fiindca altfel am cadea in pacatul invidiei si am face riduri de mahnire. Asa, prea putin o sa ne dorim ce au altii si o sa ne multumim sa ne mai aruncam un ochi admirativ si pupacios in fiecare vitrina de magazin care o sa ne iasa in cale. Atitudine care iese foarte multor oameni. Intreaba pe cine vrei tu mai sanatos la minte si o sa iti spuna ca este pe cea mai de dorit pozitie.  Iar daca din cand in cand mai crede contrariul se duce la psiholog ca sa il lecuiasca.

Merit mult. Mult. Si mai mult. Pentru ca exist. Daca ceea ce am eu este fantastic e cumva de la sine inteles ca ceilalti pot avea o particica din mine, fie ea atentie sau vreun talent anume, doar daca dau mult din ei. Foarte mult. Cu talentul de a vedea lucrurile asa nu se nasc foarte multi. Dar se perfectioneaza pe parcursul vietii. Iar daca nu se descurca singuri incep sa umble si in gasti, astfel incat sa obtina aceastea ceea ce nu poate individul. Asta daca aveati nevoie de o explicatie pentru breslele de mestesugari din Evul Mediu.

Din pacate atata iubire e adesea o dovada de o oarecare ingustime a intelegerii posibilitatilor. Care sunt multiple. Si nici nu este necesar neaparat sa se excluda reciproc, doar noi o facem pentru ca ne plac topurile. Si nu concepem sa fie doi pe primul loc. Asa ca daca eu sunt crestin, este musai ca tu, hindusule, esti inferior. Ca altfel vai si amar, nu m-as mai putea iubi atat de tare.

Si din aceasta cauza adesea oamenii care se iubesc la nemurire, la fel de mult ma si plictisesc. Desi un lucru pozitiv tot exista – sunt mai curati si frumos parfumati decat cei care au o parere execrabila despre ei. Iar in plus sunt veseli si se gudura pe langa tine in scopul de a obtine o oarecare confirmare a motivului pentru care se iubesc de mor. Ca sa nu mai zic ca in general cele mai bune decizii le iei atunci cand iti urmaresti propriile interese si nu cine stie ce ideal abstract.

Asa ca sa ne iubim de nu mai putem. Dar cu moderatie. Tu cum stai cu iubirea de sine? Participa la leapsa lansata de hotcity.

Dau mai departe fostelor noastre colege de la internship, DayDreamer, iYli si Ada.

Pozitiv cu orice pret

Cea mai mare parte a oamenilor nici nu se prind ca fac o balansare gratioasa intre penibil si plictisitor. Atat de bine le iese miscarea incat ea nici macar nu se vede. Dupa cum se stie, ochiul si mintea sunt atrase de strident.

Adesea plictisitorul este sinonim cu bunul simt. Adica are rol de corectie, te tine in loc tocmai cand esti pe cale sa spui/sa faci o mare gogomanie. Care insa ar fi atras tot felul de adepti sau din contra si astfel, conform unui sistem interesant de gandire pe care l-am capatat mai recent, ar fi incetat sa mai fie o prostie fara sens. Pentru ca este bagata in seama. Iar tot ce a fost bagat in seama inseamna ca a meritat sa fie spus.

Cam asa stau lucrurile si cu sintagma – fii pozitiv cu orice pret. Sintagma pe care americanii o arunca in noi cu mare placere. O data pentru ca duce la rezultate ceva mai palpabile decat indoieste-te de toate. Si inca o data pentru ca s-au prins ca este extrem de usor de vandut, ea sunand suspect de strident in urechile oricarui european care se trage din filosoful din butoi. Pentru care pozitivi sunt numai cei saraci cu duhul si incapabili sa vada ‘complexitatea’ problemei pe care pana si Pristanda cu doua la primarie, doua la prefectura o sesiza.

Gandirea pozitiva nu a fost un circ de la inceput. Ba chiar incerca sa aduca ceva bun simt in discutiile devenite deja manierism gaunos. Cu bunul simt insa nu faci nimic. Sau mai exact bani. Motiv pentru care si el s-a scuturat cum a putut de orice nuantare si a ajuns – nu cumva sa te prinda dracu ca te gandesti la ceva negativ! Ca vine spre tine. Asa cum vine si necuratul daca ai nesimtirea sa il invoci.

Si in jurul acestei spaime din Evul Mediu a adunat tot felul de lucruri de bun simt – nu alerga dupa doi iepuri deodata, vizualizeaza ce iti doresti, curajul te ajuta sa invingi si le-a dus pana la extrem. Cat cei care le asculta sa aiba impresia ca aud ceva deosebit de nou. Si sa plateasca mai cu spor toata spoiala sperand ca revelatia le va schimba in mod deosebit viata. Adica revelatia ca trebuie sa se mai abtina sa gandeasca liber, sau sa faca asocieri asa, dupa cum ii duce creierul. Ca cine stie in ce saracie lucie ii lasa asta. Mai bine sa gandeasca numai floricele si sa fuga de orice greutate ca de dracu, ca vor fi sigur oameni mai impliniti si bogati.

V-am spus ca americanii sunt o natie speciala?

Ce trebuie sa aveti ca sa va simtiti bogati?

A scris Sana acum cateva saptamani un articol in care se plangea ca este atat de bogata incat barbatii se sperie de ea :D. Ceea ce m-a distrat foarte tare. Pentru ca deh, inca nu ne-a invitat pe toate la palatul ei, Peles, pentru o iesire intre fete. Drept pentru care nu imi ramane sa cred decat ca notiunea de bogatie difera mult de la o persoana la alta.

Sana se simte bogata pentru ca are masina. Si casa. Ambele middle class, as zice eu. Mie astea nu mi se par semn de bogatie, ci doar de viata confortabila. Eu am alte indicatoare ale ‘bogatiei’ care pe voi probabil va vor face sa radeti cu in barba. Si ele sunt precum urmeaza:

– daca iti permiti sa muncesti doar ceea ce iti place

– daca platesti pentru lucruri pe care foarte bine le-ai face si singur, fara vreun ban: de genul sa te speli pe cap numai la coafor, sa mergi numai cu taxiul

– daca iti permiti cheltuieli mai mari fara sa planuiesti mult inainte: gen o excursie in Asia de cateva saptamani sau o masina noua ca tocmai ti s-a pus pata sa te apuci de rafting si nu incape echipamentul in cea de oras folosita acum

In general esti bogat daca nu te gandesti prea mult inainte sa iti acorzi o placere, as zice eu.

Notiunea voarstra de bogatie care este? Raspundeti pe blogul propriu la intrebare si hotcity va poate face mai bogate cu o lenjerie de la Magielle.ro

80 / 20 bullshit

In mare regula 80 / 20 suna cam asa: 20% din efortul depus ne aduce 80% din succesul avut. Si daca ne-am concentra numai pe acei 20% pe care ii facem bine atunci am putea una din doua, fie sa muncim la fel de mult, dar sa avem de 5 ori mai mult succes, fie sa ne pastram succesul de acum muncind numai 20% din timp.

Altii cica practica cu succes aceasta regula si le iese de minune. Mie imi suna insa a metoda ieftina menita numai sa mai atraga pe la conferinte fraieri (adica vreau sa zic oameni ce doresc sa creasca profesional). Dupa 20 de ani de munca tampa si-au dat seama la ce pot renunta si acum sunt niste milionari fericiti.

Nu stiu cum va suna voua asta, dar pe mine ma duce cu gandul mai degraba la o mare lene. Ce sa mai incerc ceva nou daca deja stiu ce merge si ce nu? Voi repeta de 1000 de ori pe zi ceea ce merge si m-am scos! Aparent cu cat te gandesti mai mult la succes si actionezi mai putin cu atat iesi mai tare in castig. Si partea buna este ca aceasta munca de a te gandi nu trebuie sa o faci decat o data. Si apoi sa te tii de ceea ce ai aflat. De acum pana la adanci batraneti.

Ok, exagerez. Atat de tembeli nu au cum sa fie cei cu regula 80 / 20. Poate mai nuanteaza un pic. Nu stiu, ca nu am avut rabdare sa citesc tomul de cateva sute de pagini care imi explica cum sa imi fac viata ca sa devin mai eficienta. Dar oricum eu nu cred ca eficienta ne omoara. Sau mai degraba ca daca ne gandim numai la ea omoram cam tot altceva. As vrea sa cred ca imaginatia. Si creativitatea. Si intuitia. Sunt ceva mai mari producatoare valoare decat eficienta. Cel putin in ceea ce ma intereseaza pe mine sa fac.

Si daca asculti de aceasta degula 80 / 20 unde se duce posibilitatea ta de a gresi? Sau de a visa la ceva ce nu pare sa aiba legatura cu realitatea. Sau de a porni ceva care nu stii in ce fel va putea sa aduca si o rasplata materiala.

Mi se pare ca am suficiente lucruri la care sa ma gandesc fara sa ma chinui sa ajung un fel de robot. Si asta pentru inaltarea mea spirituala. Se pare ca nimeni nu mai are incredere in bunul simt. Nop, acesta nu mai este capabil sa iti spuna cand ceva nu merita facut. Trebuie sa te bazezi pe reguli schematice care sa te traga de maneca si sa iti sopteasca misterios la ureche: nu incalca regula 80 / 20.

Timp de calitate

Cine nu este enervat de aceasta expresie sa ridice mana sus. Si apoi sa se duca la bucatarie sa isi faca un ceai sau sa trimita mai departe emailuri din acelea cu ‘vei fi blestemat pana la a 10-a generatie daca nu dai la 7 prieteni’ pentru ca oricum iese in castig.

Timpul de calitate este ca si barbatul adevarat, o chestiune rara, trebuie sa muncesti ca sa il ai. In rest nu te bucuri decat de timpi nu chiar asa de placuti in care ti se intampla sa calatoresti sau sa inveti ceva nou la job sau sa mergi cu tramvaiul inspre Muncii. Momente in care tu nu mai esti tu, ci doar un corp folosit in mod parsiv si miscat dintr-o parte in alta, actiuni neindoielnic dubioase.

Timpul de calitate este o stare de bine in care ajungi la insasi esenta vietii. Deci este o stare de iluminare in care intuiesti chiar daca nu poti verbaliza motivatia suprema pentru care te-ai nascut. Nu exista o reteta exacta  a ceea ce trebuie sa faci in timp ce experimentezi absolutul. Unii dintre noi mai grobieni, sau indragostiti de propriile scurgeri il petrec scobindu-se in nas. Altii joaca fotbal cu o cutie de conserve in ghena aflata in plina natura pe malul Prahovei. Eu tocmai ce am aflat ca ajung la starea paroxica de intelegere mangaind pisicul roscovan Musetel care s-a gandit sa fie generos si sa imi ofere cativa timpi de calitate in momentul in care mi s-a asezat in poala. Iar acum toarcem amandoi grrrr grrr ce bine este sa traiesti.

A trecut cam o luna de cand Musetel nu mi-a mai facut aceasta favoare stramband din nas a dispret la orice incercare a mea de a-l lua in brate. Motiv pentru care in sfarsit reusesc  sa inteleg de ce de timpi adevarati  au parte mai ales persoanele divortate care o data pe saptamana petrec doua ore de calitate cu propriile progenituri. Sau persoanele care nu au o mana. Sau alte lipsuri, printre care le putem enumera si pe cele mentale. Dupa cum arata cateva filme devenite celebre.

Ceea ce va doresc si voua.

Ce te mana mai departe?

La inceput nu mai putem de entuziasm. Credem ca in sfarsit, vom reusi sa ne uimim pe noi insine, daca pe marea masa de oameni (ca acum nu ne place sa ne mai raportam numai la cativa) nu o putem misca din inertie. Si nu asa, in vreo 3 ani, ci imediat. Acum.

Vrem rezultate dupa primele doua degete miscate pe tastatura. Vrem tricouri rupte virtual. Sau macar 1000 de RT-uri (astea sunt pentru cunoscatori, ceilalti sa nu-si bata capul 🙂 ). Sau daca nu, sa fim citati in discursul lui Basescu de sfarsit de mandat. Chit ca ni se pare ca este un idiot.

Una peste alta ne-am saturat de lucruri mici si marunte. Ca numai din astea vedem in jurul nostru. Si nu se poate sa nu fim noi mai buni decat toti amaratii de care radem zilnic. Bine, unii nu sunt chiar asa de amarati. Si ni se mai intampla sa ne intrebam daca vom reusi sa facem macar jumatate din ce au facut ei. Dar hm… par totusi sa fie numai niste intamplari adecvate care i-au propulsat. Conteaza cine rade mai bine la urma.

Poate fi si aceasta mandrie / dorinta un punct bun  de a incepe. Banuiesc ca asa au inceput si oamenii care au plutit primii pe apa. S-au uitat la un peste si au zis – ha, eu pot mai bine decat tine. Uite cum pun 2 busteni si ma duc pe rau la vale. Si daca chiar ma enervezi, imi pun si un motor si imi fac un submarine. Ha, beat that!

Ce se uita insa sa se spuna este ca intre cele doua momente sunt cateva mii de ani. In care dorinta de a bate pestele nu a mai contat pana la urma. Asa ca, vreau sa fiu tare nu tine decat primele cateva zile. Dupa care ce te faci – ce te mana mai departe? Cum faci sa nu abandonezi?

Ei bine, intelepciunea mea, care va ajunge in urmatoarele doua minute sa fie considerata si ‘intelepciunea populara’, spune ca imboldul trebuie sa fie altul. Pot fi banii, n-am sa ma opun eu acestui trend popular. Daca dorinta de bani este insotita si de simtul momentului si de rabdare. Si de curajul de a risca. Si de cunoastere.

Oricum, nici banii, nu cred eu, fire de poet, ca sunt cei care te mana mai departe. Am sa va dau o alta explicatie. Si astept sa ma combateti – te mana mai departe sentimentul ca faci ceva care te exprima. Care te defineste. Si ai vrea ca si cei din jur sa se defineasca exact la fel. Te mana mai departe dorinta de stapani imperii. Si de cuceriri. Peste care personalitatea ta sa se intinda ca umbra lui Batman. Chiar daca este numai imperiul propriei bucatarii.

Pe tine ce te mana mai deperte, dincolo de primul impuls al ambitiei?

Problemele se rezolva de la sine

Este criza. Probabil ati auzit si voi aceasta veste. Nu aveati cum sa o ratati. Ei bine, si pe acest fond de incrancenare mai mare ca de obicei, a aparut o specie de oameni pe care inainte ii intalneam mai rar – cei care spun ca problemele se rezolva de la sine.

Si nu vorbim aici de melancolici muribunzi care cred ca se rezolva fiindca vor ajunge o mana de oase si tarana. Si atunci nu vor mai avea nicio problema. Nu, problemele se rezolva aici, in aceasta viata. Ba chiar suficient de repede astfel incat sa apuce sa se bucure de ce-a iesit.

Ei se comporta exact ca orbii care ridica bastonul cand trec pe unde o fi – ii pazesc ceilalti. Deci problemele se pot rezolva si fara sa faci tu vreun efort. Totul e sa ai un pic de curaj. Si ceva inconstienta. Pentru ca… hm… asa cum tu nu vezi, e posibil ca si reciproca sa fie valabila. Tuturor ne mai scapa cd-ul pe jos si ne aplecam sa il luam tocmai cand increzatorul in soarta trece strada. Bine, nu tuturor, unora, dar e suficient.

Eu imi inchipui ca specia asta de oameni care cred in soarta buna ce le ia stresul de pe umeri pur si simplu au clacat. Si nu mai au chef sa se gandeasca la lucruri negative. Si isi fac planuri de plaja pe timp de ploaie. Fara sa ridice degetul nici macar cat sa deschida umbrela. Ca sa se pazeasca de rafalele mai mari.

E posibil sa fi dat peste prea multe lucruri negative. Sau sa fi pretins ca fac mai mult decat pot duce. Si acum dau in extrema cealalta. ‘Nu aveti ce face, trebuie sa ma paziti. Ca uite, eu nu misc un deget. Si daca nu va ocupati voi sa imi fie mie bine nici voi nu o veti duce extraordinar’. Ceea ce, macar pentru o perioada, este perfect adevarat. Daca vezi ca cineva este iresponsabil incepi sa il pazesti tu. Macar pentru inceput.

Ii vezi zambind fericiti. Cum nu au mai fost de mult. Si cheltuind fara sa isi puna vreo intrebare. Si intrevazand cel mai roz viitor. Si mirandu-se ca au fost atat de prosti incat sa nu realizeze ca lucrurile sunt, de fapt, simple.
Huh? Cine se mai inghesuie, nu pot fi chiar atat de multi pe felia ‘problemele se rezolva de la sine’. Mai sunt in Bucuresti doar 10 locuri disponibile.

In aceasta vara

Mie nu imi place sa ma gandesc la inceput de an ce anume imi propun. Chit ca sunt impinsa dintr-o parte sau alta catre astfel de atitudini constructive.

Dar vara ma apuca un fel de nebunie. Si fac tot felul de planuri pentru cele 4 luni cat dureaza.

Vara aceasta ma voi schimba radical. Ha, sa nu va prind ca imi zambiti pe sub mustata cand cititi aceste randuri. Sana a si hotarat directia in care trebuie sa se produca. Acestea fiind cele doua pietricele care odata mutate din loc vor aduce dupa sine aventuri in paduri tropicale. Si aparitii in Forbes printre cei mai bogati oameni.

Deci va spun secretul, fiindca va consider oameni seriosi. Dar sa nu va prind ca imi furati ideile. Sa le puneti voi in practica. In timp ce eu raman tot aici scrijelind cuvinte intr-un email.

Sana zice sa atac pe doua directii. In primul rand trebuie sa trec pragul psihologic care ma impiedica sa imi vopsesc unghiile cu rosu. Odata facut acest statement lucrurile vor fi mai simple. Pentru ca, de exemplu, am sa ajung mai repede la job. Ajunge numai sa ridic mana cu cele 5 unghiute colorate si masinile se vor opri sa ma lase sa trec. Si in cele 10 minute astfel castigate (trec prin multe intersectii nesemnalizate) voi face acel lucru care imi va schimba viata cu totul. Iar pe langa asta este posibil sa mai existe si alte avantaje.

Pestele. Ei bine, acesta nu mai este un prag psihologic, ci fizic. Pestele miroase a peste, are oase si nu te satura. Motive suficiente, zic eu, ca sa nu il mananci. Ei bine, daca reusesc totusi sa imi impac corpul cu o asemenea barbarie, inseamna ca nimic nu va fi cu adevarat prea mult pentru mine. Amazon, here I come! Acolo, cu unghiutele mele rosii voi masa spate de tigru invatandu-l sa toarca. Si poate si altceva, daca mai ramane timp.

Pana una alta insa ii voi lua lui Andrei un prieten. Pe care am sa-l numesc Marc.

Imprastiere

Postul de ieri l-am sters. Cam rar mi se intampla. Dupa doua paragrafe m-am gandit ca de fapt ce va pasa voua de lipsa mea de rabdare.

Si atunci as fi vrut sa vorbesc de cata rabdare aveti voi. Si de unde o luati. Si cum o cresteti. Dar m-am prins ca nu am nici cea mai vaga idee. Ramanand mereu o necunoscuta pentru mine.

As putea si sa va intreb direct cum de reusiti. Numai ca e greu sa ai o discutie din aceea. Fara justificarea unei tigari fumate la malul marii. Si zau daca mai cred ca cineva mai are vreodata astfel de discutii. Cu atat mai putin in niste comentarii.

De unde aveti rabdare sa zambiti cand cineva va repeta acelasi lucru de 100 de ori? Si de ce puteti astepta fara sa bataiti din picior daca celalalt nu da semne ca ar pricepe lucruri elementare? Si cum puteti astepta ca lucrurile sa se intample in ritmul in care se intampla. Dupa mine asa ceva ar da peste cap si cea testoasa broasca.

Dar proabil ca este numai ceva ce tine de imprastiere. Cand celalalt are timp mai lenti de procesare mintea voastra deja zboara in celelalte 21 de directii de care este preocupata pe moment. Si daca un lucru nu iese mai sunt inca 10 pe rol. Tocmai bine pentru ca aveti mai mult timp pentru ele.

Asa ca imprastia-m-as si n-am unde. Sugestii?

De unde pot sa cumpar niste indolenta?

Daca v-as spune ca am probleme as minti. Si nici chiar neplaceri. Sau macar perspective triste de care sa fiu constienta, cum ar fi ca sunt de credinta ortodoxa si ma vor manca viermii. Nop, nu am nimic. Si totusi…

Imi pierd dimineata trezita in neliniste. Ca as fi putut face ceva mult mai bine. Aceleasi ganduri pe care le intorc pe 47 parti inainte sa iau o decizie. Si dupa ce o pun in aplicare si nu iese neaparat rau inca 74 de ganduri cum s-ar fi putut altfel. Si nici un castig neaparat din asta. Poate numai ca peste 3 ani sa mi se intample sa zic, bine, am gandit deja asta.

Sa nu credeti ca sunt perfectionista. Mi se cam rupe. Si nu am rabdare. De unde si posibilitatea ca altii sa imi corecteze textele de 1000 de ori. Deci nu de aici.

Si nici nu am cine stie ce bunatate extraordinara. Ba chiar sunt putine lucruri care ma induioseaza. Si aici nu trec clasicele pisicute, ochi plangaciosi si copiii. Deci nu de aici.

Sa nu credeti ca imi pasa foarte tare de ce cred altii. Mai degraba sa gresesc eu decat sa fac bine urmand pe altcineva. Deci nu de grija parerii altora imi pierd eu linistea.

Ati spune ca sunt indolenta destul. Ba chiar ar mai trebui sa ma mai repar un pic. Si totusi nu. Am insomnii incontinuu. Si fruntea incruntata. Si zambesc mai rar decat cineva aruncat pe o insula. Sunt profund nemultumita, preocupata. Si de asta numai indolenta te mai poate salva. De unde se cumpara asa ceva?