Felicitari valentini si valentine

Dupa ce am negociat intens cu respectivul, care nici in momente de maxima restriste, cum ar fi 14 februarie, nu ma lasa sa il numesc Valentin, am pus pe tapet ce isi doreste fiecare. Eu, fiinta devenita casnica si cu creierul atrofiat am cerut 6 ghivece de flori verzi. El, conform intelepciunii milenare: ‘nu comentezi daca ai scapat ieftin’, a promis ca fara gres mi le  va da. Dupa care lui insusi isi va cumpara din proprii bani niste chestii tehnice, am si uitat ce, si va zice ca i le-am luat eu.

Am I good or what?

Asa ca, o felicitare pentru el, de pe valentine la times.ro

Si o posibila felicitare pentru mine, doar se stie, femeile au un simt special al umorului – il inteleg numai daca este vorba despre altcineva.

Si iar ninge 😦

De ce ti-ai dori un barbat virgin

Pana acum credeam ca nimeni nu si-ar dori un virgin. Pana acum, adica pana la Twilight. Despre care spune lumea ca naste un fel de apreciere lasciva in sufletele domnitelor care au uitat cat s-au chinuit sa scape de virginitate acum 25 de ani. Cu alte cuvinte cu cat esti mai virgin cu atat te doresc mai tare. Ok, esti vampir si o sa-mi sugi sangele? Sunt a ta, fa cu mine ce vrei, numai sa faci ceva. Hai virginul meu sa ne dragostolim.

Iar aceste domnite nu sunt una, doua. Ci o gasca intreaga mare doritoare de sange de virgin. De ce, de ce, de ce? Iar domnitele nu se lasa mult rugate si ca orice nebun incearca sa ne aduca pe drumul cel bun aratandu-ne ca lumea lor e mai normala decat a noastra. Cu alte cuvinte, lumea barbatilor care nu fac sex este mai de dorit decat cea a celor care ocazional vor sa ne prindra inta-un colt si, doamne, ce rusine…, asa ca nu mai continui.

Dar ce fac domnii care nu mai sunt virgini de ne-am plictisit atat de tare de ei?

Pai au facut sex o data, de 10 ori, de 30 de ori cu amanta numai in ultima saptamana. Si si-au dat seama ca nu este nicio mare scofala. Adica ma rog, e bine, e ca si cum ti-ai cumpara o pereche noua de pantofi. Dar nu este nimic… deosebit. Si, ei bine, chiar daca acesti barbati nevirgini nu ne spun direct ca am fi comune, noi tot stim. Pentru ca si noi ii consideram comuni. Poate ca unii au fost extraordinari pentru o vreme. Dar deh…

Pe cand daca el este virgin. Si nu pentru ca nu poate. Sau pentru ca totul se intampla prea repede ca sa mai apuce sa treaca de pragul ‘Wow, ti-ai dat sutienul jos. Deci asa arata!’. Ci pentru ca nu a gasit-o pe ea, unica, cea pentru care merita sa isi scoata hlamida stralucitoare de zeu. Ei bine, cum ai putea sa ii rezisti unuia ca asta caruia ii pute toata lumea in timp ce tu mirosi inviorator a proaspat. Cine ar da inapoi la a fi cu un barbat care vede in jur numai cadavre putifere? Eh, asa ceva ti-ar intari parerea buna pe care o ai despre tine pe viata. Gata, te-a pupat virginul, nici nu mai trebuie sa ai alte realizari.

Iar in plus domnii care nu sunt virgini gasesc ca au tot felul de lucruri mai bune de facut decat sa ne serveasca pe noi. Ceea ce unui barbat virgin nu i se poate intampla. Nu ai sa vezi vreodata un virgin in sedinte la job. Si nici plictisit. Sau iritat. Sau prost. Un virgin este perfect. De asta nu mai exista barbat perfect in jurul nostru care sa fi trecut de 20 de ani.

Virginul stie. Ca noi suntem o aratare. O fantasma. O minune. Si ca suntem gingase si minunate chiar si atunci cand radem de virginitatea sa. Pe care ne-o pune ofranda la picioare.

De ce se iubesc babutele si mosnegii

Ii vedem tinandu-se de mana. Sau atingandu-se complice umar la umar. Pe la vreo 50 de ani. Sau 60. Sau 70. Si ne gandim ca o fac numai in urma unei obisnuite de o viata. Pentru ca altfel nu ar fi gasit nimic sa ii atraga unul la altul. Cel putin ochiul nostru hulpav de atingeri sexuale nu desluseste nimic ce sa justifice placerea unor apropieri.

Insa vedem aceste cupluri cu si mai multa ravna fizic interesate daca este vorba de o relatie noua. Babuta de 65 de ani pe care mosul de 59 cu multa asiduitate o curteaza (asta ca sa pastram proportiile diferentelor de varsta pe care le vedem acum in jurul nostru). Si ea raspunde rostogolindu-si ochii de placere. S-au descoperit de putina vreme. Si fac toate gesturile pe care le facem si noi. Cu mai multa sau mai putina intensitate, dupa caracter.

Acum am sa va rog sa nu va dati ochii peste cap asa cum fac liceenii cand vad cupluri de 30 de ani si isi trag coate comentand cat de scarbos si porcesc este totul. Si cum de nu se duc toti mai bine sa se impuste. Si am sa va spun de ce cred eu ca se intampla toate acestea.

Eu nu cred ca babutele si mosii se vad urati, neatragatori. Adica asa cum ii vedem noi. Care nu am accepta sa ii lasam sa ne atinga. Eu cred ca lor chiar le place persoana respectiva si nu stau cu ea numai pentru ca sunt constransi de varsta. Pentru ca nimeni altcineva nu i-ar mai lasa.

Cu alte cuvinte, cred ca suntem conditionati biologic sa ne schimbam parerea despre ceea ce consideram frumos / atragator din punct de vedere fizic. Si in acest fel un mosulet de 60 de ani poate ajunge sa ne faca cu ochiul. Si sa visam in miez de zi cand invartim la mancarea pasata a nepotului la ce tactici sa apelam ca sa punem mana pe el. Iar ceva ce inainte ne incingea sangele in vene isi pierde orice valoare sexuala. Desi acceptam rational ca se inscrie in linia generala a ceea ce societatea considera a fi frumos.

Sunt insa cateva voci masculine in jurul meu care imi soptesc ca barbatii nu sunt astfel conditionati biologic. Si ca lor li se pare frumos in continuare, indiferent ce varsta au, tot ceea ce se invarte in jurul varstei de 18 ani. Voi ce credeti?

Vorbim mai incolo

Am sa iti spun ceva deosebit de important. Imi sta pe limba tocmai de acum trei zile. Si simt ca va face relatia dintre noi ceva autentic. Ca si cum verbele mele ti-ar potenta substantivele. Si de aici vor iesi niste adjective si complemente noi pe care sa ne construim propriul limbaj al semnelor. Vom ajunge la o conversatie numai in esente. Unde o privire spune o poveste. Si o inclinare a capului este o demonstratie logica in 12 pasi.

Candva, cumva, trebuie sa ajungem acolo. Da, ai citit bine. Trebuie.

Se va intampla in asa fel incat vom sta la o masa unul in fata altuia si nu ne vom spune nimic. Mai exact asa vor crede ceilalti. Pentru ca tu vei sti in ce moment imi privesc eu cu mai multa intensitate degetele. Si imi vei raspunde incheindu-ti un nasture la camasa. Ceea ce inseamna ca e momentul ca eu sa cedez. Iar daca apoi il deschei imediat la loc inseamna ca apreciezi gestul si primesc ceva la loc.

Dar pana la aceasta vorbire simplificata e cale lunga. Si e cazul sa vorbim articulat. Cum am fost invatati ca se face pe la un an. Si ceva. Sa vorbim mult. Prostii. Chestii neimportante. Ce fel de pomi fructiferi aveau bunicile noastre in curte. Si lucruri importante. Chestiuni grele. Care trupa de rock alternativ merita vazuta live. Si in ce oras din Europa. Si lucruri enervante. De ce ar trebui tu sa faci ca mine. Si nu invers.

Si apoi trebuie sa ne certam. Da, ai citit bine. Trebuie. Ca sa stabilim gesturi. Cu care ne vom potenta toate viitoarele conversatii. Ca sa avem ce argumente sa aruncam la inaintare atunci cand vrem sa ne strangem cu usa. Iar in final sa ajungem pana la a ne certa numai dintr-o ridicare de sprancene. Asa cum fac toate cuplurile trainice. Acelea care nu isi mai spun un cuvant cu lunile. Dar se duc civilizati si bine imbracati la toate petrecerile de familie. Impreuna.

Simt ca am sa iti spun ceva deosebit de important. Si nu ma las pana nu imi dai un raspuns exhaustiv. Te voi intrerupe de zeci de ori. Ca sa ajungem la folosirea primara a cuvintelor. Ca sa intelegem ce inseamna pentru tine picior si pasare si perete si patima si privire si parere si petrecere, pamant, placere, priveghi, partener, promiscuu, pulometru.

Trebuie sa trecem asa prin tot vocabularul. Da, ai citit bine. Trebuie. Uite, chiar acum am pregatite vreo 20 de discutii esentiale. Ma intereseaza parerea ta. Va fi pe viata si pe moarte.  Dar uite ce pahar misto de inghetata. Ok… lasa, vorbim mai incolo. Pentru ca trebuie. Neaparat!

Uram programat

Sunt momente in care mi se pare ca uram asa cum am fost programati. Ca sentimentul nu mai trece in niciun fel prin cap, ci se duce direct in sange facandu-ne mainile sa tremure a agresivitate, spaima sau neputinta, dupa caracter.

Uram categorii intregi de oameni, recunoscand in noi linii de discurs deja stiute. Cuvinte care s-au aruncat de o parte si alta violent de mii de ori. Le spunem cu atata intensitate ca si cum ne-ar apartine. Si le-am fi inventat noi pe loc. Cuvinte menite sa loveasca. Si se duc direct la tinta. Rafinate de secole intreg de folosinta.

Cuvinte pe care le-au folosit si stra-strabunicii nostri pe care nu i-am cunoscut. Si ni s-au transmis prin certurile dintre parinti fiindca, vai, avem peretii atat de subtiri. Cuvinte adunate din discutiile ascultate la interminabilele cozi comuniste pentru portocale. Si din Aristofan care se juca cu zeii. Si din filmele hollywoodiene care se chinuie sa ne invete ca pana la urma ura dispare. Si din firele de nisip cu care faceam castele in timp ce ne intrebam de ce nu exista invatatoare care sa nu ne ceara sa spunem ce am invatat noi despre viata din Puiul.

Cuvinte pe care ne trezim fara sa ne dam seama ca le spunem si noi. Cu acceasi apasare. Cazand peste locuri cunoscute. Locuri in care si-au lasat oasele multi inaintea nostra. Locuri bantuite de mii fantome. Macinate de aceeasi ura.

Uneori am impresia ca nici nu mai trebuiesc spuse. Suntem atat de programati incat celalalt si le formeaza singur in cap. Si le poate spune acolo unde noi suntem mult prea obositi de situatie incat sa credem ca mai merita sa vorbim. Si afisam numai o gura stransa peste propriile spaime si ochi care nu mai indraznesc sa te priveasca. Pentru a nu citi acolo ceea ce au sadit secole intregi. Dar desigur nu ai cum sa nu stii si sa iti refaci singur tabloul intreg.

Ne uram programat unii pe altii. Si nici tacerea nu poate sa ne mai salveze de asta.

Si pentru ca altii spun mai bine decat mine link.

Vorbim de lucruri elementare

Daca esti cu cineva atunci tu, el si intreaga gasca a oamenilor care va observa din lipsa de alta ocupatie se asteapta sa il faci fericit. Esti in cuplu, esti la stapan. Asta daca nu vrei sa ti se raspandeasca vestea ca esti o scorpie nenorocita care nu merita dragostea primita.

Te trezesti dimineata. Si te doare burta. Si capul. Stii tu de ce, cu mana ta ti-ai facut-o cand ai mancat kfc. Din acela triplu picant. Si este dimineata. Si te trece un val de sudoare cu gandul la ce te asteapta. Oi, oi, brrr… El deschide un ochi. Tu neatenta te strambi la matele nerecunoscatoare pe care le porti sub un strat de grasime cam de doua degete.

Vai, ce spun? Sa mai derulam o data:
El deschide ochii. Tu te strambi….

Pai bine… asa ne-a fost vorba? Te iubeste, il iubesti (asa i-ai spus, mincinoasa ce esti, la a-3-a bere si din lipsa de replica dupa ce te-a surprins uitandu-te la matahala aia care dansa in fata ta). Acum nu mai aveti alta treaba decat sa va faceti fericiti unul pe altul. Iar acum uite-l, a deschis ochiul, sperand sa dea si el peste o fata draguta, gingasa, cu simtul responsabilitatii… ce mai, una care sa ii faca ziua mai frumoasa. Nu sa se strambe intoarsa catre propriile mate.

El te-a lasat un pic. Atat cat sa treci prin furcile iadului, locul in care toata lumea mananca kfc. Burta s-a mai desumflat. Cele doua degete de grasime de pe circumferinta au ramas la locul lor. Poti sa iti inchei blugii. S-a uitat la tine plin de speranta. Ca in sfarsit o sa-i zambesti. (Remember, fisa postului, ca doar scrie pe toate drumurile cum se procedeaza!)

Si de atata uitat plin de speranta dupa zambetul tau tocmai ce s-a ars la deget fiindca a crezut ca e o lingurita si a amestecat cu el direct in nes. Scorpie ce esti! La fel ca si atunci cand el si-a fracturat gatul incercand sa isi traga pantalonii pe cap fiindca se uita dupa tine si i-a confundat cu ploverul verde. Atunci nu puteai sa zambesti pentru ca tocmai ce simteai ca faci un herpes. Fiinta egoista ce esti!

Nu, este clar, nu meriti sa fii iubita. Degeaba te dai dupa deget. O functie ai si tu in relatia asta. Sa il faci fericit. Si tu nici asta nu poti. Nu stiu cum sa iti mai spun. Cum sa te fac sa intelegi: cum se scoala si se uita la tine cum ii zambesti!

E clar?

Conversatii

Aaarrrght. Un mesaj. Nu ma intrerupe te rog. Tocmai ce iti spuneam o replica memorabila.  In gand. Locul in care purtam toate conversatiile care merita tinute minte. Si analizate indelung. Si degustate ca o plimbare printre maci vara cand te plictisesti sa mai astepti la coada ce te debarca in fata marii.

Ce ton are vocea ta cand imi suna in minte acoperind claxoanele de la intersectie. Si cum prelungesti vocalele cand beau o bere cu prietenii. Si imi povestesc filmul de la hbo de aseara. Fac mai mult decat cuvintele pe care ai putea sa mi le spui. Pe orice suport.

Nu ma intrerupe te rog, nu vezi ca facem conversatie? De o sinceritate pe care nu am mai intalnit-o. Dar eu mereu sunt asa cand iti vorbesc. In gand. Si chiar daca uneori o mai iau pe alaturi si ma joc, numai de placerea de a vedea cum cazi in capcana. Tu stii exact la ce ma refer. Si ce vreau sa fac. Si ce iti ascund.

Si replica vine necrutatoare. Naucitoare. Da, uite, la asa ceva nu ma asteptam din partea ta. Eu aveam impresia ca nu esti asa. Aha, ce ciudat ca m-am inselat. Cu impresia asta ramasesem de la ultima discutie. Nu, evident ca nu iti spun eu cum esti de fapt. Deci asta este parerea ta in aceasta privinta. Ok, lasa, nu e asa grav.

Printre gandurile mele personalitatea ti-a prins viata. Si imi da replica cu o voce mai puternica decat mi-o soptesc pe a mea. Ma inveti lucruri. Despre mine. Despre tine. Ma pui sa negociem. Dur. Uneori ma mai lasi sa castig si eu.

Alo? Da… Nu ma intrerupe, te rog. Tocmai acum cand avem cu tine o conversatie asa de importanta…

Spune-mi, nu te fac sa zambesti?

Cu lumina aprinsa

Cu lumina stinsa nu m-ai placut. Desi eu ma gandeam ca ar trebui sa iti fie bine.

In intuneric spatiul este mare. Te poti desfasura fara sa te gandesti la colturi. Pana nu dai cu capul de sifonier acolo nu este nimic. Si pana nu darami totul de pe noptiera crezi ca lumea este un pat fara sfarsit menit anume sa te legene pe tine. In intuneric totul iti apartine.

Pe intuneric ma gandeam eu ca mainile iti vor simti mai acut. Asa cum se intampla in cazul orbilor care refac un contur dintr-un miros. Si o poveste de viata dintr-o intorsatura a corpului. Credeam ca desenezi si tu imagini acolo unde nu exista date palpabile. Si le pui dupa cum iti place tie si de asta sunt mai incitante decat orice altceva ar fi real.

Iar daca esti chiar interesat in intuneric ochii pot deveni  imaginatie. Sa populezi patul acela imens cu ce iti doresti – cadane, pitici cu papucii intorsi catre ciucuri ocupati cu substante elixirice, echipa preferata de fotbal care iti scandeaza incurajari, iubita din liceu care se mira rosindu-se de cat testosteron ti se joaca pe sub piele.

Dar ca sa vezi. Cu lumina stinsa nu m-ai placut. Nu cine stie ce.

Iar cu ea aprinsa insa te-ai declarat fan, arbitru, jucator, portar si sponsor. Oricare ar fi fost rolul nimic nu ar fi fost prea mult. Odata ce reuseai sa vezi cum te oglindesti in ochii publicului. Asa ca ochii si-au indeplinit rolul de a urmati uimiti fiecare miscare. Ochi care trebuiau sa faca cat un stadion intreg.

Cu lumina aprinsa trebuia sa iti desenez eu un contur al pielii. Unul de care sa fii multumit. Si sa refac din particule ale imaginatiei piticul ce-ti intinde elixirul cand se scarpina obosit in barba. Si sa dirijez ragnetele exuberante ale echipei de fotbal. Sa iau roseata iubitei din liceu. Si naturaletea unduitoare a cadanei.

Cu lumina aprinsa ai fost multumit de zecile de personaje pe care lumina stinsa ti le ascundea. Si ai oftat usurat ca m-ai gasit.

PS – acest articol ar fi trebuit sa intre in hotcity. Dar pink poodle mi l-a respins. Il va reface ea sa fie mai incitant. Va dau linkul cand e gata. Rezultatul aici.

Oamenii pe care ii pierd pe drum

Cunostintele mi le fac cu greu, in urma unor calcule complicate de compatibilitate. Consult astrologul. Consult psihologul. Intreb prietenii actuali. Dau un search pe google. Astept vreo 3 luni sa vad ce se mai intampla. Si apoi ma hotarasc, uite un om cu care am chef sa vorbesc.

Prin urmare cunostintele mele sunt putine. Le numar pe degetele de la mana. De cele de la picioare nu mai am nevoie. Asa ca ma port cu ele, cunostintele adica, cu o grija care nu ma caracterizeaza. Ma stradui sa tin minte cand au ziua de nastere. Si sa le raspund la telefon. Desi nu am neaparat chef de ele. Si sa nu oftez atunci cand se repeta prea tare. Si ii consider prieteni desi nimeni nu mi-a cerut-o in mod expres.

Acesta ar fi motivul pentru care nu pot renunta la ele. Sau daca nu, sunt nostalgica. Berea, ehe…, berea bauta odata are un alt gust decat cea pe care o beau acum. Nu intelegeti voi nimic daca vi se pare ca ar fi exact ca cea de acum. Sa vina prietena mea Steluta (stella artois, pentru necunoscatori) si sa se jure ca este la fel de 400 de ani, ca eu nu o cred. Deci prietenii de odinioara nu sunt precum cei de acum, asa ca sa ne tinem de ei cu dintii.

Cate unii nostalgici sunt fericiti. Ei pot spune cu nonsalanta fraze precum – iulica, il stii, ala grasu de ii aruncam cocoloase in cap la gradinita, m-a sunat aseara sa ma scoata la bere. Si au strans asa vreo cateva sute de indivizi. Iar pana la moarte vor fi vreo cateva mii. Au clasor cu ei. Si remindere, sa nu se aseze praful peste interese. Fericitii!

In fine, eu spre deosebire de altii tot pierd oameni pe drum. Ii vezi dintr-o data ca nu mai au nimic sa imi spuna. Cel putin nimic care sa justifice intreruperea din activitatea placuta de a te scobi in dinti. Sau de a tria spamurile. Iar daca eu in virtutea obisnuintei le mai spun cate ceva, ii trag de maneca sau le pun piedieca mi se intampla sa ii vad clatinand din cap ca si cum n-am fi mancat niciodata din aceeasi pizza si nici gura nu ne miroase.

Nu mi s-ar parea nimic ciudat daca ar fi vorba de oameni plecati in Canada sa se realizeze cu 200 de $. Aceia trebuie sa fie ocupati cu traducerea diplomelor. Nu ii incurc.

Dar cu ceilalti ce s-o intampla? Ce le-oi fi facut?

Sa fiu eu o asa de slaba in judecare a caracterelor? Pai atunci de mai multi ani inseamna ca cititi prostii. Dati repede nota 1, ca sa pricep si sa nu mai scriu.

Ii epuizez? Banuiesc ca se poate. Vezi toate fatetele unui om, intelegi ce ii poate pielea si cauti pe altcineva. Timpul este limitat pana la urma si ar fi pacat sa nu incercam cat mai mult.

M-au folosit cat au avut nevoie si am devenit inutila? Sa ne relaxam, inca nu a avut nimeni vreodata motiv sa vina cu un plocon la mine.

Deci, de ce pierd eu oamenii pe drum? Si, mai ales, cum de voi nu ii pierdeti?

Ce bine ca am crescut

Traim intr-o lume de barbati ignoranti. Unii care nu au reusit sa vada mai departe de familia in care au crescut si de baietii cu care au impartasit bancuri cu Bula in spatele blocului. Acolo, ei intre ei, au invatat tot felul de lucruri importante privind supravietuirea. Si au ajuns la concluzia ca lumea este exact ceea ce se vede din spatele blocului.

Apoi au crescut. Dar au purtat mereu cu ei bucatica de gard de care se sprijineau odinioara. Orice ar fi vazut aceasta era acolo ca sa priveasca numai printre sarmele sale ruginite. Si sa se mai odihneasca pe el daca oboseau. Dar mai ales ca sa il foloseasca pe post de scut indiferent ce ar fi intalnit nou. Pentru ca se stie, cel de dincolo de gard nu poate fi decat dusmanul.

Asa ca, singura lor grija a fost sa nu se inconjoare cumva de oameni rai care sa isi doreasca sa dea cumva gardul la o parte. Si sa ajunga din cauza asta la indemana indoielilor care se comporta ca niste furii sugandu-ti puterea si lasandu-te muiere, nu barbat. Asa ca, daca nimereau peste ceva care ar fi avut potential sa le sadeasca o urma de intrebare asupra indubitabilei lor extraordinare personalitati apelau la salvatorul ‘da-i in p… mea’.

Din pacate, printre particulele de fier care sustin taria gardului mult iubit se afla si conceptia patriarhala. Care contine un set de reguli destul de clare – o femeie este buna daca sta la locul ei. O femeie este buna daca vine la pachet si cu altele. O femeie este buna daca nu are pareri diferite de ale lui. O femeie este buna daca este „supusa” si alte asemenea.

Cum din pacate cam 90% dintre ei sunt asa nu prea avem nicio sansa sa nimerim peste ceva diferit. Si suntem condamnate ori sa mai suportam una alta ori sa cautam la infinit cu mintea facuta tandari ca am putut fi totusi atrase de un  asemenea specimen lipit de gardul blocului. Si numai ca sa dam ulterior peste un alt sustinator la gardului. Si tot asa.

Pana ajungem sa credem ca acel gard e de fapt o padure de copaci cu radacini bine infipte. Si pe care nu le poti scoate decat daca arzi padurea cu totul. Ramai si fara patriarhat dar si fara sustinatorul lui. Si atunci ce te faci? Mai injuri, dar numai in gand. Iti cad trasaturile fetei si te ofilesti. Ba, daca esti adaptabila, chiar incepi sa ii crezi si sa te inversunezi pe tine ca uite, nu esti asa cum ar trebui. Ca doar iti spune toata lumea ca esti defecta!

Oh, ce bine ca am crescut! Si acum le pot vedea atat de bine gardul in care s-au ingradit. Si ca le pot rade in nas. Si daca uneori ma mai intristez ca lucrurile sunt asa nici nu ma mai gandesc sa ma bag langa ei in inchisoarea gardului. Si daca asta le place, sa fie sanatosi, ca eu am in fata mea intreaga lume, fara garduri.