Fraierii imi strica socotelile

Sunt cateva lucruri care ar trebui sa fie lasate sa se impuna de la sine. Daca merita. Si nu sa ne fie pompate pe gat cu forta. Iar acestea ar trebui sa fie macar cele din zona spiritului. Ca tot ceea ce atrage corpul ne-am invatat deja sa fie imediat atacat. Deh, banii cei mai multi vin din slabiciunile carnii, asa cum au observat bine popii si cei din publicitate.

Si acolo, adica unde este pofta mai mare, nu ne asteptam pe nimeni sa dea inapoi. Toti ne vor inebuni la cap cu detergentii lor, punandu-le preturi nesimtit de mari si pretinzand ca mai inoveaza ceva o data la 3 luni. De ajungi sa crezi ca detergentii deja au colonizat planeta Marte si nu mai e nicio problema daca ni se prabuseste asteroidul in cap. Detergentul sterge orice pata lasata de cenusa stelara.

Dar uite ca au tabarat si pe taramul cartilor. Incercand sa nasca niste vedete. Fiindca vedetele se vand bine. Iar in plus, ce conteaza. Totul este ca bovinul sa se simta bine citind cartea. Sa aiba impresia ca cea mai buna carte a ajuns la el. Si sa ii placa automat tocmai pentru acest lucru. Chit ca il lasa la fel de bovin ca inainte. Pentru ei o fi chiar un lucru bun un marketing atat de agresiv. Ca altfel probabil nu ar fi pus vreodata mana pe o carte.

Ma intreb insa care este vina noastra, a celorlalti. Care ajungem sa ne pierdem o ora doua cu o gaselnita de prost gust bagata cu forta pe gat. Prin promovari exagerate care te fac imediat sa incerci sa vezi despre ce este vorba – cea mai buna carte a anului, autorul e descoperirea secolului, vai, in viata mea nu am citit ceva mai profund si impresionant. Iar apoi sa te apuce o scarba imensa.

Ce pacat ca o sa ajungem si in domeniul cartilor sa nu ne mai putem increde intr-o recomandare. Toti vanzandu-si fara probleme parerile si gusturile cui are chef sa plateasca.

Doar o carte nu este o afacere cu nimic diferita fata de un detergent. Iar prosti care sa aiba nevoie de marketing ca sa stie ce anume le place se gasesc cu duiumul. Ar fi si pacat sa nu profiti de ei.

Luati va rog corporalul asta de pe mine

Eu nu sunt facuta din muschi si glande. Eu nu am functii corporale. Si ma reproduc mai ales prin cuvinte. Desi uneori mai reusesti sa ma atragi cu ciocolata si bauturi triplu rafinate. Catre lucruri ceva mai tangibile.

Sunt insa unii oameni care se ingroapa in corporal. E modul lor de a vedea lumea. Prin mirosuri si scurgeri. Dinauntru si dinafara. Ca sa existe si sa aiba importanta trebuie neaparat sa fie palpabil. Iar ceea ce le place ii face in primul rand sa saliveze. Si apoi orice altceva. Ceva i-a impresionat daca le-a ridicat parul de pe mana. Si i-a speriat daca le-a uscat gura. Si i-a entuziastmat daca le-a intarit sfarcurile. Si i-a amuzat daca le-a scurs lacrimi pe obraz.

Eu, dimpotriva, sunt o papusa de ceara pe care nu creste par. Nu imi suflu nasul dimineata. Si atunci cand mananc salata nu imi ramane marar intre dinti. Nu am sughitat in viata mea. Si nu, eu nu transpir nici la 35 de grade dupa ce am baut trei beri. Pe cuvant de pionier.

Se trage probabil din faptul ca am fost crescuta intr-o manastire. Numai in post si rugaciuni. Acoperita din cap pana in locul unde ar trebui sa fie degetele (dar eu nu am, fiindca sunt oarecum scarboase. Pe cuvant de pionier.) cu o panza de culoare nedefinita. Si am fost hranita numai cu fructe verzi (da, fiindca fructele prea coapte ale caror zeama ti se scurge printre degete cand le musti sunt gretoase). Si cand ieseam pe strada, lucru care mi se mai intampla si mie iarna, cand toti ceilalti aveau straturi peste straturi de lana si bumbac, cineva imi punea mana la urechi cand ei, monstrii, stranutau. Ca zgomotul sa nu imi reteze timpanul mult prea suav.

Dar nu stiu cum, maicutele astea au trecut intr-o lume mai eterica. Si m-au lasat aici. Singura. Printre toate creaturile astea carora le creste par. Si care stranuta. Si ragaie. Si fac tot felul de lucruri. Cu tot felul de glande. Iar apoi te trag de maneca asupra existentei lor. Ba te imping cu nasul in vasul in care ei au facut caca. Ba iti povestesc cum si-au epilat parul de pe burta. Atacand cu adjective. Si gesturi. Sfredelind cu imagini clar conturate.

Incontinuu pun mana la ochi, urechi, nas. Ma frec cu peria pe corp. Si dau apoi cu trei straturi de spirt sa nu devina boala transmisibila. Si stau si ma crucesc cum de ei patesc asemenea nenorociri. Fiidca mie nu mi se intampla niciodata. Pe cuvant de pionier.

Apropo, maine este ziua mea. Urati-mi ce vreti.

Scarbosenii

Domnul in cauza misca gratios din picioarele de broasca. Si haraia ca un fumator. Stiu ce zic, ca de atata lasat termin si eu un pachet pe zi. Si imi vine sa harai. Mda, sunt scarboasa.

Insa pe domnul din piscina nu as fi putut sa il intrec. Apa ii mangaia firisoarele de par care ii cresteau pe umeri asemeni unui muschi. Si tremurau nelamurit la fiecare miscare. Sa o ia inainte, sa o ia inapoi? Racheta paroasa le punea o mare problema. Fiindca se misca asemeni pietrelor, creand un mic crater. Apa bulucindu-se neconvinsa in jurul trupului matahalos.

Pe marginea piscinei nici eu nu eram foarte convinsa. Sa ma duc la el si sa il rog sa iasa afara? Pana la urma nu se stie ce fel de animale se pot ascunde intr-o astfel de blana. Si poate clorul din apa nu era suficient de puternic sa le anihileze. Sau poate pilozitatea se ia, mai stii…

Spus o injuratura. Si bagat degetul cel mare in apa. Ma asteptam sa vad cum incepe sa ma cuprinda. Parul. Si imi apare peste tot, in varf de genunchi si in dos de palma. Rasucit in plete blonde acolo de unde m-am chinuit mai cu spor sa il alung. Niciodata sigura cum se mai poarta in ultima vreme.

Mintea e perversa. M-am lamurit odata pentru totdeauna. Putea sa se opreasca aici. Domnul era in apa, acoperit de elementele naturii. Puteam sa las lucrurile asa, sa innot pe langa el in necunostinta de cauza. Dar hm… se pare ca nu ar fi fost fun.

Asa ca in mare graba mi s-au confectionat in minte urmatoarele imagini – ochi plangaciosi, un pantec acoperit de grasime cam de o palma, doua picioare scurte, niste chiloti stramti impinsi in laturi de parul care nu mai incapea, doua maini delicate, o curtoazie domoala…

Si da, in apa de pe langa domnul cu pricina am dat eu din maini si picioare. Ba chiar mi-am bagat capul sub. Sa nu ne oprim la jumatati de masura.