Oamenii care se uita la TV

Am auzit si eu statistici care spun ca daca nu esti la tv nu existi. Ca toata Romania se uita la cele cateva canale generaliste care difuzeaza fara incetare stiri cu fotbalisti si emisiuni despre nore urate. Si ca e musai sa fii acolo daca vrei sa ai credibilitate.

Dar uite ca nu i-am crezut, cu toate statisticile lor. Fugiti domnilor de aici, le-am spus, inselati poporul cu televizorul. Sa fim seriosi, ca nu se mai uita nimeni. Cine mai are timp de emisiunile de stiri la care se inghesuie toate cadravele cu topor in cap si toti politicienii cu maro in pantaloni? Acum ori citesti o informatie scurta de 140 de caractere ori, daca nu ai ce face cu timpul, cauti pareri avizate. Si pe cat posibil in alte limbi.

Si acest discurs il tin pentru ca de ani de zile eu nu cunosc pe nimeni care sa ajunga cuminte acasa la 6.30 si primul lucru pe care sa il faca sa fie sa deschida televizorul. Iar abia apoi sa pupe cainele, sa bata nevasta si sa isi ia de pe frigider traditionala tuica de prune. Emisiunile tv nu sunt niciodata subiect de discutie. Uneori mai sunt filmele care se dau si la tv, dar cel mai adesea cu asa mare intarziere fata de anul aparitiei incat nici nu mai merita pomenit. Daca nu se intampla ceva deosebit – un cutremur care a scufundat jumatate de continent, tot guvernul care se rusineaza si isi da demisia in bloc, discursul care anunta renuntarea la orice tip de taxa si impozit si decretarea fericirii ca obligatie nationala – nimeni nu deschide tv-ul ca sa se uite cu orele. Asa cum raporteaza productii la hectar toate posturile.

Si tocmai cand eram sa strig ‘busted!’ ma prinde doamna care face curat la mine in casa. Si ma ia la intrebari privind ultima emisiune care a aparut pe piata. Ceva cu oameni singuri care isi cauta pereche. Si imi zice razand manzeste ca era o tanti de vreo 70 de ani care vroia sa se cupleze. Dar nu cu oricine, a naibii baba nebuna, ci numai cu un mos fara burta. Eu ii stric cheful explicandu-i ca cel mai probabil baba a fost platita ca sa insire toate aberatiile cu pricina. Sa fi vazut ce fata dezamagita a facut doamna cu matura!, incerca cumva sa isi apere emisiunea. Chiar si platita nu insemna ca nu exista pe lume babe nebune. E vizibil ca lumea e cu sus-n jos. Si acum a mai venit si norul asta peste noi.

Dar stirile cu doctori carora le spui sa iti faca operatie de hernie si ei iti taie prostata le-am vazut? Traim in cea mai periculoasa tara, una care te baga sanatos in spital si te scoate bolnav.

Asa ca da, le dau dreptate, astora cu televiziunea. Chiar exista oameni care ii urmaresc si cred ca numai ce apare acolo exista cu adevarat. Oamenii care dau cu matura. Si care reprezinta aproape 90% din populatia noastra.

State de Romania ma face paranoica

Aseara a fost unul din momentele acelea in care am deschis tv-ul. La inceput a fost bine. Am auzit desspre un nou film romanesc, care a fost selectat in finala la Festivalul de la Venetia, Francesca. Dupa care lucrurile au inceput sa se strice rapid.

5 minute de dialog isteric. Ceva legat de politica. Nu am suportat nici macar sa incerc sa inteleg despre ce este vorba. De la moderator pana la invitati totul era numai un fel de latrat ‘Ba tu stii cine sunt eu? Asculta la mine, aia sunt niste idioti.’ Nici nu e de mirare ca nu mai mergem la vot daca asta este nivelul la care evolueaza.

Apoi ‘state de romania’ la pro tv. Nu se poate sa nu fi vazut o reclama, ca a fost impanzit netul. Un fel de tigan imbracat in rosu si cu multe lanturi. Ba chiar si o cravata care imita lantul. M-a tinut acolo genericul care anunta ‘comedie’. Vai de soarta comediei noastre. Nu am fost in stare sa schitez nici macar un zambet. Desi m-am uitat cu stoicism pana aproape de sfarsit, in permanenta sperand ca nu poate fi chiar asa de rau.

Nu zic sa fi aparut un nou Kusturica, dar asta nu avea nimic, umor de dialog, de situatie, de personaj. Avea insa o actiune dezlanata tip telenovela, replici tipate si repetitive fara incarcatura emotionala si o multime de locuri comune. Incerc sa imi aduc aminte de o scena sa v-o redau: mai multe familii chiriase in aceeasi casa (bine aranjata si cu oameni care nu pareau chiar saraci). Casa avea in mod ciudat o singura baie. Pe care familiile si-o disputau. Pana cand reprezentantul masculin matur din casa pune lacat la baie si un program de folosire. Iar poanta, ce ar fi trebuit sa ma faca sa rad, intrucat a fost repetata absurd de des era o replica catre un alt personaj ‘Cum tu, doamna profesoara nu stii sa numeri?, nu stii sa citesti? cum de intrebi ce este acest afis?’.

Of doamne. Cat de grav ca banii care sunt se duc pe astfel de productii! Si tot stau sa ma intreb daca ei chiar vroiau sa faca ceva bun si au ratat atat de rau. Sau vroiau sa faca din start ceva foarte slab pentru ca asa este publicul, tampit, si numai asta poate aprecia. Date despre rating am gasit numai privitoare la primul episod. 8.9. Adica un succes. Voi aveti date mai noi?

Cand online-ul nu este ca tv-ul

Nu mi se intampla sa stau des de vorba cu oamenii din agentiile de publicitate. Dar si cand o fac ma crucesc cu ambele maini de cat de greu le este sa priceapa despre ce anume este vorba in online. Si sunt intalniri informale, adica nu e ca si cum am fi in plin proces de a vinde/cumpara servicii (ceea ce cam distorsioneaza neuronii).

Daca eu m-am nascut cumva cu el in sange (de vina este personalitatea si nu altceva) pentru multi din advertising online-ul este un animal salbatic pe care nu inteleg de unde sa-l apuce. Si pentru ca asta stiu deja il apuca de coada tuburilor catodice.

Pentru oamenii de advertising online este un fel de tv care permite search, publicarea de poze din vacante. Si uneori si cumpararea de servicii. Si cam atat. Orice altceva ai face in online inseamna ca esti un pustan plin de cosuri care nu are succes la agatat sau un ratat profesional. Da, so ’90s.

Ratati, pustani, dar spune in ziare ca mediul este de viitor. Se castiga uneori mai multi bani decat daca faci print. E criza, deci trebuie sa intram. Chit ca mediul este sub demnitatea noastra.

Eu, cum lucrez in online ma stramb sub lovitura. Dar rezist, inca sperand ca pot convinge. Ce face pasiunea din oameni!

Dar nu vrem bannere. Bannerele sunt niste prostii. Ma mai clatin o data gandindu-ma cum daca la tv ai dreptul la spatiu publicitar in online nu.

Vrem ceva special. Sitelet-uri.

Si mi se da exemplu un site coca-cola. Timid replic ca desi stau toata ziua pe net nu am auzit vreodata de el. Obiectia mea nu este luata in calcul. Trece ca bolovanul pe langa urechea surdului.

Spun de social media. Spun de importanta de a fi si ei unul din partenerii de discutie. Spun ca trebuie sa fie dialog si nu discurs. Spun de specific care nu e asa usor de intuit. Nu merge sa copiezi o idee din afara si gata. Mi se raspunde – noi vrem sa facem lucrurile la nivel inalt, nu ne raportam la o gasca de blogarasi.

Suprematia omului care nu a incercat niciodata sa faca o comunitate… Probabil ca au dreptate. Ca doar ce nevoie ai de interactiune cu brandul? Daca la tv mergea fiindca expuneai cateva sec. pe cineva la un mesaj si in online trebuie sa fie la fel. Vorba multa, saracia omului. Ii arati ceva, se duce si munceste, face bani, se duce si cumpara, ii mai arati ceva, se duce munceste etc.

Deci da, advertising gurus se gandesc sa vanda prostioare sclipicioase, fara utilitate. Si sunt convinsi ca vor avea succes pentru ca ei sunt professionals. Si vin sa ne invete si pe noi, astia, piticii care facem un online de gasca din spatele blocului.

Stiu, voua, celor care vindeti online-ul, vi se intampla asta zilnic. Eu inca ma mai mir.

Cea mai traumatizanta experienta

Pe vremea cand internetul era asa, o ciudatenie. Si da, mie mi se intampla sa scriu pentru un site. Cumva mi-a trecut prin cap sa scriu acest articol. Care mi-a adus numai neplaceri.

Nimic special. Asa eram eu atunci, ma miram de lucruri comune. Intr-un mod comun. Adica personal. Si fiindca pe vremea aceea pe la noi blogurile nu erau asa cunoscute si nici prin cap nu iti trecea ca poti spune da, exact ce gandesti, cineva a crezut ca articolul cu pricina este deosebit de tare.

Si m-a contactat: Stiti, noi suntem de la romantica. Si avem o emisiune numita…Ati auzit de ea? Nu. E prezentata de vedeta… Aha, nu cred ca stiu la cine va referiti.

Pe ei insa asta nu i-a oprit. De, oamenii de pe net erau niste ciudati. Era normal sa dea raspunsuri aiurea.

Ni se pare ca stiti foarte multe despre relatii. Si am vrea sa invitam la emisiunea noastra ca specialist in problema relatiilor dintre barbati si femei.

No shit, mi-am spus in gand, in timp ce recapitulam cat de dezastruoasa fusese viata mea amoroasa. Adica rau, mai rau decat la voi. Foarte deosebit de rau. Desi… stiu pe cineva care s-a insurat de 5 ori, dar nu am mai vorbit de 2 ani, deci acum ar putea sa fi fost insurat de 8 ori dupa ritmul lui de urat iubire vesnica. Deci am avut o viata amoroasa moderat de rea. Deci rea. V-am convins, da?

Ii spun domnisoarei ca eu scriu. Dar asta nu inseamna in vreun fel ca si stiu ceva. Ea, convinsa, a, pai v-am citit si ne-ati uimit pe toti. Sunteti exact ce ne trebuie. Nu cred sa fi fost atat de dusa cu pluta atunci incat sa fiu magulita. Dar inspaimantata sigur. Pentru ca nu puteam sa o refuz. Aveam in grija un site. Nu puteam sa ii ratez sansa sa devina cunoscut si offline, in media traditionala, mecca tuturor gandurilor. Si ii zic ca ok.

Ma duc cu vreo 3 ore inainte de emisie. Ei imi fac o mazgaleala oribila pe fata la cabina speciala pentru machiaj. Aratam ca o papusa stricata. In viata mea nu am mai avut o asemenea cantitate de fard pe vreundeva. Si venea perfect cu parul strans in coada cu elastic. La dracu, as fi putut si eu sa ma duc mai des la coafor! Sau macar atunci daca aveam ceva in cap. O madama cu parul bine intins cu placa si haina din piele cu aplicatii de blana se fataie prin fata mea incercand sa fie la fel de languroasa ca o vizitatoare de autostrazi. Da, pe langa ea eram un fel de soarece de biblioteca. Deci la nivelul ala puteam trece perfect ca specialist.

Incepe emisiunea. Vin niste vedete. Care incercau sa fie funny si sa se dea prieteni intre ei. De unii auzisem. De altii, nici gand. Spuneau niste platitudini fantastice cu aerul ca a fost descoperita apa calda. Si palmacii aplaudau frenetic. Mi-am facut cruce de o mie de ori asteptand sa vina randul meu. Dar cine sa ma mai salveze?

Prezentatoarea se intoarce spre mine, un decolteu foarte promitator, imi zambeste ca si cum tocmai ce ne-am fi dezbracat si stim amandoua ce urmeaza si spune suav:

Va rog sa imi spuneti, in calitatea dvs de specialist, credeti ca femeile si barbatii pot fi prieteni?

And the rest is history. Din fericire nu mai tin minte nimic din ce am raspuns. Erau insa niste doamne gen apaca stranse pe scaune sa aplaude. Ceea ce intotdeauna ajuta o emisiune oricat de dezastruoasa este.

Deci, pe mine nimeni nu ma mai scoate vreodata din online.