Pana acum, cand copiii au implinit unul 5 si altul 3 ani, am umblat oarecum pe pilot automat. Cu dorinte minime: sa nu se intample nimic rau. Si sa mai fac fata oboselii inca un an fara sa imi pierd cu totul rabdarea.
Acum insa, cu niste copii atat de mari, este momentul sa imi mai doresc si altceva:
Sa introduc un fel nou de mancare in fiecare saptamana. Pentru ca suntem intr-o mare fundatura: mancam aceleasi lucruri iar si iar si tot ceea ce este nou este refuzat. Cu o conditie – nu este refuzat daca este in pungi lucioase de magazin si mai are si cine stie ce personaj desenat pe ea.
Sa diversific jucariile. Nu stiu cum este la voi, dar mie in fiecare zi, la fiecare sarbatoare, mi se cere acelasi lucru: masini. Din fericire au evoluat si ele, dar nu prea mult. Iar daca nu mi se cer masini mi se cer accesorii pentru masini.
Sa facem sport. Mi-as dori sa faca ei sport, separat, dar pana acum nu am avut mare succes. Chiar daca le place sa inoate, totusi nu vor sa o faca. Pentru ca nu sunt si eu acolo, in apa. Asa ca poate facem altceva, plimbari cu biclicleta. Doar mai trebuie cel mic sa invete sa mearga pe bicicleta. Ok, poate lasam plimbarile cu bicicleta pe anul viitor.
Sa mergem cu cortul la munte. Asta imi doream si anul trecut. Intre timp insa lucrurile au evoluat inspre mai rau: diversele spaime s-au inmultit. De exemplu acum nu mai pot nici sa stea singuri intr-o camera, noaptea, cu lumina aprinsa. Oriunde ma duc prin casa ei sunt dupa mine, precum o umbra, ca nu cumva sa ramana singuri.
Si mie imi doresc o vacanta fara copii, undeva sub alte zari si in alte tari. Si, daca nu cer enorm, sa fie si fara internet.
calator prin oras 