Unde dai si unde pisica

Mai nou, sunt inconjurata de tot felul de fapte care s-ar putea bine pune sub umbrela expresiei ‘ironia sortii’.
Care, fie vorba intre noi, mi se pare o tampenie. Da, fiindca nu exista soarta. Si chiar daca ar fi, ea nu e ironica. Sa ne intelegem, soarta exista pentru dramatism. Pentru partea teatrala a explicarii. Soarta te aduce in preajma pinguinului vorbitor care te face mai bun. Soarta iti da picioare mai lungi si te face fotomodela. Soarta te face sa te culci cu mama ta dupa ce ti-ai omorat tatal.

Buna sau rea, soarta e acolo sa ne schimbe, sa faca din noi niste animale mai profunde. Si nu ca sa isi bata joc de noi fara nici un scop. Altfel ajungem sa credem ca soarta ne-a facut alergici la puful de plopi numai pentru ca ii place sa ne vada scarpinandu-ne. Sau a oprit apa la buda de la job tocmai cand eu simt o nevoie sa…

Deci sa speram ca soarta asta are placeri mai inteligente decat atat.

Si acum sa trecem la ironia sortii mele. Soarta a facut sa imi placa doua lucruri: motanii si programatorii. Care in diverse moduri s-au perindat prin viata mea. Nu era o soarta prea inteligenta/profunda. Ci cuminte, asezata. Motanii mieunau. Programatorii se jucau la pc. Eu aberam in stilul caracteristic ca sa le atrag atentia. Nimeni nu avea nimic de invatat sau de inteles din asta.

Cand vroiau sa fie romantici programatorii faceau gesturi care ar fi trebuit sa imi placa. In mod statistic. De exemplu, unul dintre ei, mi-a luat de un valentine o pisica din plus. Mare cat o pisica normala. Si pufoasa. Pe care mi-a dat-o la traditionala iesire romantica intr-un restaurant. Eu am fost puternica. Nu m-am ascuns sub masa de rusine. Ba chiar am fost capabila sa sa schitez un zambet fericit. Altfel, no sex for me. Of, of.

Programatorul nu a sesizat nimic. Pisica plusata a aterizat sub pat, de unde nu a mai fost scoasa vreo 7 ani. Pana l-am castrat pe Andrei. Care, oricat ar fi de greu de crezut, nu este un programator. Ci un motan. Andrei, castrat si inca dizzy de la anestezie se plimba amarat prin casa. Nu mai mieuna. Nu se mai juca. O nenorocire.

Soarta a facut insa sa imi cada iar in mana pisica plusata. Inca draguta. Cu funda satinata la gat. Si cu o culoare ca mierea. Moale. O bunaciune. I-o arat lui Andrei. El face ochii mari. Ii da cateva ture. O miroase. O atinge incearca de cateva ori cu laba. Si multumit de rezultat… o poseda. In nenumarate pozitii. Cu fantezie. O musca. O mangaie. O trage de coada. O taraie. Ii toarce. Ii miauna in urechea pufoasa. Andrei a descoperit ca este mascul si este indragostit.

Mda, soarta este ironica. Aveti grija ce cadouri faceti.

3 responses to “Unde dai si unde pisica

  1. E si asta o chestie de perspectiva. Eu ma gandesc ca astfel nu mai are cum sa fie dezamgit ca pisica nu are gaurele. Va fi o dragoste celesta, nealterata de crudele dezechilibre pe care ni le impune sexualitatea.

  2. deci daca am o pisica imensa de plus insemna ca intr-o zi voi avea un motan? si eu care ma pregatesc psihic sa imi iau un caine😀

  3. Pingback: Primavara, dragostea si matele « calator prin oras

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s